Miezul nopţii, la Casa Scînteii

Miezul nopţii la Casa Scînteii. Altădată severă, chiar dacă urîtă, clădirea arată azi ca o paparudă. Ziare, firme de închiriat trusouri, fundaţii, asociaţii şi partide politice şi-au spînzurat la ferestre sau şi-au plantat pe acoperiş panouri publicitare.

Miezul nopţii la Casa Scînteii. Altădată severă, chiar dacă urîtă, clădirea arată azi ca o paparudă. Ziare, firme de închiriat trusouri, fundaţii, asociaţii şi partide politice şi-au spînzurat la ferestre sau şi-au plantat pe acoperiş panouri publicitare. Unele din tablă, altele, din carton. Cîteva dintre ele, scrise cu becuri, stau prost cu gramatica.

În hol, se împart firmelor distribuitoare pachetele de publicaţii abia ieşite de sub călcătura tiparului: ziare, săptămînale, magazine de femei.

Prin geamul pîclit de murdărie al cabinei se vede şapca unui ins scund, care-şi freacă o pată de cerneală de pe dosul mîini.

Cimentul slinos e plin cu pachete de ziare, legate cu sfoară grosolană. Ca să ajungi pînă la uşa care nu se închide, te vezi obligat să calci pe titlurile de pagina întîi.

O femeie de serviciu cu frică de Dumnezeu şovăie să-şi pună talpa pe obrazul preşedintelui Republicii. Optează pînă la urmă pentru cel al liderului Opoziţiei.

Pe faţa proaspăt rasă a bărbatului politic au rămas zimţii cauciucului.

Lucrătorii îşi aruncă bucăţile de presă liberă şi independentă glumind gros pe seama unei dame cu pălărie, nu demult pasageră pe acolo.

Afară, stau cu uşile larg deschise, ca nişte guri de căpcăuni, dubiţele ce urmează să ducă numerele de a doua zi pînă sub privirile opiniei publice.

De la uşă pînă la autovehicule, duc în spinare articolele noastre preţuite inşi sfrijiţi, sărăcăcios îmbrăcaţi.

Spaţiul pavat din faţă, luat cu japca de parcări, e acum pustiu. Rugineşte de un an, lîngă corpul din stînga, o Dacie părăsită acolo de cineva al cărui nume nu se ştie. Un vînt nelalocul lui zbuciumă zadarnic, pe o sîrmă întinsă de la un stîlp la altul, afişele poruncitoare:

 Nu parcaţi! Rezervat Presa Liberă! Dezumflăm roţile!

De peretele fostului corp al României libere a fost lipit, prin surprindere, un butic cu de toate, aţinînd calea  lucrătorilor cînd aceştia ies de la Combinat.

Prin spărtura ce se vrea neapărat fereastră, se desluşeşte o tînără fără profil definit turnînd un lichid negru dintr-un carton într-altul. Un lucrător de la tipografie, ieşit din procesul de producţie ca să-i ardă o bere pe furiş, bate inutil în geamul închis. Doi tineri gazetari mănîncă grisine de la pungă, întrerupîndu-se numai şi numai pentru a se săruta în forţă.

Izbucneşte, din cînd în cînd, ca şi cum şi-ar aminti că trebuie să existe, alarma unei maşini fără proprietar înăuntru.

Cînd ieşi din clădire, te întîmpină privirile întrebătoare ale unor dulăi în stare de orice compromis de dragul unui ciolan.

*

La barul de la teatru

Pentru a face faţă încercărilor financiare, Teatrul Modern şi-a închiriat spaţiul din faţă unui bar de zi, care a deschis aici o terasă. Chiar în mijlocul localului îşi expune caroseria provocatoare o limuzină de lux, drept premiu la un concurs despre care nimeni nu poate spune nimic. Ospăriţe în fuste scurte şi cizme trăsnet, prinse în şireturi de piele pînă sub genunchi, se înfăţişează la măsuţa joasă vădit preocupate să se aplece cît mai tare. La bar, două fetişcane privesc în depărtare, peste şirul de maşini nervoase.

Sala a fost dată din nou unui concert de muzică rock. Aşteaptă să pătrundă dincolo de uşa păzită de un bodyguard amărît, puşti cu belciuge în urechi, creste de cocoş în loc de frizură şi pantaloni lăsaţi în vine, de parcă ar fi uitat să şi-i ridice după ce-au fost în boschete, fetişcane cu dinţi de lapte, în fuste sado-masochiste, maiouri strînse pe corp şi păr răsfirat în şuviţe după moda negroidă, recent importată şi de România.

Veselia lor fără motiv lasă să se înţeleagă că n-au cunoscut chiuretajul.

Ne-a revenit o fătucă subţire, de un blond spălăcit, fără sutien şi cu buricul gol. Nu mai are cafea, dar o să trimită o colegă să ia din altă parte.

Prin tufişurile prăpădite din jur păşesc nişte pisici jigărite, cu aerul că pun o bombă infernală.

Nu trece mult şi îşi face apariţia primul val de cerşetori-puradei. Lîngă măsuţa noastră se înfig doi inşi tăvăliţi în muci pînă la brîu, ferm hotărîţi să plece de acolo doar prin catapultare. Scoatem mărunţişul de prin buzunare şi-l dăm, să scăpăm de privirile lor insistente.

Vine turul al doilea. Un stol de fetiţe frumuşele dacă n-ar fi mînjite la botişor cu marmeladă proaspătă. Deşi le dăm şi lor, nu se resemnează. Fac un ocol, intră în boschete şi ne atacă dinspre gărduleţ, cu miorlăieli mai mult decît semnificative.

Nu mai e nevoie să intri în sală.

Ai teatru afară!