Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Spectacolul plecării lui Dan Petrescu de la Unirea Urziceni produce mult moloz mediatic. Scena despărţirii, cu MM şi Bursucul în aşternutul conjugal al unei conferinţe de presă, a fost înmuiată într-o infinită tristeţe confecţionată după modelul regizoral al telenovelelor indiene. Cei doi au ignorat total avertismentul conform căruia consumul excesiv de dramatism dăunează grav sincerităţii. Şi-au revenit însă imediat după ce cortina a separat ficţiunea de realitatea concretă. O realitate în care Dan Petrescu respiră relaxat aerul vacanţei după ce a acceptat să-şi comercializeze la preţ bun neliniştile inerente schimbării. O realitate în care Mihai Stoica, pe de altă parte, exploatează momentul cu maximă eficienţă, băgând extensie paranoică responsabilităţilor care-l copleşesc de când a rămas unicul priceput din bătătura Urziceniului. Dan a plecat şi îi urăm de bine. Stoica a rămas şi nominalizarea unui nou antrenor la Unirea a devenit subiect de scandal chiar înainte de a fi fost gândită vreo soluţie concretă de rezolvare a problemei.
Mihai Stoica a garantat 100% că succesorul lui Dan Petrescu va fi unul de import. Nu vrem să pătrundem în tainele acestei decizii categorice. Poate că meseriaşii crescuţi în metehnele fotbalului românesc sunt refuzaţi, deoarece ei nu sunt capabili să acorde respectul cuvenit măreţului conducător. Sau poate că dibăcia compatrioţilor este mult prea schiloadă în alăturare cu pretenţiile Memeluşului. Dincolo de probabilităţi rămâne certitudinea importului. Numai că o asemenea târguială nu se poate realiza de azi pe mâine. Mihai Stoica şi-a creat răgazul căutărilor până spre o nouă ediţie de campionat. Pentru retur a decis să-i ofere viză de flotant la Urziceni selecţionerului Răzvan Lucescu. În acest caz nu mai sunt dispus să acord şanse presupunerilor nevinovate. Nu pot să cred că Mihai Stoica a crezut cumva că soluţia împrumutării selecţionerului va fi vreodată acceptată. Dimpotrivă, sunt convins că omul nostru a mizat pe refuz, pe un refuz însoţit de replici dure care-l vor aduce acolo unde se simte el mai bine. În centrul atenţiei şi al publicităţii scandaloase.
Stratagema lui Mihai Stoica a reuşit. Mai întâi Ionuţ Lupescu şi apoi Mircea Sandu au pecetluit refuzul federaţiei. Dinu Gheorghe şi-a amintit că Răzvan nu a fost lăsat să termine campionatul la Braşov după nominalizarea la naţională şi a afirmat că o asemenea îngăduinţă faţă de Unirea ar fi o golănie. Nu a tăcut nici Marian Iancu. Patronul Timişoarei a mizat pe înţelepciunea selecţionerului, bănuind că acesta nu va accepta să se expună unor acuzaţii de partizanat. Atât a aşteptat Mihai Stoica pentru a intra în rolul victimei, al persecutatului, al mereu persecutatului. Se întreba el, cu prefăcută naivitate, de ce Răzvan Lucescu nu poate acţiona în dublă postură, aşa cum prin alte părţi se poartă. A apelat şi la exemple cum ar fi Hiddink şi Dick Advocaat. Numai că Hiddink a antrenat pe Chelsea şi naţionala Rusiei, iar Advocaat pe Zenit şi naţionala Belgiei. Adică au condus echipe de club de la care nu puteau împrumuta jucători pentru naţionalele pe care le antrenau.
Nu-l condamn pe Mihai Stoica pentru marea sa dorinţă de a fi unic. N-are decât să se trateze pe cont propriu. Mă deranjează însă atunci când cheltuieşte în conflictele sale prestigiul selecţionerului.
