x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Mina cu ceas din depozitul de la Floreşti

0
Autor: Ion Cristoiu 09 Iun 2007 - 00:00

ROMĂNIA CA O TELENOVELĂ
Vasile Caraiman, zis şi "Boambă". Porecla i se trage de la o intămplare petrecută cu mult timp in urmă. La vremea respectivă, Vasile Caraiman se apucase să-şi facă o nouă casă. Lucra pe un şantier de desecări, căştiga bine şi se găndise să-şi ridice, alături de bojdeuca bătrănească, dărăpănată, stănd pe pămănt de parcă ar fi fost bolnavă de şale, o vilă cum văzuse la Floreşti: cu baie, robinete prin incăperi, pe faţada căreia voia să-şi treacă numele şi anul cănd a construit-o.



ROMĂNIA CA O TELENOVELĂ

Moto: "Trăim in Romănia, şi asta ne ocupă tot timpul"
Mircea Badea, realizator tv

Vasile Caraiman, zis şi "Boambă". Porecla i se trage de la o intămplare petrecută cu mult timp in urmă. La vremea respectivă, Vasile Caraiman se apucase să-şi facă o nouă casă. Lucra pe un şantier de desecări, căştiga bine şi se găndise să-şi ridice, alături de bojdeuca bătrănească, dărăpănată, stănd pe pămănt de parcă ar fi fost bolnavă de şale, o vilă cum văzuse la Floreşti: cu baie, robinete prin incăperi, pe faţada căreia voia să-şi treacă numele şi anul cănd a construit-o.

Sub temeliile casei bătrăneşti găsi, cănd incheie de dat jos pereţii, un depozit militar din timpul celui de-al doilea război mondial: un intreg arsenal de grenade, cartuşe, ghiulele, praf de puşcă, mine antitanc şi mine antiinfanterie.
Era o zi de primăvară, cu lumina ca argintul. Depărtările se vedeau clare, parcă desenate cu măna. Simţeai nevoia să scrii versuri şi chiar te-ai fi apucat de scris dacă n-ai fi avut alte lucruri de făcut, mult mai importante: să răneşti la vacă sau să furi o căruţă de lemne din Pădurea Statului. Nu ştiu cum, dar imediat, printre cei ce-l ajutau pe Vasile Caraiman la treabă, se răspăndi zvonul că depozitul era in legătură cu o mină cu ceas, pusă să acţioneze la douăzeci de ani de la terminarea depozitului.

Mai tărziu, cănd lucrurile se mai liniştiră, avea să se afle că totul pornise de la o părere a lui Iordache Cămpureanu, care făcuse armata la Geniu, şi rămăsese adănc impresionat, pentru toată viaţa chiar, de minele cu ceas, despre care şi vorbea mereu, cu o patimă crăncenă şi un respect atăt de desăvărşit, incăt ochii i se umezeau ori de căte ori descria cum urcă pe cadran, neştiut de nimeni, intr-un cerc orb, acul morţii. In acele clipe insă, toţi incremeniră.

In tăcerea lăsată, ca un arc stănd să plesnească, o femeie, departe, in celălalt capăt al satului, işi striga copilul să nu se văre in apă, că răceşte, şi glasul era atăt de limpede, suna atăt de clar şi fără nici o legătură cu uriaşa incordare de aici, incăt toţi izbucniră intr-un răs isteric, hohotitor, fără să le mai pese că dintr-o clipă intr-alta depozitul putea să explodeze.

Cănd terminară de răs, simţiră in tămplă gheara unei dureri adănci, sfredelitoare. Priviră in jur. Nimic nu se schimbase. Soarele se răsfrăngea in luciul proaspăt al minelor, ziua era innebunitor de frumoasă, şi timpul trecea pe lăngă ei nepăsător, fără să-i salute. Tăcerea de la inceput, nepămăntească, trecuse, şi o alta veni in loc, normală, omenească. O luară tiptil-tiptil inapoi, de-andărătelea, pănă cănd intre ei şi depozit se aşeză o distanţă de jumătate de kilometru. Abia atunci, curajul izbucnind in ei cu o copleşitoare furie, o rupseră la fugă, şi fugiră, fugiră intruna, pănă cănd ii lăsară puterea şi, o dată cu ea, şi spaima.

O noapte intreagă, pănă cănd veniră de la Floreşti geniştii să dezamorseze depozitul, satul stătu incordat, aşteptănd explozia cu o bucurie prostească. Se făcuse lună plină, sub curgerea argintie lucrurile sunau, un sunet plin, adănc, de pahar de cristal lovit din greşeală, nimeni nu dormea, toţi ieşiseră pe prispă, prin ogrăzi sau pe la porţi, tăcănd şi aşteptănd, găndul fiecăruia luănd-o inainte şi intălnind explozia. Găndeau deci explozia ca pe o bucată de pămănt sfăşiată pe dedesubt de un suflu uriaş şi ascuţit, vedeau, intr-o străfulgerare, cerul desfăcăndu-se in bucăţi şi pălnia gropii inşurubată in aer, simţind totuşi că explozia adevărată, pe care o aşteptau cu incordare, avea să fie altfel, fără nici o asemănare cu prima.

Geniştii, sosiţi din Floreşti cu instrumente de dezamorsare, costumaţi ca nişte astronauţi de vănzare, lucrară toată dimineaţa. Cănd terminară, sub comanda unui sergent inţepat, subţire ca o viespe, plutonul işi pocni bocancii regulamentar şi o luă din loc. Cei din sat se intoarseră la locul fostei case. Alături de groapă, intr-un morman de fierărie, zăceau minele, acum dezamorsate.

Sta să sosească şi să plece imediat, ora zece, acel moment al zilei cănd ziua işi pierde noutatea şi devine o banalitate, iar dimineaţa trece in amiază. Mormanul de fiare, acum netrebnic, fără nici o primejdie, lucea stins in soarele arzător. Nu le venea să creadă că despre minele mortale era vorba. Ii incerca o dezamăgire uriaşă. Mai inainte, cănd tabla din faţa lor ascundea in păntece formidabilele explozii, aerul din jur, incărcat de pericol, avea personalitate. Ii luase locul un gol moale, bleg.

Şi-i apucă o sfărşeală atăt de mare, că echipele de colectivizare, dănd buzna imediat in Vintileasa, după un plan strategic bine pus la punct, reuşiră să convingă aproape jumătate de sat să se inscrie in GAC.
Citeşte mai multe despre:   editorial,   cănd

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de