x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Minciuna şi hoţia scufundă România

0
Autor: Petre Roman 22 Oct 2009 - 00:00

În ultima vreme sunt întrebat în locuri obişnuite, de oameni obişnuiţi: "Domnule Roman, ce credeţi, mai scăpăm de sărăcie?".



Le răspund: "Ca şi dumneata, cred ceea ce văd". Văd că politica se însoţeşte tot mai des cu minciuna şi cu hoţia. Asta e cauza cea dintâi a sărăciei din ţară. Mai de curând am întâlnit oameni care, deşi n-au fost PCR-işti, azi - zic ei - s-ar înscrie într-un partid comunist! "Prea s-au îmbuibat unii fără vreun rost de muncă sau barem' un talent." (În lege o astfel de îmbuibare se numeşte fără just temei.) "Unu' ca ăsta îţi dă palme şi por'mă te şi scuipă."

Mă-ntreb dacă e şi vreun reproş la adresa mea. Şi totuşi, în Revoluţia Română ceea ce a făcut să se deschidă porţile zăvorâte ale dictaturii nu a fost o ameninţare venită din afară, ci o explozie dezlănţuită dinăuntru de români.

A urmat o schimbare indispensabilă şi o perioadă de tulburări inerente. Schimbarea psihologică şi cea de mentalitate pe drumul revenirii în lumea liberă, occidentală nu este, cum se vede, încheiată. Pentru că a apărut o nouă brutalitate formată din şomaj, sărăcie, abuzuri şi crize. Prea mulţi oameni au fost declasaţi şi dezrădăcinaţi. Sic vos non vobis mellificatis, apes. (Şi astfel voi, albinelor, faceţi  miere, dar numai pentru voi.) Prin această metaforă obişnuiau romanii să definească ţelul statului într-un moment de cumpănă, acela de a pune la adăpost cetăţenii prin conservarea energiilor risipite ale societăţii. Acest aşa-zis "cult al Occidentului" a ridicat o economie de tip "zgârie-nori fără apă şi toalete" pe pământ românesc, dar se pare că la temelia ei i-a zidit pe români. S-a afirmat un adevăr incontestabil  - economia de piaţă - alături de care unii au pus o minciună: obligaţia de a privatiza tot ce era mai de valoare în folosul capitalului străin. Spre exemplu al zilelor noastre, de ce Guvernul, constatând în plină criză economică că băncile private şi străine din România nu creditează economia, nu a procedat ca cel german, britanic sau chiar american, anume să pompeze bani în bănci ale statului sau devenite astfel ale statului pentru a da o şansă unor activităţi economice lovite dur de criză? Încă mai există în România CEC-ul (transformat în bancă comercială, oare de ce? "Caixa" din Spania, una din cele mai mari bănci din Europa, este şi azi casă de economii publică cum a fost CEC-ul) în care românii au mare încredere. Prudenţă! - ne îndeamnă experţii FMI. Prudenţă e oare să nu încerci stoparea catastrofalei contracţii economice prin relaxarea creditului? Poate e şi prudenţă, dar mai degrabă e rea interpretare a interesului naţional cel mai acut: economia. Dimpotrivă, activitatea productivă e rău şi dur impozitată şi permanent "cocoşată" de o mulţime de organe de control care mai des cer şpagă decât regulă.

Barajul social în calea năvălirii crizei actuale e constituit de, vai mama lor, instituţiile statului. Un guvern nu e nici operativ, nici folositor fără un serviciu administrativ profesional.

De pildă, Anglia a reuşit marea sa modernizare prin deprinderea de a folosi oameni bine educaţi şi prin crearea de cadre competente. La 1832, Parlamentul englez adopta Legea reformei electorale care a denunţat abuzurile şi a stabilit planurile pentru îndepărtarea lor. Legea a fost elaborată şi promovată de jurişti, doctori, oameni de ştiinţă şi de litere. Ea instituia selecţia exclusivă după criteriul meritelor.

La noi însă actualitatea lui Caragiale e de neînfrânt: "Într-o ţară ca a noastră, unde când afirmi ceva nu ţi se cer şi dovezi, reaua-credinţă este de multe ori o bună temelie pentru clădirea unei frumoase reputaţiuni... N-ai decât să ponegreşti cu ori fără drept pe alţii; ca să te crează lumea om cinstit şi de treabă, n-ai decât să ocărăşti şi să osândeşti în vileag purtarea altora, chiar dacă dânşii au o bună purtare şi mai ales în cazul acesta." Sfânta neschimbare a politicii!

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de