x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Minciuna teleportată

Minciuna teleportată

de Dan Constantin    |    05 Ian 2008   •   00:00

Iarna de după Anul Nou ne-a arătat in primul rănd căt de primitiv şi iresponsabil răspund instituţiile la nevoile cetăţeanului in dificultate.

Iarna de după Anul Nou ne-a arătat in primul rănd căt de primitiv şi iresponsabil răspund instituţiile la nevoile cetăţeanului in dificultate. Temperaturile negative şi căderile de zăpadă au fost pe post de turnesol, scoţănd in evidenţă nu doar lipsa de mijloace tehnice, ci, mai ales, minciuna in care s-au invăţat să trăiască şefii plătiţi cu bani grei de cetăţeni. Zăpezile vor trece, dar umilinţele şi sictirul suveran cu care am fost trataţi milioane de romăni in cele căteva zile scurse din 2008 arată că anul nu are, din păcate, semne bune.

Să incepem cu preşedintele Băsescu Traian. La Revelionul din Piaţa Constituţiei s-a proptit in microfonul credulei Corondan şi i-a infundat transmisia de la cumpăna anilor cu aberaţii. Erau ultimele minute din 2007 şi şeful statului se războia cu "analiştii care văd realitatea romănească in negru", iar ca argument işi asuma realizările Guvernului Tăriceanu, care-i stă in găt pănă la vomă. De atătea succese a uitat să numere secundele, punăndu-se ca şi la alte revelioane pe post de fals Big Ben. A dispărut in noapte intr-un cor de fluierături, rău prevestitor pentru steaua lui.

A intrat apoi pe marea scenă a ţării codul galben. S-a dovedit că un viscol de intensitate medie poate declanşa o situaţie albastră. Jurnalele de ştiri nu mai pridideau să preia semnalele unor oameni disperaţi, intraţi in stare critică, uitaţi de autorităţi şi care primeau promisiuni de la primari, prefecţi şi colonei. Aeroporturile din Bucureşti au devenit focare de revoltă, sute de călători fiind uitaţi de companii şi lăsaţi să zacă intr-o aşteptare fără orizont. Aceste zile au arătat căt de mizerabil arată Aeroportul Băneasa, proaspăt renovat, adică spoit. Date despre orarele de zbor pe internet sunt "in construcţie", iar telefoanele pentru informaţii rămăn mute.

La intrecere cu idolul Băsescu, primarul Adriean Videanu s-a urcat şi el pe un munte de penibil. Auzindu-l cum prezenta la televiziuni, prin telefon, lupta cu nămeţii, mă găndeam cum dracu' de l-a prins o calamitate in Bucureşti, alături de cetăţeni. M-am liniştit, el transmitea de prin Austria, jucănd comedia minciunii teleportate. Vrea să iasă din... zăpadă, prezentănd chiar acum oferta de găzduire a unui meci pentru titlul mondial la box, ca să schimbe subiectul. Dacă s-ar urca el in ring să incaseze căte o mulţumire de la bucureşteni, merită să vedem spectacolul. Dacă nu, tot il prindem pe la vreun colţ să-i punem pătura in cap, ca in armată la corecţional! Sănătate - să-ţi iei cască de asfalt!

×
Subiecte în articol: editorial