x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Minunata

0
03 Ian 2005 - 00:00

Cum a fost la spital?, il intreaba prietenii pe Vasile B. Cum sa fie - raspunde el, vizibil tulburat de amintirile pe care i le starneste intrebarea - la fel ca-n orice spital.

Click pentru a mari imaginea
Vasile B. insa nu spune tot adevarul. Pe de o parte, pentru ca e un adevar care nu priveste pe nimeni. Nici macar pe sotia lui. Pe de alta, pentru ca nu s-a dezmeticit cu totul. Nici una din zilele pe care le-a petrecut la ortopedie, cu ruptura lui de antebrat, n-au fost deloc ca in orice spital. Si nu din cauza fracturii sau a medicilor, ci a Minunatei.

Sunt locuri pe lumea asta unde prezenta unei femei, inalta si frumoasa, rujata si parfumata ca pentru o receptie si purtand halatul alb de spital direct pe piele, cu toate rotunjimile si moliciunile ei muieresti unduind innebunitor, aduce a sfidare. Ba chiar a indecenta. Unul din aceste locuri e spitalul. Nu ca asistentele si femeile de serviciu ar trebui sa arate ca dracu, dar nici asa, tu, ca barbat, sa fii pe moarte sau, ma rog, prin preajma ei, si sa te tarasti cu ghipsul, carjele, bandajele si perfuziile dupa tine, ca s-o vezi pe roscata de un metru si optzeci cum isi salta fundul cand spala coridorul. Un mos care-si duce borcanul cu urina la laborator uitand, din cauza senilitatii, sa-si ridice pantalonii de la pijama, nu atrage atentia. Mai ales ca din sensul opus apare ca la un semnal altul cu niste picioare subtiri si raschirate de paianjen. Dar toti mosii si ruptii iesind din saloane si aliniindu-se pe coridor, la ora cand apare Minunata, e un spectacol. Nici sosirea unui ministru n-ar produce atata agitatie printre suferinzi.

Ce-i de facut! se intreaba directorul spitalului, cand sora sefa ii spune ca situatia se deterioreaza pe zi ce trece si trebuie luate masuri. Si, in definitiv, care e situatia?

- Cunosc atatea femei amarate, care ar putea sa castige o paine, facand curatenie si impartind mancarea in saloane - spune sora sefa. Suntem doar intr-un spital, nu la prezentarea modei.

Ceva dreptate ar fi in spusa femeii, fiindca Minunata, indiferent ce-ar pune pe ea, un halat sau chiar pijamaua mosului senil, arata de parca ar fi modelul cel mai bine daruit de natura al unei case de moda pariziene.

Sora sefa nu-i singura care-i poarta pica Minunatei. Mai sunt si cateva asistente. Dar directorul, care intarzie uneori langa bolnavii lui, iesiti pe coridor s-o vada pe Minunata cum plimba de colo-colo carpa de spalat cimentul, cu miscari de balerina si cu aerul ca totul o face fericita, nu numai privirile arse de febra si de prosteala barbateasca ale pacientilor la aparitia creaturii, ci si galeata cu apa, si verdele livid al peretilor, ei bine, directorul are alte opinii.

- Dar, ce, frumoasele nu mananca - o intreaba el pe varstnica si vesnic suparata sora sefa - nu trebuie si ele sa munceasca?

- Ne sfideaza, insista sora sefa, strica ordinea din spital. Asta le trebuie bolnavilor nostri - se intreaba ea retoric ca si cum ii are cu inventar si trebuie sa-i livreze familiilor plini numai cu amintiri spitalicesti - de asta au ei nevoie, sa le ia iapa mintile?

- Da - zice in gand directorul - asa e, o iapa de curse imperiale. Dar si o fata tare de treaba. Matura, spala, nu supara pe nimeni. Iar barbatii, saracii de ei, mor visand frumos. Ce noroc pe spitalul nostru!

- Da, zice in gandul sau si Vasile B., ce noroc c-am cazut pe scara si mi-am rupt antebratul. Puteam sa am piatra la rinichi si s-ajung in corpul B. Nici n-as fi stiut ca mai exista pe lume si astfel de minuni.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de