x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Miorila

Miorila

de Mircea Badea    |    15 Aug 2005   •   00:00
Miorila

Draga redactie, va scriu aceste randuri, ca sa mai veniti si dumneavoastra cu picioarele pe pamant si sa bagati in seama si oamenii simpli, din popor, nu numai sclifositii. Eu sunt un om al muncii din frumoasa noastra patrie si sunt, cum se zice, realizat. Mi-am pus gresie din aia buna, de import, ca mi-a adus varu’ meu de la un depozit, care i-a cazut soferului din duba cateva cutii. Nu mi-a ajuns pentru tot holul, dar am pus-o la intrare, ca mi-a zis si administratoru’ cand a venit sa-i dau un kil de ulei pana luni: "Dom’ Nelu, da’ frumoasa gresie aveti!". Nevasta-mea face mileuri. Foarte frumoase. Le pune pe televizor, pe video si pe dulapuri, de mi-a zis si vecinul Gore, ca mai vine pe la mine, pe la o bere: "Ce milieuri frumoase aveti!". Eu tin cu Steaua, am si fular, si imi place de nea Gigi cum le zice la televizor. Ca el lupta impotriva ciocoilor care fura de la oamenii saraci. De asta e destui impotriva lui. Si de aia a zis el ca e razboinicul luminii. Cand il vad la televizor stau si ma uit pana se termina si strig singur prin casa: "Nu te lasa, nea Gigi!". Gore, vecinul despre care v-am spus, e dinamovist. Mama, ce se oftica! Altfel e baiat bun. Mereu joc o tabla cu el in fata blocului, la masuta. Inainte, il trimitem pe Tudorel pana la sifoane si ii dam la el si doua sticle de plastic sa ia vin in ele. Tudorel e fi’miu si e in clasa a zecea. Si el tine tot cu Steaua. Acum doua luni, i-am luat telefon mobil, din ala de voia el, marfa, cu ecran nu stiu cum si cu melodii. Toata ziua da bipuri la el. E tare mandru si mi-a zis ca toti colegii il invidiaza. Si eu i-am spus: "Ma tata, o sa creada lumea ca suntem bogati si cu telefonul asta, cu gresia din hol si cu milieurile lu’ maica-ta! Ca am castigat la Loto si nu spunem". El rade si lucreaza la calculator. Ca are si calculator. Nu stiu cum face, dar scoate de pe el niste melodii din alea frumoase cu Guta si Minune, de iti ajung la suflet. Mie imi place Fane de la Barbulesti, lui Copilu de aur. Copil, de! Alaltaieri mi-a spart un bibilou, ala cu pescarul chinez. I-am zis: "Bine ca n-ai spart balerina, ca te omora ma-ta!". Nevasta-mea e o femeie de treaba. Munceste mult si la servici, si acasa. Are si ea fixurile ei. Sa n-o strigi cand se uita pe Acasa, ca nu te mai intelegi cu ea. Ei ii place mult de Corina Danila si de Lucian Viziru. Si de Andreea Marin. Zice ca e frumoasa si are suflet bun. Si mie imi place, ca nu e ingamfata si ia zilnic o lectie de viata de la domnul Tiriac. Gore zicea (ca el e ceva mai tanar): "Pai, mai poate Tiriac zilnic?". L-am pus la punct imediat, ca astea nu-s glume, mai ales daca ne auzea nevasta-mea. Tudorel se uita la Carcotasi, ca-i place de ei cand striga: "Lasa-neeee!Lasa-neeeee!!!". Eu nu-i suport care se ia mereu de nea Gigi. Si eu muncesc mult, dar noroc de un sef de treaba, care ne da drumu’ mereu cand e meci, chiar daca meciul e seara. Si eu am fost baiat de comitet cu el si i-am dat doua gaini grase de la sora lu’ nevasta’mea, de la tara, ca sa-l ung. Ce ma enerveaza e masina, ca mereu i se strica pompa de benzina. A fost a lu’ socra-miu, dar el nu mai are nevoie acum, ca e la pensie. Cand repar la masina, ma ajuta Gore, ca si el are interes sa mergem cu ea la peste. Vreau s-o vand, si sa-mi iau una din asta noua in rate. Cum o iau, cum ii pun gaz pe ea. Daca ia Steaua iar campionatu’ ma sui si eu pe ea, ca nea Gigi pe maibah, sau cum, Doamne iarta-ma, ii zice. Sunt precis ca o sa castige. Cu Gore, cand vorbesc despre fotbal, mereu ne certam. "Pai ce, ma, se compara Borcea al tau cu nea Gigi?", ii zic. Lui ii place de Basescu. Mie nu-mi placea la inceput, dar acuma l-am vazut ca e roman adevarat, de-al nostru. Le spune verde’n fata. Se lupta cu coruptii. Nu-i e frica. Si stie sa si petreaca. Mie nu-mi plac astia cu nasul pe sus care isi dau aere pe la teveu. Nea Traian (ca asa-i zic acum) n-are fite, e om dintr-o bucata. Si Gore zice: "Nea Traian e un adevarat!". Eu v-as povesti mai multe, dar ma striga Gore sa cobor la o tabla. Hai, s-auzim numai de bine!

P.S. Si mai lasati-ne cu Mircea Badea asta. Tot timpul isi da el cu presupusul la toate chestiile. Mai bine sa faca spagatu pe doua scaune si gata. Hai Steaua!

×
Subiecte în articol: editorial gore