x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Mircea era maiestuos, dar rănit

0
Autor: Florin Condurateanu 17 Iun 2020 - 07:10
Mircea era maiestuos, dar rănit


România, ţară superbă, cu oameni calzi, isteţi, împărţind ce-aveau pe masă cu călătorul, a purtat totdeauna anevoie pe umeri un dezavantaj: s-a aflat la o intersecţie de viscole ale istoriei, cu o poziţie geografică periculoasă, în coasta unor imperii, mereu nesătule de subgjugări. Chiar Papa a recunoscut că minunata Românie este Grădina Maicii Domnului și e stupidă vorba răutăcioasă a unor chibiţi, „păcat că-i locuită!”. Păi cum să fie aşa, şi-a dat singur Dumnezeu peste mână ca în locul superb să aşeze oameni înnămoliţi în defecte?! România a trebuit să se lupte pe viaţă şi pe moarte pentru a-şi păstra fiinţa naţională şi meleagurile cu oase de străbuni, s-a luptat numai cu imperii, cu Roma, cu Imperiul Otoman, cu Imperiul Ţarist, cu Imperiul Habsburgic, a trebuit să dovedească teribilă vitejie, inventivitate, pentru a mai zăgăzui puhoaiele de invadatori. Şi a izbutit să câştige câte o bătălie, uimind lumea largă. Papa l-a denumit pe Ştefan cel Sfânt atletul creştinătăţii, pe Mihai Viteazul îl celebrau clopotele marilor catedrale ale Europei când îi împrăştia pe otomanii „câtă frunză, câtă iarbă”! I-am întrebat pe istorici care a fost domnitorul român care a cules impresii profunde prin diplomaţia, prin puterea ce i-o recunoscuse continentul. Răspunsul a fost fără ezitări: Mircea cel Mare. Ajunsese aşa de influent, încât s-a amestecat şi în lupta pentru prima poziţie la Înalta Poartă între fiii sultanului, a pariat neinspirat și s-a suit pe tronul de aur rivalul. Deşi istoricii susţin că o mare autoritate dobândise şi Burebista. Conducea un teritoriu de la triburile germanice până la Nipru şi mizase şi el pe un pretendent la tronul Romei, dar a ieşit Cezar. Geniul Eminescu a romanţat versurile despre Mircea, „un bătrân atât de simplu, după vorbă, după port”: „Eu? Îmi apăr sărăcia şi nevoile, şi neamul… Și de-aceea tot ce mişcă-n ţara asta, râul, ramul, mi-e prieten numai mie, iară ţie duşman este”. 
În realitate, Mircea era un domnitor de numai 30 de ani, maiestuos, rafinat, bine îmbrăcat. I se spunea „Cel Bătrân”, adică cel Înţelept. Filmul „Mircea”, realizat şi jucat de Sergiu Nicolaescu, a fost măreţ. L-am întrebat pe regizor care a fost versiunea reală a întâlnirii cu oastea uriaşă a turcilor. A aflat din hrisoave că Mircea era rănit, otomanii aflaseră că deja murise. Dar Mircea s-a dus falnic la discuţia cu conducătorul otoman, sângera şi i-a răspuns cu demnitate şi iubire de Ţară. A apărut pe o colină maiestuos, în armura impozantă, călare pe armăsarul lui şi oştile de români s-au îmbărbătat, deşi Voievodul lăsa urmă de sânge. La fel şi-n film! 

 


Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de