Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu credeam că pot exista oameni capabili să propovăduiască cu
atâta îndârjire ura faţă de săraci. Ceea ce s-a întâmplat săptămâna
trecută mi-a arătat însă că guvernarea portocalie reuşeşte să doboare
şi ultimele redute ale bunului-simţ.
Nu credeam că pot exista oameni capabili să propovăduiască cu atâta îndârjire ura faţă de săraci. Ceea ce s-a întâmplat săptămâna trecută mi-a arătat însă că guvernarea portocalie reuşeşte să doboare şi ultimele redute ale bunului-simţ.
De ceva timp, Guvernul se comportă ca şi cum bătrânii şi profesorii ar fi duşmanii din interior ai ţării. Ca şi cum pensionarii s-ar agăţa de leu şi l-ar trage în jos până la cota de avarie, iar dascălii ar exmatricula bunăstarea din casele românilor obişnuiţi. Ştiam că premierul a strâmbat din nas când i-am cerut să mărească pensiile. Ştiam că şi-a dat ochii peste cap când a auzit de creşterea salariilor profesorilor. Dar nu ştiam că a întărit atât de mult obrazul încât să-i transforme pe profesori şi pe bătrâni în vinovaţii de serviciu ai ţării. Să spui că două dintre categoriile sociale cele mai nedreptăţite pun în pericol tocmai bunul mers al economiei, să prevesteşti apocaliptic că pâinea va costa 10.000 de lei dacă profesorii îşi primesc mărirea, să ameninţi, să şantajezi cu noi taxe şi impozite şi să te agăţi cu disperare de fustele Curţii Constituţionale, toate acestea depăşesc cu mult proporţiile preconizate ale unui final dezastruos de guvernare impertinentă.
Nu cred că ura faţă de săraci este obligatoriu un reflex al dreptei. Dar nu pot să nu constat că, pe cât de mic este interesul Executivului faţă de cei mulţi, pe atât de mare este grija lui faţă de cei puţini. În timp ce Guvernul ţipă ca din gură de şarpe că nu are bani de salarii, sunt eliminate impozitele pentru profitul din tranzacţii bursiere. În timp ce premierul aleargă cu plângere la Curtea Constituţională, dovedind încă o dată că resursele penibilului sunt nemărginite, statul ridică plafonul de garantare a depozitelor bancare de la 20.000 de euro la 50.000 de euro. De parcă toţi românii ar fi şefi la Fondul Proprietatea şi n-ar şti ce să facă cu zecile de mii de euro primite ca leafă de la stat. De patru ani, zeci şi sute de căpuşe grase şi portocalii se bucură lunar de grija şi devotamentul guvernanţilor de dreapta. Din leafa unui şef de regie se pot susţine creşterile de salariu pentru 130 de profesori. Din indemnizaţiile de la Consiliile de Administraţie se pot plăti facturile la curent pentru douăzeci de blocuri de pensionari. Şi atunci, care este adevăratul pericol pentru economie? Pensionarii şi profesorii care atunci când merg la piaţă nu riscă niciodată să se întoarcă încovoiaţi de greutatea sacoşelor? Sau lefegiii de elită paraşutaţi de Guvern fix în fruntea bucatelor bugetare? Răspunsul este evident. Şi inclusiv premierul îl cunoaşte. Însă nici sinceritatea şi nici bunele intenţii nu au fost punctul forte al acestei guvernări născute din tupeul unui preşedinte şi din impertinenţa unor demagogi.
Ura portocalie este ca o ciumă. A devorat CDR-ul şi a rupt Alianţa. A măcinat instituţii şi acum este împinsă spre baza societăţii. Având ca antemergători Guvernul şi Preşedinţia, ura portocalie începe să erodeze fragilul echilibru social. Astăzi sunt puşi cu spatele la zid pensionarii şi profesorii. Mâine ar putea veni rândul medicilor să fie loviţi cu pietre la îndemnul unui Guvern iresponsabil. Vor urma apoi funcţionarii publici, micii întreprinzători şi tot aşa până când ne vom transforma cu totul într-o ţară de vinovaţi. Cu un asemenea Guvern, România poate deveni un imens teatru de conflict, în care fiecare duce un război împotriva vecinului că vrea un salariu corect, împotriva bătrânului de pe stradă că-şi aşteaptă pensia, împotriva copilului de şcoală că primeşte bani pentru rechizite şi împotriva bolnavului că are nevoie de medicamente.
Lecţia pe care ne-au dat-o evenimentele din ultima săptămână trebuie să fie bine reţinută. În economie şi în politică ştii când o iei la vale, dar nu ştii când te opreşti. Iar prestaţia Executivului în toiul acestei crize economice şi sociale este un semnal de alarmă: atenţie, cu acest Guvern, se poate şi mai rău!
