Mircea Geoană, la Cotroceni, Crin Antonescu, la Senat

Deşi, din punct de vedere constituţional, momentul din Parlament a vizat raportul dintre Guvern şi Parlament, în realitate a fost vorba despre raportul dintre candidaţii la Preşedinţie. Mai precis, dintre candidaţii Traian Băsescu, pe de o parte, şi candidaţii Mircea Geoană, Crin Antonescu şi Kelemen Arpad, pe de alta.

Moţiunea a pus faţă-n faţă guvernul minoritar Boc 2 cu majoritatea parla­men­tară alcătuită din PSD-PC, PNL şi UDMR. Această majoritate a trimis o Scri­soare lui Traian Băsescu, prin care îi cere desemnarea primarului de Sibiu în postul de premier al unui guvern de tehno­craţi. Rapiditatea cu care liderii celor trei partide se strâng la un loc pentru a reacţiona la acţiunile şi declaraţiile lui Traian Băsescu, dar mai ales unitatea de nezdruncinat, surprinzătoare la nişte politicieni români, intră în conflict cu o realitate: Fiecare dintre aceste trei partide are un candidat la prezidenţiale.

Potrivit tuturor sondajelor, în turul al doilea va intra, mai mult ca sigur, Traian Băsescu. Ar fi normal, în aceste condiţii, ca PSD, PNL şi UDMR să se bată între ele pentru a-şi putea trimite propriul candidat în turul al doilea. Aşa cum s-a văzut până acum, Mircea Geoană, Crin Antonescu, Kelemen Hunor, presupuşi concurenţi la intrarea în turul al doilea, nu numai că nu s-au atacat între ei, dar, mai mult, judecând după îmbrăţişările publice evidente, mai aveau puţin şi, vorba aia, puneau şi de un copil!

Întâmplările din aceste zile ne duc spre o concluzie clară: Votul celor trei partide împotriva Guvernului n-a exprimat în primul rând realitatea din Parlament, ci realitatea din turul al II-lea de scrutin. În turul al II-lea, potrivit tuturor sondajelor, vor intra Traian Băsescu şi Mircea Ge­oa­nă. Votând împotriva PDL-ului de la gu­vernare, PSD-PC, PNL şi UDMR ne-au ară­tat cum vor vota aceste partide în turul al II-lea. Şi anume că PNL şi UDMR vor vota în favoarea lui Mircea Geoană. Cum se explică această realitate, într-un fel surprinzătoare dacă ne gândim că atât Crin Antonescu, cât şi Kelemen Hunor ar avea tot interesul să intre în turul al II-lea? Prin ceea ce s-a întâmplat după ruperea Coaliţiei! Anul acesta, alegerile prezidenţiale nu mai sunt dublate de cele parlamentare. După 6 decembrie 2009, aşadar, configuraţia Parlamentului ră­mâ­ne neschimbată. Drept urmare, ordinea partidelor în Parlament după numărul de aleşi ai poporului, va fi şi cea de acum: PD-L, PSD, PNL şi UDMR. După eşecul guvernării PDL-PSD-PC, a devenit limpe­de că, după 6 decembrie 2009, nu se mai poate reface Parteneriatul pentru România. Rămân în picioare doar aceste combinaţii de nouă majoritate parlamentară:
1) PD-L- PNL - UDMR.
2) PSD - PC - PNL - UDMR.

Prima combinaţie cade, câtă vreme, PNL, aflat la mâna unui duşman de moarte al lui Traian Băsescu, multimi­liardarul Dinu Patriciu, respinge orice alianţă cu un PD-L aflat sub conducerea preşedintelui în exerciţiu. Cea de-a doua combinaţie de guvernare pare mai posibilă: PSD - PC - PNL - UDMR. Ne-o dovedeşte realitatea din ultimii doi ani.

Deşi despărţite de trecut, de mineriade, de doctrine, PSD şi PNL s-au înţeles excelent mai mult sau mai puţin transparent. Explicaţia e dată de influenţa tot mai mare a baronilor asupra conducerii PNL. Cândva cel mai consecvent partid cu doctrina sa, mizând enorm pe credinţa mem­brilor şi electoratului, PNL a devenit şi el, asemenea PSD, un club de afaceri. O dovedeşte guvernarea Călin Popescu Tă­riceanu. Pentru a supravieţui la puterea dătătoare de resurse, PNL a făcut toate hatârurile grupărilor de interese din PSD.

Mai mult, prin măsuri sociale de tip PSD, PNL s-a deplasat către Stânga, definită prin asistenţa socială. Chiar şi în timpul guvernării PSD - PC - PD-L, PSD a fost în alianţă cu PNL.

În aceste condiţii, nimic mai uşor decât formarea unei Coaliţii de guvernare PSD - PNL- UDMR după scrutinul din 6 decembrie 2009. O asemenea alianţă presupune însă ca între cei trei candidaţi să fie o înţelegere vizând scrutinul prezidenţial. Ce fel de înţelegere?
Ne răspund alegerile din 1996.

Atunci, deşi despărţite fundamental prin doctrine şi trecut, CDR şi PD au ajuns la o înţelegere secretă înaintea primului tur de scrutin. Potrivit acesteia, Petre Roman, cotat cu puţine şanse la cel de-al doilea tur de scrutin, ceda lui Emil Constantinescu locul în turul al doilea.

E drept, Petre Roman n-a făcut publică o astfel de înţelegere. Nu l-ar mai fi votat nimeni. Urmare a acestei şmecherii, Petre Roman a obţinut în primul tur 20, 54%, în timp ce Emil Constantinescu, 28, 51%. în turul al doilea, Petre Roman şi-a dat voturile lui Emil Constantinescu. Urmarea acestei înţelegeri?

Emil Constantinescu a ajuns preşedinte. Petre Roman a ajuns preşedintele Senatului, iar PD a intrat la guvernare împreună cu CDR. Aşadar, după scrutinul din 2009, Mircea Geoană va ajunge preşedintele ţării, Crin Anto­nes­cu preşedintele Senatului, iar PSD, PNL şi UDMR vor forma Guvernul, având în frunte un PSD-ist. Aştept să mă contrazică cineva!