Mircea Lucescu s-a făcut bine. E din nou pricinos!

Mircea Lucescu o tine din fractura in fractura. Finalul anului trecut i-a impodobit nefast existenta cu un accident de circulatie urat. Foarte urat. Coliziunea dintre un tramvai si masina condusa de reputatul antrenor a lasat in urma sa fiare reci si omul in suferinta. Coaste rupte si plaman perforat. Orice martor normal al vietii, in astfel de situatii, abandoneaza lejer fiarele in neoranduita lor strambatura, indreptandu-si gandul bun si fapta inspre alinarea suferintei umane.

Mircea Lucescu a beneficiat din plin de aceasta normalitate si, ingrijit admirabil, s-a recuperat medical aproape miraculos. Abia de aici incolo, povestea continua in regia unor conveniente sociale. Dar si a unor reactii necon­ventionale, reactii care tin strict de amprenta comportamentala a individului.

Conventionalul impune imperativ o ancheta menita sa stabileasca vinovatia sau nevinovatia celor implicatii in accident. Iar inculpatii pledeaza, de la caz la caz, in interes propriu si dupa cum fiecare crede de cuviinta. In aceasta faza, Mircea Lucescu recidiveaza, adaugand fracturilor accidentale fractura unei logici strambe. O fractura asumata de-acum pe proprie raspundere si nicicum accidentala.

Circumstantele accidentului caruia i-a cazut victima Mircea Lucescu nu lasa loc prea multor interpretari. Culpa apartine evident tocmai celui care a avut mai mult de suferit. Distantarea fata de acest adevar nu poate avea decat suportului unui accentuat subiectivism sau chiar al minciunii. Iar Mircea Lucescu accepta cu gratie sa devina ridicol atunci cand slugareste zelos discursuri despre monstruoasele coalitii mereu indreptate impotriva-i. Mircea Lucescu devine ridicol atunci cand sustine ca orice acuza care i se aduce nu reprezinta decat rodul invidiei strarnite de impecabila sa perfectiune.

Pe cand seniorul era in suferinta, Lucescu junior vorbea despre o cugetare a tatalui sau, care ar fi sunat cam asa: 'Sa ma ierte Dumnezeu, dar cred ca, daca ar fi fost mai atent, vatmanul ar fi putut frana mai din timp, si impactul nu ar fi fost atat de puternic'.

Dupa mai multe zile, la parasirea spitalului, gandul nevinovat al tatalui s-a intremat cu muschiul ironiei. Mircea Lucescu cerea sa fie iertat pentru ca a lovit un tramvai care... stationa. Urata atitudine. O atitudine atat de urata, incat m-a convins ca Mircea Lucescu este complet refacut. Da! Complet refacut de indata ce se lasa din nou imbratisat de vechile obisnuinte.

A mai trecut ceva timp si inteleg, din interviul pe care Mircea Lucescu l-a acordat in Ring, ca si perioada de convalescenta e pe final. Altfel n-as putea explica faptul ca, de aceasta data, din discursul lui Mircea Lucescu dispare chiar si ocolisul ironiei. Altfel n-as putea explica ata­cul frontal, total si bucal lansat de Mircea Lucescu impotriva unanimitatii care il inconjoara, impotriva unanimitatii care-i contesta proprietatea asupra unor adevaruri absolute doar din invidie.

Mircea Lucescu apeleaza si la cifre pentru a demonstra agresivitatea vatmanului aparat de toata lumea, vatman care i-a deranjat trecerea prin viata. Numai ca, daca am crede in artime­tica lui Lucescu, daca am acorda credit juramintelor sale, ar trebui sa fim de acord si cu faptul ca tramvaiele circula prin Bucuresti cu vreo 360 de kilometri pe ora. Dar nu putem cheltui atata credulitate doar din bunavointa fata de maestru. Si ramanem la parerea ca nu rautatea altora il separa pe Mircea Lucescu de restul lumii.

Doar comportamentul sau brunet la suflet il particularizeaza pe maestru si il insingureaza in acelasi timp. De aceea lasam omul in pacatele lui si preferam antrenorul cu meritele de care nu poate fi deposedat.