x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Misionarii

0
09 Oct 2004 - 00:00

Toata lumea ii vede. Unii au avut de-a face cu ei. Dar cei mai multi oameni ori nu-i iau in seama, ori le inregistreaza prezenta fara sa se impacienteze de rostul lor printre noi.

Merg doi cate doi, sunt imbracati in uniforme de liceeni, sunt tunsi scurt, curati, amabili si au mersul celor care stiu precis unde trebuie sa ajunga, la ce ora si cu ce sansa de a-si indeplini misiunea. Fiindca treaba pentru care sunt trimisi in toata lumea e o misiune, un imperativ religios avand in sprijin o foarte elaborata practica a racolarii. Poate ca termenul racolare nu-i cel mai potrivit, daca ne referim doar la contactele preliminare si la modul in care sunt ele exercitate. Daca insa am sti din capul locului ca in final are loc un botez, sub niste clauze extrem de angajante, cu toate servitutiile unui contract de onoare si cu toate presiunile unui angajament mistic, am folosi un cuvant si mai drastic.

Misionarii acestia sunt trimisi in toate tarile unde cultele religioase sunt libere sau tratate cu multa toleranta, chiar si cand tind a submina credintele autohtone. Dar daca noi am incerca sa mergem la ei, in enclavele pe care le-au constituit in Statele Unite, am fi recuzati. Ei intra in casele noastre, profitand de paguboasa curiozitate a romanului - numita si mai pagubos ospitalitate - dar la ei n-am putea indrazni un dialog religios cu nimeni. Iar daca am porni unul, n-am mai avea curand nici un fel de dialog. Calatorii, care le-au cunoscut orasele si obiceiurile, stiu ca e mai sanatos sa faci turism prin alte locuri.

Nu conteaza cum se numesc acesti frati siamezi, care au invatat romaneste parca sub graba unei comenzi. Nici cartile pe care le daruiesc nu-s o problema. Nu trebuie sa ne ingrijoreze nici una din invataturile pe care le raspandesc, deoarece sunt drepte si rau n-au cum sa faca. Ce-ar trebui sa ne sesizeze e institutionalizarea in Romania a unor activitati ce se reclama repede si foarte hotarat ca drepturi. Lucrurile nu stau altfel nici cu musulmanii. Se stramuta, cu tot cu credinte si organizari, in lumea crestina, dar ia sa incerce un misionar crestin o convertire in tarile musulmane, ca ramane repede fara misiune. Daca nu cumva si fara cap. Ce-i ciudat e ca toti acesti misionari, care ar avea in curiozitatea jurnalistilor romani un sprijin intru cunoastere si mediere, se feresc ca dracul de tamaie, de publicitate. Sunt discreti si practica un tip de politete usor timorata, tocmai buna pentru seducerea naivilor si a excentricilor. Dar si a unor crestini care, de la o vizita la alta, se trezesc prinsi ca intr-o plasa in multimi de emotii, mici angajamente si subtile indatoriri de cult.

Poate ca asta ne mai lipsea, misionarul de pe aiurea, plecat de la mama lui sa ne izbaveasca incet, incet de crestinism. Dar daca spuneam ca fereala de publicitate e de natura sa starneasca intrebari necuviincioase, exista un lucru si mai tulburator: misionarii nu intra in casele catolicilor. Oare de ce?
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de