x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Mită pentru Mittal

0
Autor: Ilie Serbanescu 10 Ian 2011 - 18:31

A fost perfectat un fabulos aranjament prin care combinatele siderurgice şi metalurgice, în frunte cu Sidex Galaţi, deţinute în România de grupul multinaţional britanico-indian Arcelor-Mittal, vor primi, timp de un an, energie electrică mai ieftină cu vreo 25% decât preţul pieţei, de la producătorii de electricitate, toţi de stat în România, indiferent dacă din surse termo, hidro sau nucleare. Este necesar a menţiona de la început că este vorba de producători de stat, căci minunata restructurare a sistemului energetic impusă României de Banca Mondială în numele eficienţei privatizării s-a soldat doar cu dezmembrarea companiei naţionale integrate de electricitate, dezmembrare care a permis ca zona profitabilă a dis­tribuţiei (unde profiturile curg indife­rent de starea sistemului sau de situaţia economiei) să fie preluată de capitalul străin.

De altfel, preluarea n-a fost făcută de către companii străine private, ci tot de stat, evident însă aparţinând altor state. Cum era de aşteptat, capitalul străin, care nu vizează decât profitul lejer şi pe termen scurt, nu s-a înghesuit cumva în sectorul de producţie, unde inves­tiţiile sunt mari şi profiturile vin doar după ani şi ani. Aşa că sistemul energetic al României înaintează cu paşi repezi spre dezastru, căci statul proprietar, văduvit de încasările sigure şi constante din distribuţie, are din ce în ce mai puţini bani pentru investiţii în modernizări şi dezvoltări în producţie. În plus, un sistem de-a dreptul jenant de jefuire a producţiei (repetăm, toată de stat) a fost inventat, prin care, în numele unei aşa-zise liberalizări, intermediari (bine denumiţi „băieţi deştepţi”) preiau electricitatea produsă ieftin din surse hidro şi o vând scump la export sau chiar pe piaţa internă, făcând profituri uriaşe cu doar câteva zeci de angajaţi care nu întreprind altceva decât învârtesc nişte hârtii.

Imediat ce a fost anunţat, aranjamentul cu Arcelor-Mittal a fost taxat ca o intrare a marii companii în rândurile „băieţilor deştepţi”. Care, fără îndoială, şi-au văzut prin noul prezent consolidată poziţia, dincolo de apărarea pe care le-o conferă contractele încheiate până în 2018.

Adevărurile despre acest aranjament n-au fost însă puse pe frontispiciu. Arcelor-Mittal nu poate fi ames­tecată în ciorba rău acrită a „băie­ţilor deştepţi”. La Arcelor-Mittal se munceşte, şi nu se taie frunza la câini ca în firmele de speculaţie. Este vorba de locurile de muncă a zeci de mii de oameni, şi nu de câteva zeci de învârtitori de hârtii. Arcelor-Mittal ia electricitate pentru producţie, şi nu pentru a o vinde altora la suprapreţ. şi oriunde în lume un produs - indiferent dacă electricitate sau altceva - se vinde mai ieftin „en gros” decât „en detail”. De avantajul imens al furnizorului din livrări constante, şi nu în asalt (fie zi, fie noapte, fie vară, fie iarnă) către un client, se cuvine să beneficieze şi acesta din urmă într-o anumită măsură.

Dar adevărul spus pe de-a-ntre­gul este că era foarte posibil ca, dacă nu primea această facilitate, Arcelor-Mittal să fi plecat din România. În condiţiile căderii pieţei din cauza cri­zei economice internaţionale, re­nun­ţarea la mica piesă din România pu­tea reprezenta pentru angrenajul mon­dial Arcelor-Mittal exact echili­bra­rea capacităţilor de producţie cu ce­rerea aflată la alt nivel. Căci, din zona est-europeană, poziţiile din Ucrai­na vecină ale gigantului Ar­ce­lor-Mittal sunt mult mai puternice, capacităţile de producţie de aici ne­fiind supuse normelor de mediu ce­rute în ţările membre ale Uniunii Eu­ro­­pene şi deci putând oferi costuri mai mici întrucât reclamă investiţii de me­diu mai reduse.

Nu ştim dacă Ar­celor Mittal a şantajat cu plecarea pen­tru obţinerea facilităţilor în dis­cu­ţie. Dar este fără echivoc că o pleca­re a Arcelor-Mittal ar însemna, una peste alta, 2% mai puţin în PIB-ul Ro­­mâniei, aflat şi aşa în cădere liberă! Da­că, în nesfârşita-i demagogie des­pre concurenţa loială – căci o pre­tin­de doar căţeilor, şi nu şi dulăilor din Uniune –, Comisia de la Bruxe­lles va interzice aranjamentul pe motiv de aju­tor de stat, Arcelor-Mittal chiar va pleca din România. Asta apropo de creşterea economică prevăzută pentru 2011!

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de