x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Mitingul din 21 decembrie

Mitingul din 21 decembrie

de Marius Tucă    |    15 Apr 2004   •   00:00

Dupa cum ati vazut, Jurnalul National continua serialul despre evenimentele din decembrie ’89. Mai exact, in aceste zile veti putea gasi in ziarul nostru marturii, documente, imagini, dezvaluiri senzationale despre mitingul din 21 decembrie ’89.

A fost un eveniment, poate cel mai important, care a grabit sfarsitul lui Ceausescu si prabusirea comunismului in Romania! Sigur, putem spune aceste lucruri astazi cand putem analiza la rece toate evenimentele de atunci cu deznodamantul pe care-l cunoastem. Lucrurile atunci nu erau nici pe departe clare si cu atat mai putin previzibile, de anticipat.

Atunci erau foarte putini dintre dumneavoastra care credeau ca Ceausescu o sa cada. Investigatiile noastre vor scoate la suprafata elemente care vor arata ca foarte multe dintre evenimentele desfasurate atunci n-au avut loc intamplator.

Cheia acestor evenimente este mitingul din 21 decembrie de la Bucuresti, organizarea si desfasurarea lui, despre care incepem dezvaluirile in numarul de fata. Vom compara acest miting cu cel din 21 august 1968 si-n primul rand discursurile lui Ceausescu de la cele doua manifestari, pentru a intelege mai bine mecanismele unui sistem hotarator, mai exact spus, zborul si prabusirea celui care l-a construit si l-a condus vreme de aproape 25 de ani.

Nu trebuie sa uitam nici o clipa ca in timp ce avea loc la Bucuresti mitingul din 21 decembrie, Timisoara era deja oras liber.

Asadar, veti afla in aceste zile din Jurnalul National care au fost evenimentele care au dus la inlaturarea lui Nicolae Ceausescu si, mai ales, cum au fost ele provocate.

×
Subiecte în articol: editorial