x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Mitraliera de buzunar a preşedintelui jucător

0
Autor: Victor Ciutacu 03 Noi 2010 - 00:00
O ţară întreagă, identificată pe planiglob cu numele de cod România, s-a obişnuit, lucru anormal pentru o societate aşezată, ca, periodic, Guvernul condus de profesorul de drept constituţional Emil Boc să emită câte un act normativ neconstituţional. Deşi nu se aplică spaţiului geografic pe care-l populăm, am invocat, totuşi, ca om care a avut ocazia să mai viziteze şi ţări unde apa caldă de la robinet nu-i excepţie, conceptul deloc idilic (dar necunoscunt nouă) de "societate aşezată". Şi am făcut asta fiindcă interesul naţional, nici măcar cel pe care-l invocă Traian Băsescu de fiecare dată când îl încurcă democraţia, nu defineşte linia orizontului drept frontiera de stat. Ei bine, în respectivele ţări, un simulacru de premier precum cosaşul de la Răchiţele nu ar fi apucat să-şi ţină aşezutul pe scaun momentul emiterii celei de-a doua legi anticonstituţionale. Pentru că fie jena l-ar fi îndemnat să-şi scrie demisia şi să părăsească spaţiul public, fie superiorul său ierarhic l-ar fi scos cu forţa, la nevoie-n şuturi, din marele birou pe care micul om îl ocupă abuziv şi contraproductiv.

La noi, însă, în Grădina Carpaţilor, din motive pe care nu mai are rost să le detaliez aici, individul e extrem de folositor preşedintelui. Şi e perpetuat în funcţie, şi e ţinut pe braţe chiar cu riscul să ne râdă o lume că Guvernul României e primul din istoria modernă care nu are nici măcăr un singur vot de susţinere în Parlament. Complicitatea asta reciproc avantajoasă cu politicianul care l-a creat şi l-a scos din anonimatul mediocrităţii lui provinciale l-a determinat să emită, vreme de doi ani de zile, în ritm cadenţat de mitralieră de companie, acte normative care exced barbar cadrul Constituţional. Unele dintre ele, cum ar fi Legea educaţiei, cu repetiţie şi cu sfidarea logicii, în ciuda evidenţei că, nici măcar după ce a fost cucerită de portocalii la bucată, unanim detestata Curte Constituţională încă nu-şi poate permite luxul de a se şterge pe picioare cu propriile decizii anterioare şi de a opri cursul dezbaterii parlamentare a unui proiect de lege.

Sper că nici unul dintre cititorii acestui text nu are naivitatea să creadă că acest eveniment politic ne va scuti de greaţa de a-l avea premier pe Emil Boc. Sau măcar că vom scăpa de oroarea numită Daniel Funeriu, bizarul individ auroproclamat om de ştiinţă şi probabil unicul ministrul al Educaţiei de pe faţa Planetei Pământ care nu-şi echivalează studiile în ţara unde-i membru al Cabinetului pe motiv că domeniul pe care el însuşi îl păstoreşte e prea birocratic. O dată la mână,  pentru că puterea politică - perfect legală, dar ilegitimă, lucru vizibil până şi-n sondajele prietenoase - nu dă doi bani pe poporul pe care-l invocă şi e mânată-n luptă doar de propriile şi meschinele interese. Care interese se traduc simplu: bani, bani şi iar bani. A doua la mână, fiindcă, după ce l-a votat în proporţie uşor majoritară pe Jucător, poporul suveran şi-a dat seama pe pielea lui că nu mai are încredere-n el şi, cu toate că-i merge din ce în ce mai prost prost, face foamea, stă-n case şi se hlizeşte la glumele lui de autobază. Parafrazând o reclamă cândva celebră, indiferent de temperatură şi de climă, coafura rezistă. Pentru ca bălteala resemnată (nu spiritul protestatar) e, din păcate, starea naturală a românilor.

Istoria ne învaţă că nicăieri în lume o putere politică fără susţinere populară n-a rezistat perpetuu. Dat fiind ca România tinde să iasă de pe harta selectă a entităţilor statale normale, regula pare a nu se aplica. Iar Traian Băsescu va rămâne, dacă nu-l iau de-aici marţienii lui Lorin Fortuna în 2012 cu nava de evacuare, preşedinte măcar până-n 2014, dacă nu cumva l-a trăsni după aia şi ideea de a se încorona. Şi-l va ţine-n funcţie pe umilul său paj Emil Boc atât timp cât interesele sale politice şi economice i-o vor cere. Pentru că deocamdată n-are adversari pe măsură, pentru ca viaţa-i curvă şi, în general, pentru că n-are popor care să-l dea jos, aşa cum merită
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de