x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Miza pe cacealma

0
Autor: Ionuț Bălan 30 Oct 2008 - 00:00

Dacă aş fi un om curajos, aş spune că mai presus de "duşmănia" Standard and Poor’s – care tocmai ne-a depreciat ratingul – stă managementul defectuos al unei clase politice care refuză să-şi asume responsabilitatea pentru gestionarea dezastruoasă a ţării de după aderarea la UE şi renunţarea la asistenţa FMI.



Aş putea adăuga că o fi promulgat preşedintele Băsescu legea privind majorarea salariilor profesorilor pentru a nu se dezice de Pactul pentru educaţie. Însă atitudinea sa actuală o contrazice pe cea afişată acum zece zile la Bruxelles, când afirma că resursele bugetare trebuie dirijate către producţie, şi nu pentru consum, dacă se doreşte diminuarea la maximum a efectelor crizei economice care urmează celei financiare.
Băncile n-au zis nici "pâs" când Isărescu le-a acuzat că mimează criza de lichidităţi. Nici eu nu voi pomeni aşadar nimic despre vina Guvernului pentru înrăutăţirea ratingului. Mai bine vă istorisesc vechea poveste a unei Românii care urmează mersul smucit al politicilor economice de tip stop-and-go.
Povestea începe cu ceea ce scrie în manualele de specialitate. Economiile lumii au un mers ciclic: după creştere vine recesiunea, apoi economia se înviorează, ia avânt şi înregistrează un nou "boom".
Uneori pare că şi în economia românească au existat cicluri. După patru ani de recesiune, între 1989 şi 1992, s-au observat patru de creştere. Apoi, după alt interval de scădere, între 1997 şi 1999, a venit relansarea din anul 2000. Dar galopul de sănătate ne-a lăsat din nou fără aer în piept, iar acum, în 2008 se vorbeşte deja fără fereală de supraîncălzire – pericolul de a face aprindere la plămâni.
De fapt e cam pretenţios să vorbim despre cicluri în economia din  România. De ce? Cu puţine excepţii, în 18 ani creşterea economică nu a fost durabilă. Formula magică – creştere economică, reducere de inflaţie, mărire de salarii şi extensie de credit– n-a rezistat niciodată. După o scurtă perioadă de imitare a modelului respectiv, economia ţării începe să răsufle greu, după care au loc corecţiile. Fie nu se mai măresc salariile, fie este limitat creditul, fie se restrâng importurile, fie se împrumută mai mulţi bani din străinătate sub oblăduirea FMI sau se mai vinde ceva din casă. Nici nu s-ar putea altfel, cât timp economia e gestionată incorect şi nu are structura necesară pe care să se obţină formula magică.
E hazardată discuţia despre cicluri economice adevărate în economia românească, pentru că de fapt lucrurile stau mult mai simplu. Administrarea economiei nu se ghidează după reguli general valabile, ci aduce mai mult cu un soi de poker.
Ciclul la România nu are decât doi timpi: în primul se acumulează rezerve, în al doilea se risipesc. Că în perioadele de zgârcenie sau de dărnicie tabela cu indicatori arată o fază de "boom" sau una de recesiune e mai puţin important – artifiiciile monetar-fiscale pot vântura oricât carameaua dintr-o carie în alta. Nu mai avem deficite bugetare şi rate ale inflaţiei de mărimea celor din anii ’90? Apare în loc deficitul extern. E numai un joc la cacealma, fiindcă o convertire a inflaţiei, a şomajului, a salariilor rupte de productivitate în importuri, credite, dobânzi şi curs în scădere nu înseamnă un plus de performanţă, ci e doar un mod mai sofisticat de a ne fura singuri căciula.
Bineînţeles că nuanţele diferă. România avea totuşi, până în urmă cu trei zile, cel mai bun rating din ultimele trei cincinale. Dar nici acesta nu fusese obţinut pe seama progreselor din economie, ci a perechii de euro cu dolari din rezerva valutară a băncii centrale. Rezervă acum în scădere, după ce investitorii străini au luat credite în contul investiţiilor directe deţinute aici, ceea ce le permite, în loc să fie captivi, să-şi repatrieze orice sume doresc.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de