Mizez pe şarlele bătrâne ale finalei

Jocurile sunt făcute. Distribuţiile pentru finala mică şi finala Campiona­tului Mondial de fotbal se cunosc. Germania şi Uruguay îşi vor disputa ultimul loc al podiumului în timp ce Olanda şi Spania visează la performanţe unice. Trecerea celor patru echipe prin semifinale ne-a oferit spectacole apreciabile, ne-au oferit două meciuri frumoase, realizate totuşi conform unor reţete diferite.

Olanda a pornit ca favorită în primul meci al semifinalelor şi, în fi­nal, a confirmat. Pariorii, prin opţiu­nea lor, au dat de veste echipei pa­ra­guayene că doar o surpriză o poate duce mai departe. O asemenea con­diţie de start şi aşezarea verdictului final în potriveala aşteptărilor au constituit un uşor anestezic pentru sud-ame­ricani. Suferinţa înfrângerii a produs efecte. Nici nu se putea altfel. Dar ea părea oarecum compensată de meritul singurei echipe neeuro­pe­ne insinuate în careul de aşi al tur­neului african. Nu am licitat nici un fel de subiectivism faţă de vreuna dintre echipe. M-am bucurat pentru olandezi, mi-a părut rău pentru pa­ra­guayeni şi, mai ales, pentru Forlan. Dar şi mai rău mi-a părut pentru că n-am avut parte de un 3-3 în ultimele secunde ale meciului. Pentru că aş mai fi vrut ceva spectacol fotbalistic şi în prelungiri, iar ca desert conside­ram a fi numai bună tensiunea departajării prin execuţiile de la 11 m.

Germania şi Spania au adus în meci un alt echilibru de forţe. Neutrilor le-a fost cu mult mai greu să decidă în acordarea prezumţiei de şansă. Votul popular părea să-i aducă Germaniei ceva procente în plus. Dar şi în acest caz miza era subţire. Nimeni nu-şi permitea să joace totul pe o singură carte. Pentru că nici Spania nu venea de peste gârlă. Şi chiar dacă nemţii au cucerit prin surpriza de a sacrifica ceva din cadenţa cazonă în favoarea spectacolului, chiar dacă Joachim Low a fost pri­vit cu mai multă simpatie decât Del Bosque, în teren impresia n-a avut drept de vot. În teren decisive au fost argumentele strict fotbalistice. Iar la acest capitol spaniolii au fost mai convingători. Xavi a centrat perfect şi căpitanul Puyol a marcat pentru 1-0, pentru victorie. Scorul astfel citit, adică aşa cum se scrie, adică 1-0, mai lasă loc de-o îndoială, de un dacă. Realitatea din teren a fost însă extrem de convingătoare. Spaniolii au făcut legea şi nu au lăsat loc de crâcneală atunci când le-au dictat nemţilor disciplina de joc. Iar ca să fiu alături de echipa care mi-a plăcut mult până la acest meci, spun că Low are o trupă foarte tânără, o trupă care mai are timp să aştepte marele eveniment.

Germania vine mâine, în finala mică, pe capul uruguayenilor. Grea năpastă. Dar aşa le trebuie dacă s-au calificat în semifinale. Spania şi Olanda vor avea duminică o cu totul altă treabă. Se va juca la grupa mare şi terenul va avea desenul tablei de şah. Pentru că se vor afla faţă în faţă şarle bătrâne. Marg pe mâna lui Hagti şi a lui Belo. Acord prima şansă Spaniei. Voi fi însă cu ochii şi pe Robben, şi pe Wesley Sneijder, olandezi cu poftă de revanşă după amintirile neplăcute de la Madrid. Iar ce va fi să fie real vom vedea.