x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Moarte datornicilor!

Moarte datornicilor!

de Elena Cristian    |    24 Iun 2015   •   03:23

A făcut istorie declaraţia doamnei de la banca de stat CEC (aceea care a dat în 5 zile un credit de peste un milioan de euro fiicei ex-preşedintelui României) referitoare la „faliţi”, cei care „în Roma antică erau ucişi şi tăiaţi în bucăţi câţi creditori aveau”.

Şi care acum au marele privilegiu, pe lângă un şef de bancă de talia doamnei Iovu, să primească un pachet de legi făcute pe genunchi, aproape inaplicabile şi care, dacă ar fi aplicate, i-ar lăsa cu sechele pe viaţă.

Până la o analiză a actelor normative care îi ajută pe cei 200.000 de datornici aflaţi în situaţii disperate să-şi piardă casele, trebuie să trecem în revistă parcursul profesional al doamnei Iovu în cadrul băncii de stat. Mai exact, a ajuns la CEC în 2007, iar din 2008 ocupă postul de vicepreşedinte.

De ce este relevant acest lucru: pentru că în perioada de care vorbim, inclusiv CEC dădea credite cu ambele mâini, fără un control temeinic şi fără să verifice cu mare atenţie garanţiile. Ca să nu mai vorbim de analize şi anticiparea unui posibil cutremur financiar.

Salariile fabuloase de la banca statului s-au plătit atunci, ca şi acum, din dobânzile aproape cămătăreşti care se practică în România.

Să vii acum şi să-ţi arăţi indignarea şi mai ales superioritatea în legătură cu faptul că România are nevoie de un cadru legislativ care să-i ajute pe datornici să depăşească momentul dezastrului pentru a-şi plăti ratele mi se pare o grosolănie care trebuie taxată. Nu doar de presă.

Oriunde, în orice ţară democratică, un vicepreşedinte de bancă era destituit în urma unei astfel de declaraţii.

La noi, va primi o primă de la şeful său direct, domnul Gheţea, de la care, bag seama, că a avut multe de învăţat.

×
Subiecte în articol: datornici cec declaratii bănci bancă iovu