x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Moarte într-o ţară străină

Moarte într-o ţară străină

de George Arion    |    18 Feb 2011   •   14:31
Moarte într-o ţară străină

După ce a locuit în Elveţia, Arabia Saudită, Anglia, Iran şi China, de mai bine de douăzeci de ani scriitoarea de ori­gine americană Donna Leon s-a stabilit în Italia. Din acea perioadă datează şi debutul unei serii de romane po­li­ţis­te care îl au ca protagonist pe comisarul Guido Brunetti. După cum afirmă „Evening Standard”, el „s-a ală­turat cu succes celor mai cunoscuţi detectivi din literatura universală”.

În aparenţă, nimic neobişnuit la acest erou. Îşi face conştiincios datoria, respectă programul de serviciu, dar sâmbetele şi duminicile ar vrea să uite de jafuri şi omoruri. Îi place să-şi petreacă week-end-ul cu soţia sa, Paola, şi cu cei doi copii ai lor. Gătesc mâncăruri ita­lieneşti, mănâncă împreună, câteodată ies şi în oraş, când sunt invitaţi se duc şi la cazino, unde joacă la ruletă. La slujbă nu iese în evidenţă deoarece nu face paradă de abilităţile sale de anchetator. E într-un conflict permanent cu vice-questore-le Patta, un ins obedient faţă de mai-marii zilei. În „Moarte într-o ţară străină” acesta se pretează, în mod făţiş, la muşa­ma­lizarea unor fapte de o gravitate extremă. Dar Bru­­ne­tti nu se lasă intimidat şi face lumină într-un caz cu multe ramificaţii în lumea celor sus-puşi.

Totul se petrece în Veneţia şi în împrejurimile sale. E un prilej pentru autoare de a descrie un decor care i-a devenit familiar: canalele pe care le străbat vaporaşe şi bărci, faţadele unor case vechi şi palate somptuoase, laguna cu ape tot mai murdare. Mulţimile de turişti forfotesc toată ziua, extaziaţi de ceea ce văd, fotografiind şi comentând. Din când în când, clopotele de la San Marco punctează trecerea timpului, ca un memento al sfârşitului inexorabil. Această ambianţă de un farmec misterios pare ocrotită de orice intruziune a unor pericole.

Totuşi, într-o dimineaţă, la debarcaderul de la Santi Giovanni e Paolo, este descoperit un cadavru. S-a mai înecat un beţiv? Lipsa portofelului şi a actelor induce însă ideea unui jaf scăpat de sub control. Vice-questore-lui îi convine această variantă. Un act terorist ar fi o lovitură grea pentru turism. Dar autopsia dezvăluie că moartea necunoscutului a fost provocată de către un profesionist al crimei, cu o lovitură măiastră de cuţit. Iar ancheta lui Brunetti stabileşte şi identitatea victimei. Sergentului Mike Foster, inspector de Sănătate Publică la baza americană de la Vicenze, lângă Veneţia, i s-au curmat zilele departe de casa unde îl aşteaptă părinţii. Şi nu trece mult şi o colegă de-a lui, căpitan doctor Terry Peters, moare şi ea din pricina unei supradoze. Mai mult, se comite şi un jaf în urma căruia dispar tablouri de pictori celebri.

Numai Guido Brunetti leagă între ele toate aceste evenimente. Numai el îşi dă seama că moartea militarilor americani nu e întâmplătoare. O vizită la baza de la Vicenze îl confruntă cu plantări de probe menite să-i incrimineze pe cei doi, cu piste false şi cu tăceri suspecte la întrebările sale. Comisarul înţelege că şi Foster, şi Peters au fost eliminaţi cu premeditare. Şi, în curând, descoperă şi mobilul odioaselor înscenări. Ei au plătit cu viaţa fiindcă au aflat despre o groapă de gunoi unde erau deversate reziduuri periculoase pentru sănătatea populaţiei. Iar cei implicaţi în afacerea care aducea câştiguri imense sunt din cercurile înalte ale societăţii.

În acest roman, Guido Brunetti apare ca un învins. Nu-i va putea târî în justiţie pe cei vinovaţi. Unii dintre ei vor plăti, însă, cu viaţa pentru faptele lor.

O femeie din Sicilia, mama unuia dintre cei scoşi ţapi ispăşitori, aplică legea aşa cum a învăţat ea din

moşi-strămoşi. Dar mulţi vor scăpa fără să li se clintească un fir de păr şi vor continua acţiunile lipsite de scrupule. Naraţiunea Donnei Leon este simplă, limpede, şi meşteşugit construită, astfel încât în permanenţă atenţia cititorului să rămână trează. Iar la sfârşitul romanului, insignifiantul comisar îşi dezvăluie adevăratele calităţi, rămânând  de neuitat, datorită perseverenţei, priceperii şi omeniei de care dă dovadă în cercetările sale.

×
Subiecte în articol: editorial