x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Moartea ca un film

0
Autor: Marius Tucă 26 Sep 2005 - 00:00

Dezastrul e la ordinea zilei. Iar noi ne straduim sa-l transmitem, sa-l facem cunoscut, sa-l aratam in toata hidosenia lui. Meseria ta devine grea, apasatoare si simti cum te transforma o data cu toate grozaviile pe care le vezi, o data cu toate suferintele ce iti ies in cale si trebuie sa le relatezi.

Dezastrul e la ordinea zilei. Iar noi ne straduim sa-l transmitem, sa-l facem cunoscut, sa-l aratam in toata hidosenia lui. Meseria ta devine grea, apasatoare si simti cum te transforma o data cu toate grozaviile pe care le vezi, o data cu toate suferintele ce iti ies in cale si trebuie sa le relatezi. Incepi sa te obisnuiesti cu dezastrul, nu-ti mai tresare nici macar un muschi pe fata, devii aidoma unei camere de luat vederi, un aparat rece, fara nici o emotie, doar privirea cand si cand mai tradeaza omul din tine. Cu cat nenorocirea din fata ta este mai mare, cu atat sangele iti e mai rece, cu atat detasarea ta e mai mare fata de ceea ce vezi, si actionezi aproape mecanic, fara sa te mai poata tulbura ceva. Totul se transforma in imagine si cuvinte. Rare sunt momentele cand mai tresari, poate la vederea coarnelor unui caprior care se ivesc din apa, in rest totul e decor, de la obeliscul cazut pe tarmul marii pana la mortii intinsi pe jos in pozitii nefiresti dupa retragerea apelor. Te obisnuiesti cu toate aceste nenorociri, ca si cand ele ar exista doar la televizor, nu si-n realitate. Te uiti la reporterii care transmit din mijlocul apelor ca la un exercitiu, ca la o repetitie, si-n cele din urma ca la un film care trebuie sa se temine odata si odata. Schimbi canalul si vezi alti reporteri, care transmit din partea cealalta a lumii, din mijlocul uraganului de aceasta data. Singurul lucru care-ti mai atrage atentia la aceasta grozavie sunt insemnele postului de pe sapca reporterului care transmite in direct uraganul. Apoi te intorci la dezastrul de acasa, aflat la ordinea zilei, si privesti o imagine de la malul marii, cu o plaja pur si simplu devastata, o imagine in care, paradoxal, singurul semn de normalitate este o epava!

Si nimeni nu stinge lumina, si nimeni nu iese din sala dupa ce a vazut moartea ca pe un film...
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de