x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Moartea dictatorilor

0
Autor: Radu Tudor 04 Ian 2007 - 00:00
Moartea dictatorilor


Discutia interminabila din mass-media mondiala privind respectarea drepturilor omului atunci cand vine vorba despre judecarea si moartea unui dictator este absolut ridicola. Ceausescu si Saddam au avut parte de o judecata, asa contestata cum a fost ea. Au avut posibilitatea sa-si exprime un punct de vedere, pe deasupra si televizat. Ce pedeapsa puteau primi ei pentru crime in masa asupra propriului popor?

Sfarsitul anului 2006 ne-a adus aminte de executia cuplului Elena si Nicolae Ceausescu. Pe 25 Decembrie trecusera deja 17 ani. Controversele au aparut din nou. A fost sau nu lovitura de stat, procesul cuplului dictatorial a fost sau nu corect. Executia dictatorului irakian Saddam Hussein pe 30 Decembrie ne-a amintit din nou de soarta fostului nostru sef de stat. Un destin aproape identic. 24 de ani de dictatura, oprimarea propriului popor, saracirea pana la distrugere a natiunilor pe care le-au condus, privilegii inimaginabile pentru clasa conducatoare. Si nu in ultimul rand, crimele savarsite de-a lungul carierei politice. Nicolae Ceausescu si Saddam Hussein au fost buni prieteni, compatibili din punct de vedere ideologic, asemanatori ca mod de manifestare politica. Si finalul a fost oarecum asemanator. Candva, intr-un Decembrie, poporul rasculat si-a facut dreptate.

Nu exista nici o urma de indoiala in privinta destinului asumat de cei doi dictatori. De la primul asasinat ordonat sau savarsit cu propria mana, amandoi si-au asumat un final tragic. Nicolae Ceausescu are pe constiinta un trecut extrem de activ in deceniul terorii, cel al anilor ’50, cand a participat cu arma in mana la colectivizarea si sovietizarea Romaniei. Apoi poarta responsabilitatea totala a perioadei 1965-1989, cat timp a fost presedintele Romaniei si secretar general al PCR. Nu cred ca e nevoie sa rememorez ororile regimului comunist.

Si in cazul lui Hussein, crimele in masa asupra propriului popor s-au razbunat. Peste doua milioane de irakieni, siiti, kurzi si sunniti, si-au gasit sfarsitul tragic in mandatul lui Saddam. Vine un moment in care ucigasul, oricum s-ar numi el, da socoteala pentru ororile savarsite. Asasinul isi cunoaste de la inceput soarta. Stie ca, mai devreme sau mai tarziu, el va fi victima propriilor acte. Fie raspunzand in fata justitiei, fie ucis de cei care au indurat ani la rand o asuprire sangeroasa.

Discutia interminabila din mass-media mondiala privind respectarea drepturilor omului atunci cand vine vorba despre judecarea si moartea unui dictator este absolut ridicola. Ceausescu si Saddam au avut parte de o judecata, asa contestata cum a fost ea. Au avut posibilitatea sa-si exprime un punct de vedere, pe deasupra si televizat. Ce pedeapsa puteau primi ei pentru crime in masa asupra propriului popor? Un an cu suspendare?

Vreuna din milioanele de victime din inchisorile comuniste romanesti sau din infernul concentrationar irakian a avut parte de un minim acces la justitie?

La executia lui Ceausescu, soldatii au strigat ca razbuna moartea romanilor din Timisoara si Bucuresti. La spanzurarea lui Saddam, familiile victimelor represiunii au strigat numele liderului religios siit Mohammad Bakr al-Sadr. Acesta din urma a fost ucis in 1980 din ordinul personal al lui Saddam. Siitii au trait un cosmar in cei 24 de ani de dictatura irakiana. Si-au strigat mortii in momentul executiei criminalului. Asta nu inseamna insa ca cineva e de acord cu extremismul siit din Irak sau cu razboiul civil dintre siiti si sunniti. El dureaza de peste 1.000 de ani, cu milioane de victime in istoria acestui conflict din interiorul religiei islamice.

Dictatorii, oricare ar fi acestia, au o singura soarta. Streangul sau plutonul de executie. Uneori, in istorie, e nevoie de o ultima crima pentru a pune capat unui genocid.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de