x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Moartea libelulei

Moartea libelulei

de Roxana Roseti    |    15 Mar 2009   •   00:00

Trăim într-o lume în care criza este de genul masculin şi îşi cere dreptul ca nu oricine să mai umble în Rolls-uri ori să poarte diamante. Simţurile adormite în dulcea lentoare a echilibrului au fost obligate la acutizare bruscă, atenţia este alta, clară, precisă, şi, de ce nu, confirmativă. De ce să nu recunoaştem că, de-a lungul timpului, şi holera şi-a avut rostul ei.



Clepsidra a întors nisipul roz pe dos, unii somnolenţi s-au trezit peste noapte că au intuiţie, alţii şi-au dezvoltat-o pe cea deja existentă, dar leneşă ca un stomac prea plin. Cel mai recent exemplu este al bărbatului din Marea Britanie care şi-a licitat prietenul imaginar pe net, iar cea mai mare sumă oferită se ridică momentan la vreo 1.300 de euro. Adevărata renaştere a metaforei în scop comercial ar fi aceea să apară un bogat excentric, care să ofere o sumă exorbitantă, iniţiind astfel o superbă colecţie de prieteni imaginari – de nădejde, sperăm noi, pe care să-i plimbe (pe rând, bineînţeles) cu Rolls-ul duminica la şosea. Pe de altă parte, Forbes se plânge că, anul trecut, pe lista celor mai bogaţi oameni din lume erau valuri de persoane, personaje sau ce-or mai fi ele, iar anul acesta de-abia dacă a adunat vreo câţiva "amărâţi" ca să-şi "facă numărul".

Este posibil ca, în toată această lume îngrozitor de incitantă, libelula (n-are rost să vă explicăm ce mai înseamnă frumoasa insectă în zilele noastre, conform  dicţionarelor urbane), care trăieşte vreo 14 zile, să-i considere pe oameni nişte eroi. "O libelulă americană a traversat Oceanul Atlantic ajutată de vânturi puternice din vest", spune o ştire mai veche. Nici să nu ne străpungă gândul că, dacă mor libelulele, nu vom mai fi eroi.   

×
Subiecte în articol: editorial