x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Moartea unei agende de telefon

0
Autor: Tudor Octavian 11 Iul 2011 - 21:00

Tot mai multi oameni obisnuiti spun: Viata mea e un roman. Poate ca asa si este, dar la epidemia de romane de care avem parte, niste marturisiri de genul 'Viata mea e un eseu' sau 'Viata mea e un concert pentru pian si orchestra' ar avea un anume efect.

Zilele acestea transcriu nume si numerele de telefon de pe o agenda terminata pe una noua. Agenda pe care o voi face bucatele si o voi arunca in final la pubela e terminata in mai multe feluri. Arata jalnic, filele se ravasesc, multe nume notate conjunctural nu-mi spun nimic, multi dintre cei pentru care am avut un motiv sa-i contactez au plecat din tara, si-au schimbat codul celular si nu m-au anuntat, au murit sau pur si simplu au fost si s-au dus.

Nu-i deloc simplu sa transcrii nume si numere, fiindca nu e o ope­ratiune mecanica. Orice agen­da de telefoane e o culegere de schite si de nuvele, iar cateodata si un raft de romane. Nu renunti la un nume, renunti de fapt la o po­veste, la o parte din viata ta. In dreptul catorva numere si nume am facut tot felul de semne al caror in­teles l-am pierdut. Unul dintre nu­mere, fara un nume apartinator, era urmat de trei semne de exclamare. Am vrut sa stiu cine-i per­soa­na si am sunat-o. Ideea era ca probabil trebuia s-o sun musai candva, ca fusese ceva important si ca uitasem. I-am zis cine sunt si de ce-i telefonez si m-am trezit cu un potop de injuraturi. Cele trei semne de exclamare ar fi trebuit sa-mi spuna ca nu era bine sa formez niciodata acel numar, ca era ca odaia din castel, in care Harap-Alb nu avea voie sa intre niciodata daca voia sa traiasca fericit pana la adanci batraneti.

Cand renunti la un nume din agenda ai o tresarire afectiva, o tulburare buna sau rea. In cateva cazuri i-am zis persoanei al carei nume l-am sters din viata mea: Mai du-te dracului, ma, domnule!

Inainte de 1990, carnetelele cu numere de telefon erau pline cu nume de artisti plastici, pentru ca scriam despre ei si relatia era na­turala. O data la doi, trei ani trebuia sa primenesc stocul de nume, pentru ca artistii plecau cu ex­pozitii in strainatate si nu se mai in­torceau. Unii, ramasi in tara, lu­crau putin si nu mai prezentau nici un interes. Rata de renuntare la nu­merele de telefon ale artistilor e mare. In arta, invinsii sunt mai multi, infinit mai multi ca in­vin­gatorii. Ce rost are sa-i suni pe cei care au abandonat cursa si se pre­fac ca sunt activi? Ce sa discuti cu ei? Te duc in jos, se lamenteaza, dau vina pe societate si pe colegi, ii trag la fund, ca inecatii, pe salvatori. Romanele agendelor de telefon pot fi uneori tragicomice, insa niciodata si in intregime comedii. In ele e vorba despre un timp si des­pre o lume care se duc. Te duci si tu o data cu ea.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de