x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Moartea vine „nemţeşte”

0
Autor: Nicolae R Dărămuş 17 Dec 2011 - 21:00
Moartea vine „nemţeşte”


Erau doi insi ca vai de capul lor. Pareau tata si fiu. Imbracati cu ce aveau mai rau pe acasa, asa cum se merge la padure, coborau din obcina alegand drumul printre fagi. Slab si ciolanos, intre doua varste, parintele tragea dupa el o teleguta scunda, incarcata cu uscaturi groase cat bratul, parand gasite, dintre care, la urma, mai lungi, se iteau capetele unor lemne verzi, taiate cu securea. Pruncul, netrecut de vreo 10-11 ani, umbla oste­nit in urma incarcaturii, purtand pe umar un topor. Cand au ajuns la povarnis, baiatul s-a agatat de varful unei barne si, proptindu-si ciubotele in tina, a tinut o vreme 'contra', spre a nu se pravali povara peste inaintas. I-am ajuns din urma, i-am salutat si am trecut inainte. In drum insa m-am oprit, spre a-i astepta sa-i fotografiez.

Au aparut in Soare in sfarsit: doi bucovineni amarati, ca multi altii intalniti in umbletul meu codrean; o imagine diferita si tare departe de spoiala amalgamului atat de drag politicienilor si jurnalistilor-idilici, amestecand manastiri, cioareci, oua incondeiate, mesteri populari si Vicoveanca, cu inca pe atata plictisitoare fala. Departe si de imaginea jafului 'ca-n codru', adevarata de data asta, si ilustrata prin nesfarsitele siruri de remorci cu molizi, luand calea strainatatii.

Oamenii se apropiau anevoios, fiindca pe rotile metalice ale taraboantei noroiul legase un strat gros, impanat cu frunze vechi. S-au oprit si, cu coada toporului, copilul a prins sa curete clisa neagra si lipicioasa, luminand fierul. Tatal m-a vazut ridicand aparatul la ochi si, ferm, mi-a strigat ca nu vrea fotografie. Imi aruncase o uitatura urata si l-am inteles: aratau rau, a saracie lucie, cea care multora le induce si un soi de mandrie dusmanoasa si ursuza. Gafasem: ori ii fotografiam discret, ca as fi putut, ori deloc. Fusese sfidare in gestul meu si m-am grabit sa ii sterg urmele. Am intrat in vorba impaciuitor, dandu-i dreptate.

Fiindca se odihneau, am intrebat apoi de unde sunt. Locuiau in Valea Moldovei, un sat proptit in coasta muntilor Stanisoarei, acolo unde raul, largindu-si lunca spre rasarit, scapa din imbratisarea obcinelor. Un sat sarac, in constiinta colectiva a regiunii, umbrit de paduri. Am mai vorbit de una, de alta, privind soseaua apropiata pe care automobilele si TIR-urile isi purtau iuresul, zbuciumand frunzele lizierei cu sorbul din urma lor, cel a carui putere ajungea pana la noi. Pesemne ca de aceea m-am pomenit intrebandu-l pe om ce parere are despre autostrazi. Daca sunt utile, daca ne trebuie sau nu. 'Pai cum sa nu ne trebuiasca?! Sigur ca-s bune!... Sa intram si noi in rand cu lumea' – a sunat raspunsul fara dubii. Cred ca l-a mirat intrebarea si, recunosc, nu m-am ostenit sa-i deslusesc intrebarile aflate indaratul ei. Am zis ceva despre 'camioanele astea' si mi-am vazut de treaba. M-am intors de vreo doua ori, privindu-i. Tatal tragea, copilul impingea. Incordati si cenusii, s-au facut tot mai mici, pana i-a ascuns cotul drumeagului.

Un foarte urmarit one man show de televiziune, om cu destul umor si tupeu in verb, sesizand corect ridicolul oamenilor publici, are frecvente tresariri civilizatorii, ce-mi imi amintesc de opinia amarastenilor mei. Autostrazile Romaniei, putinatatea lor si ritmul lent al construirii acestora constituie laitmotivul la care se intoarce, sincer si pe cand nici nu te astepti. Insa, spre deosebire de saracii care trageau la mana teleguta, el este posesor de automobil si, cred, un sofer cumpatat; fapt dedus din criticile sale vehemente la adresa vitezomanilor cu gipane. El insa nu e singurul nemultumit. fii cu alte prilejuri televizate, iubirea de autostrazi si frustrarea lipsei lor ocupa spatiile de emisie, iar patosul notoriilor invitati – analisti, jurnalisti si politicieni – pledand la unison pentru umplerea tarii cu imense benzi de asfalt, dovedeste ca subiectul li s-a lipit de constiinta 'ca marca de scrisoare'. Fie ca sunt 'prima generatie in pantofi', fie ca sunt vechi oraseni, soferi sau pietoni, fara exceptie, oamenii isi doresc autostrazi. Motivele, monotone, sunt acelesi: stricarea masinii pe drumurile proaste, iuteala deplasarii si argumentul suprem: securitatea traficului.

Cu doi ani in urma intrasem in Germania ruland dinspre nord. Ma intorceam dintr-o Scandinavie vie si nesfarsita, unde, pe sosele obisnuite, trecusem de Cercul Polar, catre tinuturi unde Dumnezeu era inca acasa: nesfarsite unduiri de paduri, rauri gigantice si lacuri in care, vara fiind, cerul nu-si stinsese astrul defel, nascand ziua din zi. Printre ele, drumuri neasfaltate, bine intretinute, pastrand in lutul lor urma elanilor, renilor, ursilor si glutonilor.

Era noapte si ploua. Pe autostrada germana rulam cu viteza impusa de gloata masinilor de elita, prins intr-un trafic fara limitari de viteza, pe un beton impecabil. Din cand in cand, zeci de minute, ceasuri, stationam insa. Elicoptere, echipaje de politie, ambulante cu girofar si sirena, stralucitoare si hiperdotate, se harniceau grijulii din toate partile. In rastimpul celor opt ore de porniri si opriri am numarat cinci accidente in lant si peste patruzeci de automobile sfaramate si insangerate. Totul era fara de cusur: pana si moartea traia 'nemteste'.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de