Mod de întrebuinţare

Printre alte inepţii la modă acum vreo trei decenii erau cubul lui Rubik şi bioritmurile. Cubul mai poate fi văzut prin vitrinele magazinelor de jucării...

Printre alte inepţii la modă acum vreo trei decenii erau cubul lui Rubik şi bioritmurile. Cubul mai poate fi văzut prin vitrinele magazinelor de jucării, mai este pomenit pe la ştiri (un nou record de viteză, să zicem) şi bănuiesc că mai există oameni care continuă să se joace cu el. Cunosc eu unul. De bioritmuri credeam însă că s-a uitat definitiv. Nici vorbă.

După începuturile pla­sate pe la sfârşitul se­co­­lului al XIX-lea apar teoriile lui Hermann Swoboda, Wilhelm Fliess şi Alfred Teltscher care definesc trei cicluri ale ritmurilor esenţiale. Cel fizic, cu o durată de 23 de zile, cuprinde coordonarea, forţa şi buna stare. Urmează cel emoţional, lung de 33 de zile, care include creati­vitatea, dispoziţia şi percepţia. În fine, ciclul intelectual, tot de 33 de zile, în care îşi găsesc locul atenţia, capacitatea de analiză logică, memoria şi comunicarea.

Gurile rele susţin că până şi Sigmund Freud a fost ispitit de aceste noi teorii. Nu se ştie cu siguranţă. În schimb, in­formaţii din surse sigure ne aduc la cu­noş­tinţă că bioritmurile, calculate în­ce­pând cu clipa naşterii, au fost folosite la planificarea activităţii personalului de zbor al companiei United Airlines până în 1997. Surprinzător? Nicidecum. Nippon Express, companie aeriană de transport de mărfuri, le mai foloseşte şi în ziua de azi.

Greu de înţeles de ce. Teoria şi practica bioritmurilor se bazează pe alegeri ar­bitrare, pe o presupunere cel puţin du­bioasă, cea a identităţii ciclurilor în înt­reaga populaţie şi mai ales pe experi­mente imposibil de reprodus. Analiza a nu mai puţin de 134 de studii a dus la o con­cluzie tristă. Teoria nu poate fi vali­da­tă. Încercările de a o compara cu me­teo­r­ologia s-au lovit de lipsa aparatului ma­tematic convingător. Singura ase­mă­nare acceptabilă a fost cea cu ghi­citul. Pentru o vreme bioritmurile au su­pra­vieţuit în sălile de jocuri, unde ma­şinile calculau, contra unei sume modice, bioritmurile oricărui solicitant. Nu au rezistat nici acolo. Astăzi, teoria bioritmurilor pare să fie ancorată pentru totdeauna în domeniul pseudoştiinţei.

Există însă şi o ştiinţă adevărată, cronobiologia, care încearcă şi reuşeşte să stabilească legăturile dintre ore şi funcţionarea corpului nostru. Singurul ritm luat în serios este, aşa cum era de aşteptat, cel mai important, cel circadian, de 24 de ore. În urmă cu multe secole, Sfântul Augustin regreta faptul că “ne minunăm de culmile munţilor şi de drumul stelelor pe bolta cerească, dar trecem aproape indife­renţi pe lângă miracolul vieţii noastre interioare”. O carte nouă încearcă să corecteze situaţia.

Cu subtitlul “O zi din viaţa corpului tău” aşezat discret sub cele cinci cu­vinte ale titlului: “Sex, somn, mâncare, băutură, vise”, volumul semnat de Jennifer Ackerman încearcă să fie un adevărat mod de întrebuinţare al organismului. Să nu uităm că una dintre nemuritoarele legi ale lui Murphy ne învaţă că: “Dacă nimic altceva nu te mai ajută, citeşte modul de în­tre­buinţare”. Cu ajutorul tinerei autoare vom afla o mulţime de lucruri, unele surprinzătoare. Ştim din propria experienţă şi după cantităţile de cafea necesare pentru a ne trezi dacă suntem “pă­sări” de zi sau de noapte. Nu este de ajuns. Un maximum de acuitate intelectuală (cam 30% peste medie) este perceput cam la trei ore după trezire. Atenţie, gânditori.

Primele ore ale după-amiezii sunt c­a­racterizate de rezistenţa maximă la durere, potrivite pentru vizita la dentist. Şi fricoşii sunt oameni.

Performanţele fizice maxime pot fi obţinute în primele ore ale serii. Pentru atleţi, amatori sau nu. Meta­bolismul alcoolului atinge o eficienţă maximă între orele 5 şi 6 după-amia­za. Oare de asta au inventat americanii faimoasa “Happy Hour”?

Există ore la care medicamentele sunt mai eficiente şi au mai puţine efecte secundare nedorite. În atenţia medicilor. La fel şi orele de efectuare a testelor medicale, făcute prea de­vreme riscăm să ratăm diagnosti­cul. Este imposibil să conduci maşina şi să mai faci şi altceva. Cele 10 minute de picoteală după ce a sunat ceasul nu ajută la nimic. Orice mişcare valorea­ză cât un efort. Veşti bune pentru leneşi.

Căscatul este contagios doar pentru 50% din populaţie, pentru cei altruişti şi capabili de empatie. Să riscăm un nou proverb: “Spune-mi cu cine caşti ca să-ţi spun cu cine să te aduni?”. Din fericire, din toate textele lipseşte un soi de proverb fracturat pe care l-am auzit de la un cronobiolog, pe vremea bioritmurilor. El susţinea că cine se culcă o dată cu găinile se culcă şi a doua oară.