x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Moldova a votat, la Bucureşti s-a aflat rezultatul?

Moldova a votat, la Bucureşti s-a aflat rezultatul?

de Dan Constantin    |    07 Mar 2019   •   08:15
Moldova a votat, la Bucureşti s-a aflat rezultatul?

Înainte de alegerile parlamentare din Republica Moldova, au fost inițiate la București câteva dezbateri al căror scop principal era de fapt să prezinte scrutinul ca o problemă vitală pentru echilibrul geostrategic al Estului european. Teza distribuită de voci ale Opoziției de la București, preluată de analiștii cu marca „Soros”, era amenințătoare: influența Moscovei, instalată la butoane la Chișinău, va contamina periculos și politica din România. Ura față de „ciuma roșie” întunecă rațiunea și, exportată peste Prut, a dat naștere la evaluări greșite privind șansele partidelor în alegerile parlamentare. Plahotniuc era prezentat în culori negre, Partidul Democrat, mai nociv decât socialiștii lui Dodon , salvarea europeană fiind purtată doar de alianța ACUM , în care Maia Sandu și Andrei Năstase sunt singurii lideri capabili să dezvolte legături trainice cu UE, NATO, via Romania.

Votul din 24 februarie a dat un rezultat care a ilustrat dorința populației spre normalitate, fiind scos din ecuația strict geostrategică în care este apreciată Republica Moldova. Partidul Democrat condus de Plahotniuc a devenit elementul principal al jocului politic: chiar dacă nu a obținut  majoritatea, nicio majoritate nu se poate forma fără el. În mod normal, o alianță pentru guvernare PD-ACUM este capabilă să mențină vectorul spre UE. Intransigența din campanie a Maiei Sandu se poate modela în fața realismului politic, varianta alegerilor anticipate prelungind instabilitatea. SUA, Rusia, OSCE, România - care au avut numeroși observatori la procesul electoral - au declarat că alegerile au fost corecte, deci ele vor fi validate. După scrutin, la București s-au dezumflat vocile care-i educau pe moldoveni cum să voteze și se dovedește o dată în plus că nimeni nu poate fi profet în țara lui, darmite peste graniță. Până când se va găsi formula de guvernare la Chișinău, un interes special ar trebui acordat alegerilor prezidențiale din Ucraina. În sondaje conduce detașat un actor de comedie care a interpretat într-un serial de succes rolul de președinte al Ucrainei în luptă cu corupția. Actorul continuă rolul în viața publică, a format un partid cu numele serialului și nu va fi o surpriză dacă ajunge președintele Ucrainei. Mă întreb dacă rețeta nu poate fi transplantată în România. Las Fierbinți oferă „modele” de candidați care pot fi votate masiv pentru Cotroceni. Chiar și Kovesi a mimat rolul de șef al anticorupției, așa încât lista este deschisă. Iohannis, care a mimat rolul de președinte, nu rămâne singur în cursă.

 

×