Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Pe vremea când România era condusă de regi, valorile occidentale erau la ele acasă în Bucureşti, iar PIB-ul ne plasa în partea superioară a clasamentului.
În România capitalistă, la 10 mai se celebra Ziua Naţională: la 10 Mai 1866, Carol de Hohenzollern-Sigmaringen depunea jurământul în faţa Parlamentului, la 10 Mai 1877, principele Carol proclama Independenţa României, iar la 10 Mai 1881, Carol I devenea primul rege al ţării. Comuniştii au mutat însă sărbătorirea independenţei la 9 Mai şi au şters regalitatea din cărţile de istorie.
Dar, din fericire, Ateneul Român, Castelul Peleş, Palatul Cotroceni, Grădina Botanică, Podul de la Cernavodă n-au putut fi dărâmate. Ele au fost construite între 1870 şi 1914. Şi lista poate continua: Palatul BNR, Universitatea Bucureşti, Gara de Nord, Palatul CEC, Hotelul Bulevard, Cercul Militar Naţional, Foişorul de Foc, Palatul Poştelor (Muzeul Naţional de Istorie), Palatul de Justiţie, Palatul Cantacuzino (Muzeul Enescu), Banca Agricolă (Ministerul Agriculturii), Facultatea de Medicină, Palatul Fundaţiei Universitare Carol I (Biblioteca Centrală Universitară), Casa Assan (Casa Oamenilor de Ştiinţă), Casa Vernescu.
Iar în jurul edificilor s-au aliniat bulevarde şi parcuri: Bulevardul Elisabeta, Parcul Carol, Parcul Ioanid şi Piaţa Sf. Gheorghe, unde în 1905 a fost instalată Lupoaica.
După care, chiar mai importantă decât ridicarea clădirilor în sine a fost apariţia utilităţilor. În 1872 s-a inaugurat Gara de Nord, capătul liniei Bucureşti - Ploieşti, a doua din ţară după Bucureşti - Giurgiu.
În 1882, bucureştenii au trecut de la lampa cu gaz la lumina electrică. În 1884 apare primul cotidian de mare tiraj: Universul. În acelaşi an e instalată prima linie telefonică. În 1894 se dă în exploatare primul tramvai electric, care ia locul celui cu cai, apărut în 1872. Iar în 1909 se deschide cel dintâi cinematograf, Cinema Volta.
Prin umare, clădirile emblematice ale României s-au ridicat în timpul lui Carol I, care poate fi numit pe bună dreptate regele-civilizator. Şi este frapant faptul că în numai câţiva ani de domnie zarafii şi cămătarii care făceau legea pe Strada Lipscani au dispărut, cedând locul bancherilor. De la firfirici, mahmudele, bazaruri şi marchitani, România a ajuns să aibă monedă naţională, burse şi camere de comerţ. Într-un timp extrem de scurt am trecut de la "ritmurile" orientale la sobrietatea occidentală.
Da, dar un lucru este cert. Toate aceste palate, parcuri, universităţi ori bulevarde, poduri şi căi ferate nu se puteau face fără bani. Facem ce facem şi tot la PIB ajungem. În 1870, PIB-ul/locuitor al României era cel mai redus din zonă, dar în 1913 se situa deja peste cel din Polonia.
Mai important decât număratul metrilor pătraţi construiţi, al kilometrilor pietruiţi, al tonelor exportate este însă răspunsul la întrebarea "Cine le-a făcut pe toate?". Poporul român - aşa cum zic comuniştii? Regele - cum susţin monarhiştii? Nu, răspunsul corect e altul: elitele. Acele forţe care programează maşina politică şi dau poporului şi regelui impresia că ar conduce.
Mai bine zis, trecerea de la mahmudea la leu a făcut-o educaţia, cel mai important capital autohton şi principala materie primă cu care s-a clădit elita. Aşa se explică insistenţa cu care burghezia îşi trimitea fiii la Paris sau Berlin ca să se facă bancheri ori industriaşi. Nu emigra grosul populaţiei, ca acum, ci plecau doar vârfurile, şi nu de tot, ci doar pentru se întoarce capabile să-şi gestioneze afacerile şi ţara.
Da, dar ştiţi ce s-a întâmplat în cele din urmă cu elita românească? Munca înaintaşilor a fost aruncată la canal - Canalul Dunăre-Marea Neagră. Iar dacă acum suntem din nou în urma polonezilor înseamnă că asta e valoarea elitei noastre actuale: industriaşi şi bancheri făcuţi la apelul bocancilor ori specializaţi în cosorul lui Moceanu.
Aşadar există o tradiţie care nu s-a pierdut. Din păcate, nu e vorba despre cea impusă de elitele din timpul lui Carol I, ci despre obiceiurile din târg, din vremea când toptangiii făceau legea. După şase decenii de comunism şi postcomunism ne-am întors la nivelul de gândire din urmă cu un secol şi jumătate. N-are rost să ne mirăm că au rămas printre noi şi Tipăteştii şi Caţavencii lui Caragiale - doi la Primărie, trei la Prefectură, unul la şcoala de fete...
