Monarhie versus oligarhie

Monarhia înseamnă soliditatea identității, aderență la principii și un reper moral solid. Mai ales monarhia constituțională, în care regele sau regina se situează în afara jocului exercitării efective a puterii și încarnează statul ca atare. Ceea ce înseamnă că, cel puțin ca ideal, îl umanizează și îl supun totodată eticii. Nu e puțin lucru, dat fiind că, în mod uzual, statul este un mecanism rece, impersonal și amoral ce revendică monopolul asupra violenței "legitime" și pe acela de extragere de resurse de la contribuabilii săi.

Tocmai de aceea, este important să existe o persoană și o instituție care să transceandă lupta pentru putere și să simbolizeze permanența principiilor morale, în contrast cu tribulațiile patimilor omenești. Din acest punct de vedere, monarhia, departe de a face trimitere la epoci revolute de "înrobire", poate funcționa ca garant al libertății și demnității umane în raport cu puterea. Ca reper, le poate reaminti cetățenilor că o societate liberă trebuie să exercite în permanență un control exigent asupra celor care exercită putere, că aceștia din urmă sunt în slujba națiunii, și nu invers.

Poate nu degeaba singura țară care a avut curajul să spună "NU!" birocrației bruxelleze și să voteze pentru părăsirea Uniunii Europene (nu a Europei ), asumându-și consecințele, a fost Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Căci Brexitul asta înseamnă: o revoltă a supușilor reginei față de pierderea controlului asupra celor care exercită puterea, în cazul de față, Comisia Europeană.

S-a speculat mult la vremea respectivă despre faptul că opinia personală a Majestății Sale Elisabeta a II-a ar fi înclinat împotriva Brexit. Poate fi chiar adevărat. Cert este că, în pofida speculațiilor, regina s-a abținut, conform îndatoririlor sale, de la a se exprima în această dispută politică. De fapt, aceasta este condiția monarhului: nu are opinie personală, cum nu are nici viață personală, pe ambele trebuind să le sacrifice în folosul națiunii, ca preț al tronului.

Și apropo de etică și stabilitatea indusă, țările conduse de monarhi se deosebesc de vecinii republicani. Spania diferă de Grecia și Italia, Marea Britanie de Franța, Marocul de Algeria și Suedia de Finlanda.