x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Mondializările prostiei

0
Autor: Tudor Octavian 19 Mar 2010 - 00:00
Înainte de a se inventa trenul, automobilul, radioul, avionul şi televiziunea, doar deşteptăciunea se răspândea în toată lumea. Mai încet ca azi, dar se răspândea. Prostia, în acele vremuri, nu putea fi decât locală. Era la îndemâna deşteptăciunii s-o ţină pe loc, să nu se împrăştie. Mondializarea deşteptăciunii e ceva logic, în firea şi în puterea civilizaţiei tehnice. Mondializarea prostiei e un fenomen puţin studiat. Fenomenul interesează schimbarea calitativă produsă de acumularea cantitativă. Deşteptăciunea s-a răspândit întotdeauna prin deştepţi, care n-au fost niciodată prea mulţi. Prostia benefi­ciază însă de osteneala unor mulţimi de propagatori de pretutindeni. Negrii din cele mai sordide cartiere ale New York-ului au inventat, prin anii 1990, nişte pantaloni oribili, lăbărţaţi, cu turul începând de la genunchi şi cu cracii prăvăliţi peste încălţări, măturând toată mizeria din stradă. Îmbrăcămintea negrilor răspundea unui imperativ social: să nu semene în nici un chip cu a albilor. Să fie un afront vestimentar la ideea de eleganţă, aşa cum era aceasta în uzanţă la albi.

Cartierele etnice lipsite de şanse reale la o viaţă mai bună sfidau modul de viaţă al albilor într-un mod care nu putea fi sancţionat, fiindcă nici o lege nu-l interzicea. Îl sfidau prin mers, printr-un tip insolent de adresare, prin ţinută. Copiii albi de bani gata ai Europei au îmbrăcat în scurt timp pantalonii din Harlem şi din Brooklyn cu o motivaţie snoabă şi contra naturii: îi sfidau pe săracii Europei, maimuţărindu-i pe revoltaţii din ghetourile americane. Prostia din modă a reverberat şi s-a mondializat. Un gen de prost gust programatic şi foarte exact direcţionat social a ajuns să însemne, prin mondializarea prostiei, ceva şic, o chestiune de bun gust aristocratic. S-a mondializat produsul, dar nu şi înţelesul.

Un infinit de astfel de sminteli locale, care n-ar fi ajuns niciodată la explozie, dacă informaţia n-ar fi circulat atât de re­pe­de ca azi, s-au universalizat, pentru că prostia e prin de­fi­ni­ţie mai accesibilă ca deşteptăciunea. Nicăieri în metropole şi în ma­rile oraşe n-ai să găseşti "grafitti" în zonele centrale. "Grafitti" e o manifestare de mahalale, e tot un tip de revoltă prin mâzgăleli monumentale. La noi, e invers. Centrul capitalei e maculat de o puştime înstărită. Ceea ce snobii din cultură numesc "arta străzii", în occident este încurajată doar în aceleaşi cartiere sordide din care pornesc revoltele. Şi e încurajată ca să relaxeze niş­te sentimente sociale marcate de revoltă. Snobii din Occident, care scriu cărţi şi articole evlavioase despre "grafitti", n-ar permite în nici un chip "artiştilor străzii" să le mâzgălească vilele şi bulevardele. Noi n-avem cartiere de negri, iar puştimea care ma­cu­lează tot Bucureştiul nu provine din familii revoltate. Puş­ti­mea asta "din centru" murdăreşte orice zid curat, încurajată de tot felul de proşti şi de proaste din presă şi din televi­ziuni, care cred că "grafitti" e ceva foarte emancipat, foarte distins.

Iar primăriile, poliţia şi chiar cei cărora li se strică toată plăcerea caselor noi, a zidului proaspăt spoit şi a peretelui abia ieşit din mâna meşterului constructor stau ca paralizaţi, ca nu cumva să fie consideraţi inamici ai artei. Prostia se răspândeşte endemic şi se instituţionalizează. Când Poliţia şi Jandarmeria română vor pune legea şi pulanul pe "artiştii urbei" care umblă noaptea cu sprayurile şi fac din Bucureşti o mahala newyorkeză, îmi voi face cruce şi eu, omul de cultură, le voi mulţumi sub semnătură.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de