x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Moneda de ocupaţie

0
Autor: Ionuț Bălan 14 Oct 2010 - 00:00

De ce avem o eco­nomie euro­i­za­tă? Pentru că, în loc să se ajungă la stabi­litate prin modul de gestionare a eco­nomiei, ca în Polonia, s-au pus în loc reperele eco­nomiilor stabile - euro şi dolarul



Presa de specialitate a făcut de curând descoperirea de senzaţie că economia românească este euroizată, în vreme ce în Polonia toate preţurile se ex­primă în monedă locală. Din păcate însă, această "noutate" datează de mai bine de trei cincinale, atunci când economia era dolarizată. Şi dacă tot s-a repus pe piaţă această temă eternă şi fascinantă se putea determina măcar cauza euroizării. Mai ales că guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a oferit recent un fir, spunând că Polonia a evitat recesiunea datorită reformelor structurale.

Haideţi să o luăm de la origini. Leszek Balcerowicz, arhitectul re­for­melor poloneze, enumera şapte factori care stau la baza unei recupe­rări accelerate a decalajelor economi­ce: stabilitatea monedei, obţinută prin politici monetare şi bugetare ferme; fiscalitate şi cheltuieli bugetare reduse, care să permită eliberarea de resurse pentru învăţământ şi infrastructură; ponderea mai mare a proprietăţii private faţă de cea de stat; orientarea spre export, fără neglijarea pieţei interne; o piaţă a muncii elastică şi relaţii de muncă propice dezvoltării; preţuri fixate de piaţă, adică puţine preţuri controlate; stabilitate politică de lungă durată, esenţială nu în sine, ci ca fundal pentru aşezarea solidă a bazelor dezvoltării rapide.

Am identificat punctul de pornire: stabilitatea monedei. Aceasta, alături de dobânzi atractive la economisiri, stabilitatea cadrului juridic al proprietăţii private şi de noi relaţii de muncă, apte să protejeze profitul în faţa consumului imediat, determină acumulări, investiţii, creşteri de productivitate. De ce noi, românii, am utilizat cursul de schimb ca instrument de asigurare a stabilităţii? Fiindcă atunci când nişte planuri de restructurare eşuează, cursul trage semnalul de alarmă. După care intervine banca centrală. Ea dă un respiro până când economia reuşeşte să facă faţă cererii ori până când se limitează consumul populaţiei în funcţie de ce poate oferi economia. FMI a precizat că între 1997 şi 2002 folosirea cursului drept ancoră antiinflaţionistă a fost singura opţiune posibilă.

Din nefericire, spre sfârşitul intervalului menţionat, a devenit evident că desele "time-out"-uri cerute de eco­nomie ar fi dus la cheltuirea inu­ti­lă a unor rezerve valutare acumulate greu. Aşa s-a ajuns să se înlocuiască transparenţa cu ambiguitatea. S-a trecut de la o ţintă de fluctuaţie faţă de o valută suport (dolarul) la un inter­val-ţintă faţă de un coş de devize (euro şi dolarul).

Aşadar, coşul valutar este varian­ta ambiguă a cursului utilizat ca an­co­ră antiinflaţionistă. Pentru că trebuia să vadă în ce parte se pot tran­sfera derapajele din economie, spre inflaţie ori spre deficitul extern, BNR însăşi avea nevoie de un răgaz. Când a observat că intră suficientă valută pentru finanţarea importurilor, banca a direcţionat presiunea către balanţa de plăţi externe, chiar dacă se ştie că deficitul de cont curent nu reprezintă decât o formă amânată de inflaţie...

Concluzia este clară. Fiindcă a fost imposibil să se ajungă la stabilitate prin modul de gestionare a eco­no­miei, ca în Polonia, s-a sacrificat sta­bilitatea monedei naţionale şi s-au pus în loc reperele economiilor stabile - euro şi dolarul. Apoi, după un traseu sinuos al inflaţiei şi al cursului, s-au obţinut aceleaşi rezultate ca şi cum economia ar fi fost OK.

Da, dar eurodolarizarea econo­mi­ei constituie numai consecinţa. Cauza este lipsa de fermitate a po­li­ti­cii fiscale. O monedă nu poate fi sta­bilă atunci când sunt angajate cheltuieli bugetare fără acoperire. Vrând-nevrând ajungem din nou la spusele primului "părinte" al euro, Wim Duisenberg: "Tentaţia politicienilor de a recurge la măsuri mone­tare care să aducă rezolvări tempora­re pe seama afectării perspectivelor eco­nomice pe termen lung este tot timpul prezentă".
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de