x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Monumentul dobitocului cunoscut

Monumentul dobitocului cunoscut

de Dan Constantin    |    14 Iun 2008   •   00:00

Într-o săptămînă captată de fotbal, totul pare să cadă într-o zonă a dezinteresului. Nici turul doi al alegerilor locale nu are mărime de eveniment şi se prognozează un record de neparticipare. Părinţii şi-au dus odraslele în vacanţă şi ziua de vot este scurtată cu cel puţin două ore şi jumătate din cauza transmisiei de la Euro.



Într-o săptămînă captată de fotbal, totul pare să cadă într-o zonă a dezinteresului. Nici turul doi al alegerilor locale nu are mărime de eveniment şi se prognozează un record de neparticipare. Părinţii şi-au dus odraslele în vacanţă şi ziua de vot este scurtată cu cel puţin două ore şi jumătate din cauza transmisiei de la Euro.

Totuşi, merită a fi scos din coşul ştirilor pe scurt şirul de gafe legat de inaugurarea unui butic de genţi Vuiton. Pentru a-şi expune produsul, a cărui marcă de lux se distinge prin culoarea căcănie pe care s-au lipit nişte zburătoare, şeful de la Paris, un şmecher cu perciuni care a vrut să vină la parada inversă de la Bucureşti, a gîndit profund evenimentul. Punem un geamantan pe un soclu lîngă hotelul unde deschidem stabilimentul! O minte şi mai ageră a zis că soclul există, dar e ocupat de un monument, cu unii care se zbat. Îi băgăm în geamantan, a venit perciunatul cu idei. Şi gata! Trepăduşii s-au pus pe obţinut aprobări, că la noi e ordine, nu vine ori-şi-cine cum-i-se-năzare să pună orice-oricum-oriunde. Au găsit omul care deschide labirintul legilor îmbîrligate la noi – în acest caz, unul, Damian, care are treabă cu ştampile culturale. Cică e şi el băiat frumos şi-i plac paradele pe key. Aşa că omul responsabil a dat avizul, OK, Vuiton, pune ce vrei că nu zice nimeni nimic. Eu sînt omul lui Băse, aduceam animatoare la mitinguri. Numai că a observat un ochelarist, un prăfuit, un şoarece de bibliotecă, dispariţia peste noapte a Monumentului Pompierilor. Lupta de la 13 septembrie 1848 era trecută în cartea de istorie şi nu a apucat să o scoată Comisia Tismăneanu din manual; a fost înainte cu un secol. Deşi... Damian ăsta cu ştampila a acceptat să uităm puţin de fapta eroică a pompierilor care au apărat Bucureştii de turci. A băgat monumentul din Dealul Spirii în geamantanul Vuiton. În uriaşul paralelipiped hidos încape orice. Un mesaj mai nărod pentru gagicile de fiţe care-şi pun elefanţii să le ia gentoiul nici că se putea! Se spune că într-o geantă muierească poţi găsi orice, dar un grup de pompieri în luptă cu otomanii, nimeni nu gîndeşte să afle!

Prostia generalizată a tuturor celor care şi-au dat mîna să ascundă monumentul din Dealul Spirii merită şi ea o statuie! De ce să nu propunem municipalităţii să ridicăm un monument al Dobitocului Cunoscut? Avem atîţia astfel de eroi, cu nume şi prenume, încît este păcat să-i pierdem în uitare. Apropo. Mîine avem de ales între un Doctor şi un Buldog. Un om normal cum ar proceda?

×
Subiecte în articol: editorial