x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Mort, dar "no comment"

Mort, dar "no comment"

de Marius Tucă    |    13 Ian 2009   •   00:00

Jurnal de România



Prinde Vulpea, scoate-i ochii, dar mai bine las-o aşa, domnul Gabriel Oprea a simţit cît sînt strugurii de acri fără să apuce să-i guste, băieţii au avut grijă şi i-au pus ceva în mandat, astfel nici n-a anunţat Boc de trei ori micşorarea cheltuielilor şi generalul s-a trezit faţă-n faţă cu reacţiunea din propriul partid, cu retragerea sprijinului politic, degradarea şi excluderea dintre pesedişti, ceea ce l-a făcut pe încă ministrul de Interne să nu comenteze, pardon?, da, ce vă miraţi aşa, i-au tăiat gîtul, iar el, într-o baltă de sînge, horcăind, ne anunţă demn şi sobru ca un candelabru plin de lumînări că nu comentează!, ar fi halucinant dacă n-ar fi caraghios, sau dacă n-ar fi puţin plecat preşedintele Traian Băsescu din ţară, da’, chiar şi aşa, să recapitulăm un pic, după ce te-au dat afară din partid împingîndu-te pe scări ca pe ultimul cîine de pripas, ţi-au terminat cariera politică, atît cît a fost ea, iar tu nu comentezi?, incredibil şi irefutabil, mai bine le mulţumea colegilor că i-au deschis ochii în ceasul al doisprezecelea, că a înţeles că n-are ce căuta la Interne, că Vulpea a fost mai acră decît strugurii, că le mulţumeşte că-i dau şansa s-o ia de la capăt, orice, fraţilor, dar numai "no comment" nu, hai că nu-mi revin, pe româneşte spus, băieţii te sacrifică fără nici o remuşcare, ca pe viţelul cel gras, iar tu, general, ministru de Interne, militar de carieră, spui doar că nu comentezi?...

×
Subiecte în articol: editorial