x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Mortal Kombat pe banii nostri

Mortal Kombat pe banii nostri

de Ionuț Bălan    |    25 Ian 2007   •   00:00
Mortal Kombat pe banii nostri

"Noi am integrat Romania in Uniunea Europeana!", se bat cu pumnul in piept fruntasi PNL-isti si PD-isti. "Ba nu, noi am pus semintele, voi n-ati facut decat sa culegeti roadele", suna nervos replica PSD-ista. Bine, voi toti ne-ati integrat, dar punem si noi o intrebare de bun-simt: economia a pregatit-o careva? Daca nu, atunci ea nu va putea absorbi bani. Pe fondul procedurilor greoaie si in lipsa proiectelor, aderarea la UE va deveni dintr-un balon de oxigen o ghiulea de tun ca aceea care se lega pe vremuri la glezna condamnatilor la munca silnica.

Asadar, daca integrarea va fi un succes, aceasta se va vedea in bani absorbiti. Ba mai mult, reusita se masoara in cantitatea de bani intrata in economia reala. Fiindca, in lipsa sporurilor de productivitate, cresterea pretului activelor nu este viabila.

Dar, apropo de asta, ce zone finanteaza banii din afara in prezent? Vedem cum se umfla preturile imobilelor si terenurilor - nici nu conteaza ca suntem in plina dezinflatie la nivelul bunurilor de consum, caci criza din 1929-1933 a izbucnit de la inflatia bunurilor de capital. Mai observam cum banii strainilor sunt investiti in marfuri ieftine din import pe care le gasesc romanii la hipermarket si cum deficitul extern se infoaie pana spre punctul in care nu va mai fi finantat si se va deprecia moneda nationala. Si mai vedem nu doar cum vin marfuri din afara, ci si cum romanii le cumpara pe datorie. Ei spera ca pana la scadenta imprumutului li se vor majora salariile. Dar cum poate sa creasca nivelul de trai daca banii nu intra in economia reala?

Mai bine s-ar spune adevarul. Miza nationala a integrarii era ca economia sa fie absolvita de procedurile birocratice greoaie si ca sistemul financiar si cel fiscal sa fie pregatite sa atraga bani. Dar nu asta i-a interesat pe responsabili. Ei au cumparat pe mai nimic ogoare la marginea marilor orase, le-au trecut din extravilan in intravilan si acum le vand cu sute de euro pe metru patrat.

Retineti insa: cand pretul activelor creste, el trebuie sustinut cu lichiditate, altfel urmeaza crahul. Pericolul este real din moment ce si viceguvernatorul Bancii Nationale, Cristian Popa, s-a apucat sa zica: Nimeni nu se asteapta sa scada preturile in real estate, ceea ce este o capcana. Iar daca peste 2-3 ani integrarea se va dovedi o catastrofa, cum vor mai putea fi numiti toti acesti potentati care se bat acum pe apelativul de erou national? Gropari?

Interesul national ar fi justificat ca Romania sa fie pregatita pentru intrarea in Uniunea Europeana si asta ar fi trebuit sa se vada in bani care intra in economia reala si hranesc productivitatea. Cum insa nu despre asta a fost vorba, integrarea a facut numai sa fie atinse niste interese personale si de grup. Au vrut sa intram in Uniunea Europeana nu pentru binele tarii, ci ca sa vanda cu 50 de euro terenul luat cu un cent metrul patrat ori cu 500 de euro pe cel cumparat cu un dolar. De unde au invatat ei asta?! Poate ca de la rusi, care au luat modelul cu scumpirea caselor si terenurilor de la americani, l-au imbunatatit, dupa care ni l-au exportat noua.
Marea criza se apropie, dar nu va fi ca-n 1929-1933. Atunci era prea mult grau sau petrol, acum supraproductia e la altii. Romanii nu mai produc nici macar strictul necesar - importa totul, pe datorie.
×
Subiecte în articol: editorial