x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Morţii din Staţia Iubirii

0
Autor: Lucian Avramescu 30 Mar 2010 - 00:00
Morţii din Staţia Iubirii
Vezi galeria foto


Măcar în Săptămâna Mare înfrânează-te şi nu rosti nu­mele Necuratului, mă povăţuia bunica din  partea mamei, ţărancă în bătătura căreia am crescut, în vesela tovărăşie a curcanilor mărgelaţi şi a raţelor care-şi târau, mândre ca nişte manechine, fundurile prin ţărână. Bibilicile avertizau metalic la apariţia uliului, dând alarma, iar găinile, cu puii lor cu tot se refugiau iute sub şoproane. Cum să înjuri în săp­tă­mâ­na în care dădeam ocol bisericii, sărutam icoanele şi treceam, într-un ritual din care n-am înţeles mare lucru, smeriţi pe sub masa vegheată de omul în sutană? M-am sculat luni în zori cu gândul să scriu despre blândeţea din lucruri şi oameni, des­pre bătrânul care săptămâni în şir a mângâiat, cu o bidinea în­mu­iată în var, trupul de cruce al bisericii din sat, primenind-o de Paşti. Luni începe şi Paştele evreiesc şi am câţiva prieteni pe care am de gând să-i sun. Vreau să pun o lumânare pentru mulţii mei morţi în lăcaşul de peste drum, vechi din vremea Văcăreştilor şi refăcut, prin râvna bunicului meu de tată, Victor Avramescu. Vreau să gândesc pozitiv şi să dăruiesc iubire şi îm­pă­care sufletului meu.

Cu toate că de Florii vremea s-a cutremurat, zburlită şi matracucă, sălciile şi arinii şi-au scos la vedere mâţişorii, iar anotimpul cântă din seve şi din harfa luminii, biruitor. Veniţi, privighetoarea cântă şi liliacul a-nflorit se bro­deş­te macedonschian atât cât să asculţi o mierlă bărbătuş, pe arcuşul de vioară al unui frasin şi să saluţi cu o reverenţă găl­be­ne­lele şi toporaşii, fiindcă să-i rupi ar fi un sacrilegiu. Privighe­toarea nu cântă la Sângeru, mugurii de liliac pitesc încă, în faşa lor catifelată, florile ce vor ţâşni în lumină abia în mai. Reţeta mea de evlavii şi cuminţenie, cu care îndulcisem şi eventualita­tea scrisului pentru Jurnalul Naţional, s-a stricat când, din gre­şea­lă, am atins tasta televizorului. No news, good news, zice en­gle­zul, remarcând că veştile rele circulă iute, iar dacă nu sunt veşti, înseamnă că veştile sunt musai cumsecade. La Moscova, cu care dincolo de istorice duşmănii împărţim ritualurile comune ale ortodoxiei, Săptămâna Mare a început cu un masacru sinistru în care au pierit 40 de oameni nevinovaţi. Mergeau la sluj­bă, se urniseră să facă târguielile de sărbători, duceau la spital ceva pentru un apropiat aflat în suferinţă? Moartea, în lumea modernă, vine de cu zori. Aşa remarca amicul meu Radu Tudor, contabilizând trist atentatele din SUA, Spania sau Londra. Moar­tea se scoală cu noaptea în cap. E grăbită să isprăvească ce are de făcut, iar atentatorii să-l vadă mai iute pe Alah. Dar şi Dumnezeul musulman e tot stăpân al cerurilor, un Dumnezeu bun şi iertător! De ce crima pusă în numele Lui? Dar dacă n-au fost, până la dovedirea făptaşilor, cecenii? Moartea cere moarte, spunea cineva. Nevinovaţii ceceni, morţi în războaiele lumii de azi, cu nimic mai puţin sângeroase decât războaiele medievale, se cer răscumpăraţi cu alţi nevinovaţi, de astă dată ruşi. Se vor întâlni, în lumea drepţilor, cele două mulţimi de nevinovaţi şi vor face pace sau se vor război în cer, fiecare proclamându-se mai nevinovat decât celălalt?

A început săptămâna Deniilor. Învie, deodată cu Mântuitorul, sevele din arbori, trosnesc, dezmorţindu-şi oasele, stejarii, iar ierburile şi-au început avântul verde, cotropind dealuri şi văioage, până ieri cafenii. Văduvitul de picioare, nevăzătorul, cel atins de boli nemiloase şi însinguratul rămas fără familie, fără slujbă sau speranţă caută o cârjă de sprijin în lăcaşurile lui Dumnezeu. Doar Dumnezeul bănuit în cer ne mai poate apăra, fiindcă de la dumnezeii de pe pământ - slabe nădejdi.

Staţia de metrou moscovită, a primului masacru, are un nume care începe cu Liuba sau Liubliu. Să mori într-o staţie cu nume de iubire! Să mori în săptămâna Învierii! Să mori de Înviere sau să învii de moarte? În numeroase oraşe ale României, străzile nu şi-au trimis acasă dascălii revoltaţi şi nici pensionarii vinovaţi de a nu fi murit la timp. Numărul flămânzilor creşte de la o zi la alta, iar Paştele va găsi tot mai mulţi vrednici de acest apelativ. Suntem datori vânduţi şi nici măcar nu ne-am împrumutat pentru chermezele poporului, cel atât de des evocat electoral. Chermeze au făcut alţii. De Florii, demonstranţii n-au defilat pe sub geamurile palatelor cu smicele de salcie, ci cu pancarte insultătoare pentru sus-puşi. Demonstrantul din mine, înarmat cu un biet condei, ascultă încă povaţa regretatei mele bunici care m-a crescut şi măcar acum, în aceste însemnări din Săptămâna Mare, nu voi rosti şi scrie numele Necuratului.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de