x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Moţii şi eroismul lor din poeniţă

0
Autor: Florin Condurateanu 22 Ian 2014 - 16:51
Noroc cu România cea adevărată, cu România multă, cu România plină de suflet, că s-au anunţat moţii din gură-n gură cum că e nevoie de ei, că îngheaţă oamenii răniţi în munte. În cărţiile de recorduri România e trecută cu cel mai scurt îndemn la luptă, chemarea la luptă a lui Avram Iancu: “No, gata, no, hai!” Şi tot aşa, strigându-se la gard au purces moţii să suie  pieptiş munţii Apuseni cu reperele la care nu greşesc niciodată: “E o poeniţă înconjurată de brazi”.  Ei au fost şansa de salvare a salvatorilor de vieţi. Pentru că dacă rămâneau doar în mâna bâlbâiţilor care conduc tot felul de organisme pline de iniţiale STS, ROMATSA, ISU, degerau de tot cei 7 în frigul nopţii. Bietei studente plină de elan i-a scăzut temperatura sângelui de la 37 la 18.

Că şefii de la STS şi de la celelalte organe ce-şi zic “abilitate” sunt campioni în ezitări, lentoare şi lipsă de reflexe. În schimb semnează state de salariu cu de la 10.000 de euro în sus. Înspăimântătoare vorbele purtătorului de cuvânt de la STS, un oarecare Fulea, “securist de  nădejde”, care repeta stupid aceeaşi frază, nu cu limbă de lemn, ci cu limbă de rumeguş, cu limbă de vreascuri.  Nu ştia decât o stupiditate de argumentaţie a neacţiunii lor. Bătea apa-n piuă cu faptul că telefonia asta specială nu trebuia să facă mai nimic, deşi ştia că de ore întregi medicii deveniţi victime n-au primit o haină caldă şi o mână de ajutor. La filarea telefoanelor cetăţenilor sunt buni, la pânda  24 din 24 cu ordin politic sunt experţi. Când e vorba să salveze vieţi, zic ei că n-au nici o sarcină. Cum e posibil când au primit de la acel bărbat puternic, doctorul Radu Zamfir chiar şi coordonatele locului să nu se agite ca echipele de salvare să se ducă la un punct precis? Păi, toate progresele ştiinţei şi tehnicii în mâinile lor dădeau aproximaţii de 12-25 de kilometri. Şi înotau brambura prin zăpadă, salvatorii, împrăştiaţi bezmetic de nişte minţi de şefi încâlcite şi fără bătaie de inimă adevărată. Iar sătenii se duceau în poieniţa înconjurată de copaci, că aşa le spusese “GPS-ul din inima lor”. Faima lor, “pe moţi să te bazezi întotdeauna”, i-a trimis pe 300 de săteni într-o ceaţă ca laptele bătut, pe spic de zăpadă şi în necunoscut doar ca să ajungă mai repede la cei în disperare, cu oase frânte, cu telefoane descărcate rupându-i complet de lume, unii deja morţi. Şi ei, moţii, i-au salvat, aducându-i din codru în pături înfăşurate în crengi de brad. Şi i-au ţinut în speranţă moţii din comunele Apusenilor  pe medicii răniţi, cu sunete de goarnă şi cu o trompetă montată pe un tractor de ţăran. Îi rog pe conducătorii Universităţii de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” să pună pe culoarele facultăţii poza eroinei-martir. Fata cu nume atât de românesc, Aura Ion, cea care credea că medicina  este apostolat şi care făcea voluntariat  ca să  aline suferinţa şi vaietul bolnavilor. Să vadă toţi studenţii poza eroinei care n-a apucat să devină medic, dar care s-a purtat ca un medic adevărat. Să afle şi neaveniţii care se înscriu la medicină doar cu gândul de a termina facultatea gratuit şi apoi să fugă în străinătate pe lefuri mari.

Marele profesor şi chirurg Irinel Popescu nu a salvat doar oameni condamnaţi la moarte, ci conduce şi o şcoală de eroi. Îmi doresc din tot sufletul să existe în România cât mai mulţi bărbaţi şi medici ca eroul chirurg Radu Zamfir, care se târa prin zăpadă ca să facă respiraţie salvatoare studentei, ca să-l încurajeze pe Iovan prins în colţii avionului contorsionat şi ca să-şi dea foc la rucsac pentru dezmorţirea colegilor lui gemând de durere şi dârdâind de frig. După cum îmi doresc să nu mai aud nici măcar numele tembelilor care au amestecat prostia cu neomenia  şi au lăsat să treacă ore în care poate nu murea nimeni. Şi bine că la locul tragediei n-au năvălit urşii şi lupii.



Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de