x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Motivaţia muncii se întoarce în 1970!

0
Autor: Ilie Serbanescu 12 Oct 2010 - 00:00
Distorsiunile produse de tipul de măsuri de austeritate impus de FMI - susţinut, din păcate, de Banca Naţională şi asumat, şi mai din păcate, de către guvern - sunt imense, cu efecte economice şi sociale incomensurabile pe termen lung, unele probabil irecuperabile.

Cea mai gravă este, fără îndoială, de­motivarea totală a muncii. Redu­ce­rea masivă a salariilor în sectorul pu­blic coboară nivelul general al sa­lariilor în economie, nu numai prin efec­tul matematic asupra mediei, ci mai ales prin efectul de contagiune. Sec­torul privat, care s-a plâns siste­ma­­tic că statul "strică piaţa" dând sa­larii prea ridicate, primeşte undă ver­de de a-şi subretribui angajaţii - ceea ce este o nenorocire! Statisticile arată că deja salariul mediu net a scăzut ver­tiginos şi tinde să se în­toarcă la ni­velul pu­terii de cumpărare din 1990! Iar salariul minim net este ca pu­tere de cum­pă­rare la nivelul din 1970! Cum dracu' să duci înainte o ţa­ră în deja al doilea deceniu al se­co­lului al XXI-lea cu motivaţia muncii de acum 40 de ani sau chiar 20 de ani?!

În mod absolut periculos pentru viitor, salariatul român tinde să devină un fel de sclav, care, în mod obiectiv, ca orice sclav, nu poate fi productiv. Capitalismul a învins în competiţia istorică tocmai eliberând fizic forţa de muncă. Întoarcerea la sclavagism nu este o soluţie pentru capitalism, ci reprezintă dimpotrivă îngroparea acestuia. În mod tragic, deja înaintea actualelor măsuri de austeritate, în timp ce se plângea pe umărul pensionarilor, clasa politică pur şi simplu refuza să vadă realitatea: dacă era cineva de căinat în primul rând în România, acesta era salariatul român, ţinut, de mediul privat din România (căci acesta este cel mai important angajator!) la un nivel salarial execrabil. Într-atât încât, în timp ce în oricare altă ţară europeană dacă prinzi o slujbă ai ieşit din sărăcie, în România, jumătate dintre săraci sunt chiar salariaţii! Este uşor să ne dăm seama ce se întâmplă după reducerile salariale din sistemul public şi ecoul lor amplificat în sectorul privat!

Curtea Constituţională a aiurit complet lucrurile. Prin decizia sa, a oprit tăierea pensiilor, dar n-a oprit şi tăierea sursei de finanţare a pensii­lor. Nu numai că în acest fel gaura din sistemul public de pensii s-a adân­cit şi se tot adânceşte, dar o dramati­că anomalie economică şi o şi mai strigătoare la cer nedreptate socială s-au creat. Ca putere de cumpărare, salariul mediu coboară la nivelul anului 1990, în timp ce pensia medie este la nivelul de 130% faţă de 1990. Cu alte cuvinte, pensiile cresc, iar sursa de finanţare a pensiilor - adică salarii­le - scade. Paroxism la pătrat! Şi încă înainte de adoptarea măsurilor de aus­teritate, un pensionar în medie avea un venit mai mare decât, tot în me­die, un membru al unei familii de sa­lariaţi. Şi toate acestea de ce?! Pentru că pensionarii constituie cel mai ma­re bazin electoral, mult mai extins de­cât cel constituit de salariaţi. Ajus­tarea pensiilor a devenit o necesitate nu doar economică, ci şi una socială!

Dar poate cea mai camuflată, dar nu mai puţin gravă distorsiune socială - care merită, fără îndoială, o ana­li­ză aparte - este deprecierea servicii­lor sociale colective, parte componentă a nivelului de trai, şi anume acea parte care se întoarce la oameni din ceea ce aceştia contribuie la bu­getele publice. Este vorba, înainte de toate, de sănătate şi educaţie. Nu nu­mai nivelul actului de sănătate şi de educaţie scade, dar şi motivaţia celor care îl asigură coboară în chip obiectiv. Şi, să nu ne amăgim, prin metode ar­hicunoscute şi arhiexperimentate, atât cadrele medicale, cât şi cadrele di­d­actice vor transfera asupra benefi­ciarului serviciului atât amputarea fi­nanţării oficiale, cât şi scăderea sa­larială.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de