“Muică,/ Suntem neam de piatră/ De panduri şi de Jieni”

Ce negură a durerii, a dezamăgirii, ce negură poate să înlănţuiască sufletul lui Gică Popescu atunci când fiind lângă groapa de cimitir unde este coborât tatăl lui, lângă sicriu, Gică Popescu să fie păzit de poliţişti. El, căpitanul nu numai al Naţionalei, ci şi căpitanul celebrei Barcelona, care a ridicat deasupra capului în uralele a zeci de mii de oameni cupa înmânată de regele Spaniei, el acum îşi îngroapă tatăl sub paza gardienilor. Trimiterea în închisoare a fiului i-a izbit crunt inima lui nea Costică Popescu, tatăl renumitului fotbalist cu tricolorul în inimă şi pe echipament. Costică Popescu a fost un oltean mândru şi puternic şi a lăsat aceste simţiri plus patriotismul cald şi fiului Gică. Îmi povestea Gică Popescu că pe când era un băieţantru tatăl lui, Costică Popescu, îl lua de mână şi se duceau în spatele grădinii lor din Calafat, unde curgea Dunărea. Stăteau cei doi olteni, tată şi fiu, şi nu vorbeau nimic, priveau doar curgerea majestuoasă a Dunării trăgând în piept aerul de eternitate. L-a învăţat să iubească locurile de unde a răsărit la viaţă şi s-a luptat cu toate puterile să nu-l racoleze Steaua, ci să rămână fotbalist al Universităţii Craiova, Campioana unei mari iubiri. Când din ordinul familiei Ceauşescu generalii umblau să-l înroleze pe Gică Popescu pentru a juca la Steaua, tatăl Costică Popescu l-a ascuns în sânul unor familii de olteni pentru a nu fi găsit şi răpit de la Universitatea Craiova. Dacă îl urmăriţi în ultimele declaraţii dureroase pe Costică Popescu cu lacrimi în ochi pentru întemniţarea fiului veţi observa cât de mult seamănă Gică cu el. Inima nu i-a rezistat mult să ştie feciorul după gratii. Inima lui Nea Costică, cel cu Dunărea dincolo de gardul curţii, a mai tresărit de câteva ori la viaţă şi apoi la ceas de noapte a adormit pentru totdeauna. I-a lăsat moştenire lui Gică pe lângă mândrie şi simţul datoriei, o fierbinte iubire de România. Gică Popescu putea să rămână huzurind în Occident, să trăiască din dobânzile banilor agonisiţi după ani de înaltă performanţă. Dar el a adus toţi banii acasă în ţară. I-a investit, dar priceperea lui nu s-a dovedit la nivelul campionului din fotbal. Însă a continuat să spună “eu sunt patriot român”. Prima dată când s-a transferat în străinătate la renumita echipă olandeză Eidnhoven era atât de iubit încât înainte de începerea meciurilor tribunele olandeze scandau “Ronaldo, Gica”. Popescu al nostru era iubit ca celebra vedetă braziliană Ronaldo. Să milităm ca măcar să i se schimbe lui Gică Popescu regimul de detenţie din regim închis în regim semideschis sau deschis pentru a putea munci în rândul românilor care îl îndrăgesc atât de mult şi au semnt petiţii pentru graţierea lui.
“Muică,/ Suntem neam de piatră/ Când e vorba pentru vatră,/ Suntem pui de Brâncoveni,/ De Panduri şi de Jieni./ Dacă n-aveam munţi cum sunt/ Îi scoteam şi din pământ,/ Dunăre dacă n-aveam/ Jiul Dunăre-l făceam!”