x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Muncă şi trudă

0
Autor: Tudor Octavian 31 Aug 2011 - 21:00

Fiecare din adevarurile cardinale pe care le-am invatat in adoles­cen­ta are si o continuare evitata sau citata cu multe precautii. Am fost invatati ca munca il innobi­lea­za pe om, ca munca l-a facut pe om, dar in jumatatea rareori po­menita a acestui adevar aflam pre­cizarea ca nu toate muncile si nu pe fiecare om in parte. Ca una e munca si alta truda. Cele mai mul­te munci il tin pe om intr-o con­ditie inumana de drum inchis.

Cu foarte multi dintre osanditi la o truda ai planetei e inoportun si chiar jignitor sa discuti despre mo­­dul in care isi duc existenta, schi­lodandu-si trupul si cen­zu­randu-si nevoile. Din interviurile ar­­tistilor, ale savantilor, ale perso­na­litatilor, din varii domenii cu re­u­site in viata, retinem ideea mun­cii in regim de profesie si de pla­cere. Nu toate muncile sunt si profesii, desi exista si munci grele care conduc la un grad respectabil de specializare. Cum ar fi bu­na­oa­ra muncile de la ferma si din camp. Totusi, nu exista si o profe­sie de taran.

M-am uitat intr-o dupa-amiaza de duminica la sosea, la un angajat al Salubritatii care culegea de pe trotuar sacii cu gunoi domestic si, cu o dexteritate de invidiat, ii arunca in masina, aparent fara efort si detasat de operatiune. Am trudit si eu aproape doi ani la o ma­sina de facut aschii pentru placi aglo­merate pe un post de 'aschia­tor doi' care la fel de bine se putea chema aruncator de butuci in ma­si­na de tocat lemnul. Ajunsesem des­tul de repede la un gen de pres­ti­­digitatie cu greutati ce-mi asigura si un vag simtamant de mandrie me­seriasa. Totusi, nu intr-atat de me­seriasa incat sa-i vorbesc man­dru unui reporter despr­e im­pli­ni­rea prin munca, despre satisfactiile mari pe care mi le procura cazna la butuci, despre perfectionism si au­todepasire, despre indemnurile pe care ar fi sa le adresez tinerilor ca sa devina si ei niste manuitori de butuci emeriti, cu palmele nu­mai bataturi si cu pielea ciuruita de as­chii. Ca manuitor remarcat de butuci aveam ceea ce s-ar fi che­mat totusi o chemare: aceea de a sca­pa cat mai curand de munca aia infecta, care ma indobitocea si care conducea la un tip de re­sem­na­re vecina cu fatalitatea.

Astazi pot spune ca munca m-a facut om si m-a ridicat, dar nu­mai prin comparatie si prin celelalte slujbe care m-au adus de la tru­da fara nici un orizont la un ori­z­ont mai bun al stradaniei. Dreptul la munca nu obliga si la un op­tim de satisfactii. Muncile bune, usoa­re, productive, aparate de legi ne­scrise, dar functionale nu sunt un drept, sunt o cucerire si in mul­te cazuri un noroc. Lozincile pozi­ti­ve si generaliste sunt ca si comunismul: fac binele tuturor pe spi­narea fiecaruia.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de