x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Music Inc.

0
Autor: Ionuț Bălan 20 Aug 2018 - 07:30
Music Inc.


De ce am senzația persistentă că muzica rock a anilor 60-70 era infinit mai vie, mai autentică, mai liberă și mai inovativă decât cea din ziua de astăzi? “Vârsta e de vină”, îmi veți spune, bineînțeles, “vârsta care proiectează o aură nostalgică peste trecut și îl face preferabil prezentului”.

Deși sunt conștient de acest fenomen, totuși nu mă pot împiedica să nu trepidez când ascult “Satisfaction” a celor de la Rolling Stones, Led Zeppelin - “Whole Lotta Love” sau Bob Dylan - “Subterranean Homesick Blues”. Pentru ca după aceea muzica zilei de azi să-mi lase un gust persistent de artificial, inautentic, prea căutat, prea “industrial” și prea aseptic. Nu e o muzică proastă sau dezagreabilă. Dar îi lipsește esențialul.

După care stau și mă gândesc că muzica nu poate fi altfel decât societatea care o generează. Iar din acest punct de vedere, risc să afirm că muzica a involuat din anii 60 încoace în aceeași măsură cu libertatea. America acelor ani era încă o societate liberă, chiar dacă se distingeau germenii viitoarei etatizări și corporatizări, inclusiv sub aspectul militarizării. Iar muzica era parte a contraculturii care încerca să se opună acestor forme de involuție a libertății, în pofida retoricii hippie, de multe ori socialistă și new age.

Pentru că oricât de socialiști și anticapitalisti se afișau sau chiar se credeau muzicienii mai mici sau mai mari ai epocii, carierele lor manifestau esența unui capitalism mult mai pur și mai autentic decât cel al zilei de azi, în care barierele legislative și reglementările de tot felul impuse de stat, inclusiv cele legate de “drepturi de proprietate intelectuală”, îi feresc pe artiștii și afaceriștii consacrați de concurența nou-veniților și de faliment. 

În anii 60 era mult mai ușor să ajungi în vârf și, în egală măsură, să te prăbușești. Artiștii erau, în același timp, mult mai liberi și mult mai puțin protejați față de evoluțiile pieței și de capriciile publicului. La fel și impresarii și organizatorii de concerte.


Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de