x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Mutu trebuie să pledeze vinovat

0
Autor: Dan Dumitrescu 27 Oct 2010 - 00:00
Rezultatele proaste ale echipei naţionale şi criza soluţiilor de redresare afişată de Răzvan Lucescu au reprezentat, în ultima perioadă de timp, pretextele unei tot mai susţinute campanii de reciclare a teribilului Adrian Mutu. Avocaţii care pledau pentru graţierea inculpatului au profitat corespunzător de trecerea în prescriere a portofoliului de gafe care-l aduseseră în boxa acuzaţilor pe Adrian Mutu. Între timp, şi rezistenţa orgolioasă a selecţionerului la subiect înregistrase o oarecare uzură. Astfel creată conjunctura, ne-am fi aşteptat ca expirarea suspendării lui Mutu în Italia să fie urmată de reintegrarea sa în circuitul echipei naţionale. Dar Adrian Mutu a comis-o din nou, în stilul care l-a consacrat, tocmai când îi sosise trenu-n gară. A comis-o penal, în mahmureala unei dimineţi, când i-a spart faţa unui ospătar abia trăitor prin căpşunăria cârciumilor din Italia.

Năduful creat de aflarea isprăvii lui Adrian Mutu nu mi-a creat reacţie imediată. Am rămas într-o expectativă tristă, gândindu-mă cu câtă putere de distrugere lucrează golănia împotriva talentului. Talent pe care, altfel, îl apreciez necondiţionat. Am gândit că forţa de autodistrugere acţionează suveran la Adrian Mutu şi orice semnal exterior pare de o inutilitate dezarmantă. Refuzul de a comenta războiul Mutu - Mutu nu mai rezistă însă şi atunci când ni se servesc scenarii ieftine în privinţa motivării comportamentului golănesc al fotbalistului. Nu mai rezistă atunci când târtanii împroprietăriţi cu prietenia lui Mutu încearcă să ne convingă că Mutu nu este decât eroul care-şi încordează geniul şi muşchiul doar întru salvarea onoarei naţionale.

Emisiunile cu audienţă populară au afişat astfel de personaje într-o mare veselie. Cireaşa pe tort a pus-o însă o impresară de larg consum. Consum mediatic. Individa, neaglomerată de cine ştie ce exerciţii de gimnastică a minţii, nealterată de vreo inhibiţie a bunului simţ, a propăvăduit într-un belşug de apariţii televizate despre ireproşabilitatea evidentă a prietenului Mutu. A rumegat despre nebunul frumos care s-a drogat ca orice băiat de băiat curios de viaţă, despre pacientul naiv care s-a sibutraminat cum o face orice pământean cu acces la decompensate, despre băiatul de băiat care dă cu pumnul fiindcă prea ne face lumea ţigani şi astfel, care va să zică, demonstrăm că nu suntem. Fata era de-acolo. Din inconştienţa care te ajută să crezi că tot ceea nu ştii, nici nu există.

Avocaţii lui Mutu, cei care n-au absolvit doar şcoala de şoping fără plată, bagă la înaintare circumstanţele atenuante ale sensibilităţii lui Mutu, sensibilităţi create de tragedia româncei ucise în Italia. Mutu prelungeşte pledoaria avocaţilor printr-un comunicat de presă în care afirmă că s-a săturat să tot fie jignit şi umilit. Scuzele sunt însă facile şi pot genera reacţie de iritare în rândul observatorilor neutri. Asumarea vinovăţiei l-ar ajuta mai degrabă pe Mutu. Exemplul englezului Andy Carroll poate fi unul bun. Fotbalistul lui Newcastle a pledat vinovat atunci când a dat cu pumnul. Iar justiţia i-a aplicat doar o amendă de 1.000 de lire şi l-a obligat să despăgubească victima cu 2.500 de lire. Altă civilizaţie, altfel de tradiţii. Sunt convins că şpaga prin care Mutu ar încerca să cumpere tăcerea victimei sale se va ridica la sume mult mai mari. Iar încercarea de escamotare a vinovăţiei poate fi considerată ca circumstanţă agravantă în justiţie.

Îndrăznesc să mai sper în recuperarea lui Mutu şi de aceea scriu. Dar speranţa nu poate supravieţui decât în anumite condiţii. Adrian Mutu să renunţe la prieteniile dubioase şi să-şi regăsească în fapt, nu doar declarativ, prietenii adevăraţi care l-au ajutat în cazul de dopaj. Acei prieteni care au fost capabili să-i ierte chiar şi trădarea.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de