Muzeul capitalismului

PIB-ul Poloniei va ajunge la 270 de miliarde de euro, fiindca la el lucreaza 10 milioane de salariati. La cel al Cehiei muncesc 4,8 milioane si de-asta va fi de 113 miliarde. De ce noi, cu 4,6 milioane de salariati, vom scoate sub 100 de miliarde? Fiindca, asa cum spunea acum 100 de ani P.P. Carp, "romanul se naste bursier, traieste functionar si moare pensionar".

Da, dar simpla consemnare a acestui ideal national nu explica cine-i tine in spate si pe bursieri, si pe functionari, si pe pensionari. Pai, daca dintr-o populatie activa de 10,2 milioane scadem somerii, ramanem cu o populatie ocupata de 9,5 milioane. Din nefericire, nu de la noua milioane se incaseaza impozite si contributii sociale, ci de la 4,6 milioane - totalul salariatilor. Iar daca mai avem curiozitatea sa vedem cati sunt soldatii care lupta in linia intai - lucratorii direct productivi - se ajunge la doua milioane. Fiindca restul ii aprovizioneaza cu munitie. Sau le instruiesc copiii ramasi acasa si le trateaza ranile de srapnel. Ori, chiar mai rau, doar mazgalesc pe hartie aprobari pentru iesirea cazarmamentului din depozite.

Raman deci numai doua milioane de romani care tin in spate 20 de milioane. Asa ca degeaba consemneaza enciclopediile date impresionante despre Romania - 238.391 kilometri patrati, 21,6 milioane de locuitori, potential agricol si forestier insemnat, resurse minerale, cai de navigatie. In ciuda acestor atuuri, tara noastra produce anual sub 100 de miliarde de euro.

Fireste insa ca putem fi la fel de bine si contrazisi. In Statele Unite, de pilda, procentul populatiei care lucreaza in industrie reprezinta 14,7%. Au ajuns ca transformarea metalului in suruburi, roti dintate si motoare sa contribuie cu un sfert la crearea PIB, fiindca trei sferturi vin din serviciile publice si private. De acord, insa combatantii din economia lor au acum artilerie care aproape ca trage singura, asa ca au devenit mai importanti cei care o aprovizioneaza la timp ori specialistii care se scolesc pentru a-i multiplica puterea de foc. E o problema de productivitate, parametru care in SUA se gaseste cu o treime peste media UE, iar la noi reprezinta doar o treime din aceeasi medie.

Asadar, harnici mai trebuie sa fie 10% din romani pentru ca restul sa poata fi functionari, bursieri si pensionari. Daca o tinem tot asa, vom ajunge sa-i cunoastem pe toti pe nume. Restul o sa emigreze cat de curand, caci oamenii cu chef de munca nu doar ca n-au nevoie de buruienile romanesti, ci, dimpotriva, se simt sufocati de ele. Asa ca Guvernul trebuie sa le zica de la obraz prestatorilor de servicii publice ca le poate majora salariile numai daca in sectorul productiv au loc sporuri de productivitate. Altfel, de la uriasul patrimoniu, Romania va continua sa produca anual sub 100 de miliarde de euro, in loc sa scoata dublu.

Nu e greu de vazut de ce e PIB-ul atat de mic din moment ce la el lucreaza atat de putini. Mai dificil pare raspunsul la intrebarea cum de reuseste statul, miraculos, sa dea celorlalti pensii si ajutoare. Totusi, poate. Iata cum: desi statul nu stie sa administreze economia, e numarul unu in inginerii. Pune accize in euro, isi manevreaza bugetul dupa cursul de schimb, reduce impozitele ca sa creasca taxele, strange bani pentru accidente de munca pentru a le schimba destinatia catre pensii. Statul ia de la toti, mai putin de la cei legati de cauza relelor - devalizatorii de banci, magnatii economiei subterane, privatii care amplifica arieratele de stat. In loc sa reduca posibilitatile de a face afaceri fara capital, legislatia si fiscalitatea sunt aplicatii la nivel de teorema ale axiomelor intereselor de grup. Iar cand e gata-gata sa scape din mana morisca de bani, statul schimba regulile jocului.