x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Muzica sferelor şi reclama

0
Autor: Tudor Octavian 21 Noi 2011 - 21:00

Uneori, la statiile radio din Metro, se aude 'Oda bucuriei'. Multi oa­meni recunosc finalul Simfoniei a IX-a de Beethoven fara sa o fi as­cultat vreodata. Exista persoane care considera ca e o chestiune de sin­ceritate, daca nu cumva si una de barbatie, sa-si clameze incom­pa­tiblitatea cu 'muzica grea'. Cultura are praguri pe care unii nu le pot trece nici daca se instruiesc toa­ta viata. Un poet obez, dar edificat in orice, care cand se discuta de Beethoven se interesa, cu po­litetea masiva a elefantilor ni­me­riti in salonul cu cristaluri: 'Care Beethoven, compozito­rul?', n-a reusit sa treaca nicioda­ta pragul spre orchestra de viori. Pentru el, fericirea definitiva era an­sam­blul de mandoline.

De cand statiile radio din Me­tro transmit reclame la detergenti pe exultatia divina a 'Odei bu­cu­ri­ei', noul Beethoven spala bine si im­prospateaza creierele cele mai ob­tuze. In cateva randuri s-au dat cli­puri publicitare avand ca fond so­nor celebrissima oda si la unele ca­nale tv. Ideea ce face temeiul unei astfel de ingeniozitati e simpla si productiva: lumea trebuie sa se bu­cure ca a aparut, in sfarsit, deter­gen­tul care-i spala petele, care o face mai alba si mai parfumata, care o curata de jeg repede, fara me­morie, fara cazne de constiinta. Mergi la supermarket, cumperi pa­ra­lelipipedul ma­gic de detergenti si gata Bucuria! Super Bucuria. Acea Bucurie suprema care te ti­ne un timp rusinat la gandul ca ai pu­­tut atata amar de vreme sa cum­peri detergenti mai scumpi, dar nu si mai buni, pe muzica din 'Ano­timpurile' lui Vivaldi.

Cum 'Care Vivaldi?'. Vivaldi, compozitorul. Cel care vinde pe toa­­te tarabele 'Anotimpurile de vi­­val­di'. Dar nu numai pe tarabe, ci si la radio, cand se dau reclame pe fond muzical la tampoanele ace­­lea murdarite atat de curat cu al­­bas­tru. Sau la pasta de dinti ga­ran­tata de asociatiile medicilor sto­­ma­­tologi careia nu-i lipseste de­­cat un fragment din 'Messa in si minor' de Bach ca sa ne scape de carii.

Nu numai indivizii nu trec o sea­ma de praguri spirituale, ci si pro­fesiile. Meseria – ori poate arta – aceasta de autor de reclame ne con­vinge ca creatia e mai mult un fapt de curaj decat unul de dotare. Multe arte – precum 'Arta cofe­ta­ri­lor'. 'Arta pantofarilor' ori chiar completul renascentist de ma­ies­trii de la cooperativa 'Arta si preci­zie' – au avut o viata scurta, fiind­ca au ignorat relatia, mai mult ca legitima, cu muzica clasicilor.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de