x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

N-a fost aşa!

0
Autor: Tudor Octavian 15 Oct 2010 - 00:00
Bătrânul nuvelist Hagiescu nu suportă ziaristele. Bărbaţilor le acordă interviuri, dar pe femei le refuză cu aceeaşi frază: A tunat şi v-a adunat. Mă întrebaţi toate numai prostii. Hagiescu e socotit un scriitor plin de umor. Ziaristele, naiba ştie de ce, sunt convinse că soţia lui Hagiescu se prăpădeşte de râs când îi citeşte cărţile. De fapt, pe bătrân nu întrebarea îl de­ranjează. Se enervează pentru că interlocutoarele îl socotesc nesincer. El le spune adevărul, că de foarte mulţi ani soţia nu mai citeşte nimic din ce scrie şi publică el, iar domnişoarele şi cucoanele ziariste se miră prosteşte: Cum e posibil aşa ceva? Domnişoarele ziariste fac toate aceeaşi observaţie, care pe Hagiescu îl umple de draci: Păi, noi, dacă am fi soţiile unui om atât de spiritual ca dumneavoastră, v-am citi fiecare pagină de zeci de ori! De ce trece Hagiescu drept un ins hazos e un mister. Bătrânul e ciufut, cinic şi un pic misogin. Cândva, doamna Hagiescu citea tot ce scria el. Numai că bombănea tot timpul: N-a fost aşa! Degeaba îi spunea Hagiescu: Manuela, nu contează cum a fost, contează ce pun eu pe hârtie. Manuela o ţinea pe a ei: Ce povesteşti tu n-a fost deloc aşa. Doar eram de faţă! Soţia mai avea o problemă: cu perso­najele femei. Era convinsă că Hagiescu scria altceva decât ce ştia ea sau credea ea că se cuvenea să scrie despre femeile cunoscute de ei. Era sigură că îi ascundea ceva. Cum apărea un personaj feminin într-o nuvelă, Manuela făcea urât: Şi cu asta te-ai culcat! E din ima­ginaţie, o lămurea răbdător Ha­giescu, personajul trebuie să se potrivească perfect cu subiectul. Chiar dacă povestesc la persoana I, nu e vorba despre mine. Persoana I e povestitorul, nu-s eu.

Manuela îl asculta cu privirea dusă şi dacă Hagiescu se oprea din pe­roraţie, socotind că a vorbit destul şi că s-a făcut înţeles, soţia zicea: Ce, parcă eu nu ştiu la cine te referi. La nevasta lui Paraschiv. Care Paraschiv?, întreba nedumerit Hagiescu. Tipul ăla - răspundea Manuela - pe care l-am cunoscut noi în urmă cu cinşpe ani în gară la Vaslui, când aşteptam personalul de Ţîbucani şi nu mai venea, iar tu mi-ai luat un Pepsi cald de la bufet şi eu am spus că e cald şi nu pot să-l beau. Ţi-am citit povestirea pe care ai publicat-o ieri în Gazeta literară. Nu e vorba despre tren, ci despre avion, nu e Pepsi, e oranjadă şi alte trucuri de ale tale. Dar mi-am dat seama imediat cine-i fe­meia: fandosita aia a lui Paraschiv. Noi, nevestele cinstite, nu putem fi păcălite cum cred bărbaţii. Într-o zi, un ziarist tânăr i-a trimis întrebările pentru un in­terviu şi lui Hagiescu i-au plăcut întrebările. Erau toate despre profesie. Doar că fata care-l însoţea pe tânăr, când a venit să-l filmeze, i-a făcut de la început o impresie confuză. Ea nu-i jurnalistă, s-a scuzat tânărul, e prietena mea. Vă admiră mult şi e fericită că vă cunoaşte personal. După ce s-a terminat filmarea, Hagiescu i-a zis băiatului: Îmi eşti tare simpatic. N-ai venit cu nerozii­le alea, cu care vin toţi, că de ce ne­vastă-mea nu-mi mai citeşte căr­ţile şi altele la fel. Prietena tâ­nărului, care nu scosese un cuvânt până atunci, l-a privit pe bătrân cu un zâmbet plin de subînţelesuri şi a zis ca şi cum de mult îi stătea pe limbă să intervină cu o întrebare şi avea în sfârşit ocazia: Chiar, de ce nu vă mai citea?
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de