x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale N-aduce anul ce-aduce violul

N-aduce anul ce-aduce violul

de Razvan Barbulescu    |    12 Mai 2008   •   00:00

CHESTIUNEA ZILEI
Cristi Diaconescu şi Sile Blaga, candidaţii la fotoliul de care trage şi chitaristul Orban, au fost fotografiaţi împreună la un restaurant. De aici concluzia politică că unul dintre ei a rămas gravid şi că în curînd se va naşte o alianţă.



CHESTIUNEA ZILEI
Cristi Diaconescu şi Sile Blaga, candidaţii la fotoliul de care trage şi chitaristul Orban, au fost fotografiaţi împreună la un restaurant. De aici concluzia politică că unul dintre ei a rămas gravid şi că în curînd se va naşte o alianţă.

E posibil orice. O tunisiancă vrea să-l dea pe unul în judecată, acuzîndu-l că a violat-o prin telefon. Şi-au spus vorbe erotice şi femeia a început să simtă că nu mai e ce-a fost. Avocatul ei a declarat că situaţia trebuie analizată atent.  

Exact ceea ce a făcut şi Tăriceanu în cazul Diaconescu-Blaga. Umblînd prin ţară ca prinţul Charles prin Ardeal, adică fără vreo vină că într-un loc sau altul se fac porcării de cînd e el prim-ministru, premierul a tras alarma relevînd tandreţea celor doi candidaţi la fotoliul ce i se cuvine lui Orban. Norica, pe fază. Perpetua candidată ministerială lipsită de şansă şi har îi ţine isonul lui Tări şi relevă cu fineţe: e ceva cu ăia doi. M-am întîlnit întîmplător la un supermarket cu un tip din anturajul lui nea Nicu Văcăroiu. Lucrătură mare, dom’le, mi-a zis el despre acelaşi subiect.

"Lucrătură mare" şi "se aranjează" sînt termenii în care gîndeşte şi Războinicul luminii, inventatorul butoanelor, omul care a convertit îngeraşii în valută forte. Încercat de istorie şi istorii prin tribunale, românul nu mai dă prea mulţi bani pe lege, mai ales cînd legea nu-i de partea lui. Dar e mort după principii.

Şi morală. O caută cu lumînarea. Cînd îi scormoneşti interiorul, ajunge entuziast la judecăţi morale. Politicianul carpatin nu e departe de doctrina Titanului din Pipera, din cauza căruia, pînă la urmă s-au căsăpit clujenii în picioare înainte de marele meci. O fi mult circ în prestaţia lui Mihai Viteazul din Ghencea, descoperea din înaltul Parlamentului Bogdan Olteanu, dar nici nu poţi să nu constaţi că, în ciuda diferenţei de abordare a sacoşelor cu euroi, Gigi se întîlneşte cu colegii săi, politicienii, în idealuri. În idealuri şi vorbe de duh.

Simplul cetăţean, amatorul de festivaluri cu balonaşe pe bon de campanie, zice că e sătul pînă peste cap de alegeri, promisiuni, şmecherii etc. Nu-i adevărat. Nu numai fiindcă se bate cu carnetul de membru pe mititei şi halbele lui Geoană şi Vanghelie, ca să mai iasă o zi din foame, ci pentru că sînt leşinaţi după glumiţele lor rostite la tv. Zice Băsescu: "Iliescu e campionul loviturilor de stat". Zice şi Năstase: "Dacă Iliescu a dat o lovitură de stat, Băsescu e unul care a profitat de ea". Zice Tări către studenţi: Rămîneţi în România, să vedeţi cum ne creşte accelerat economia. Replici pe site: Rămîi tu cu neamu tău! Ce să mai facem aici, după ce aţi luat voi totul...?

Spuneţi că numai Gigi face rating? Aiurea. În oraşul cu elefanţi de la malul mării, dl Mazăre, politician cu tulpina fină, a fost torturat în direct. Mureai de rîs. Scena Onaca – Mazăre, în bătălia Litoralului, a fost mişto de tot. Onaca a dobîndit binişor vorbitul fără virgulă, suflarea şi-o ţine cît Pavarotti în finalul la Nessun Dorma, doar e tatăl scufundătorilor judeţeni, şi l-a ţinut pe Mazăre vreo cinci minute fără aer. Mazăre, neputincios.

A răbdat umilinţa pînă cînd, vrînd să-l oprească din cîntat pe Busuiocul adîncurilor, a simţit cum scafandrul i-a pus o cazma pe mînă. Adică, taci bă! Maaamă, Mazăre a icnit pradă suferinţei, luaţi-l de pe mine că-l omor, dom’ Tatulici, m-aţi adus ca să mă calce pachidermul? Şi a tăiat-o din platou, smulgîndu-şi de la rever inventarul televiziunii.

Pastel. Primăvară pluvioasă în Bucureştiul care se inundă de cinci ori pe săptămînă, dispar miasmele, plutesc şantierele lui Videanu, de care odată ş-odată, pomenea Băsescu, o să ne aducem aminte cu evlavie. Ca să "apanăm conflictul", cum explica purtătorul de cuvînt al jandarmilor de ce jandarmii au ajuns categoria socială care o fură pe unde apare ca să medieze cafteli, să observăm că în rîvna lor justiţiară procurorii de la DNA şi-au aruncat priviri penale şi peste meciul Dinamo – Steaua. Meci mare, plin de sensuri. N-au înţeles nimic, în sensul reţinerilor de profil. Dacă reluau şi caseta meciului de la Cluj, poate observau, zicem şi noi, mici inadvertenţe între prima şi a doua repriză, în sensul că după pauză lucrurile s-au schimbat mult în bine. Prilej pentru Grizzly din Pipera să remarce convingător: "N-am făcut, da’ dacă aş fi făcut...".

×
Subiecte în articol: editorial