Naşterea unei noi prăbuşiri

Nu cunosc nici o biografie a unui mare om, nu importă în care domeniu, unde să nu se scrie că acesta a fost martor la prăbuşirea unei lumi. Bolşevicii au venit cu o inovaţie: comunismul a însemnat prăbuşirea unei lumi şi naşterea uneia noi.

Când o vorbă se repetă la nesfârşit, nu te mai întrebi cât e de adevărată. Formularea privitoare la naşterea unei lumi noi conţine o inepţie. Lumea care se naşte n-are cum să fie veche. Ea e nouă, tocmai fiindcă se naşte. Bolşevicii au evitat să spună "o altă lume", fiindcă oamenii s-ar fi întrebat, fiind alta, dacă e bună sau rea. La naştere, copilul se bucură de prezumţia de calitate. Ca tot lucrul la început.

Zilele trecute, ca şi cum memoria i-ar fi resuscitat o idee care ar mai putea fi circulată, un analist de la televizor a zis că suntem martori la naşterea unei noi prăbuşiri. După ce i-a ieşit porumbelul din gură, analistul s-a uitat oarecum surmenat la colegii de platou, aşteptând aprobarea lor. Cred că domnul acela a vrut să spună că suntem martori la moartea unei lumi şi, totodată, la naşterea alteia, dar că în capul său cuvintele s-au amestecat de prea îndelungată nefolosinţă. Oricum, s-a nimerit să fie un mare adevăr. Cu precizarea că nu suntem numai martori, suntem şi autori. Iar cauza acestui amestec de roluri şi de consecinţe e stricarea raporturilor între bine şi rău. În cei şapte ani de acasă, baza învăţăturii a fost dintotdeauna diferenţa dintre bine şi rău. Banii, şi ei, erau obţinuţi cu mijloace definite de istorie ca fiind bune sau rele.

Deşi trăim de şaizeci şi cinci de ani fără războaie mondiale, omenirea e pe cale să piardă totuşi unul! Nu mai contează pe ce căi se câştigă banii. Banii nu mai sunt cinstiţi ori murdari. Sunt mulţi sau puţini. Nimeni nu poate să spună cum sunt banii lui de leafă, albi sau negri, important e să-i primească la timp şi tot mai mulţi. Televiziunile au moşit în văzul tuturor naşterea prăbuşirii, glorificând notorietatea condiţionată de avere, de câştig, de venituri, de bani. Nici una din notorietăţile create de televiziuni nu este sărăcie demnă, luminată, în dispreţul banilor care nu aduc fericirea.

Vârstnicii se întreabă ce se întâmplă şi dacă e bine sau rău ce se întâmplă, fiindcă vârstnicii mai pot compara. Dar nici ei nu capătă un răspuns limpede, deoarece compară o lume care n-a apucat să-şi facă întregul ciclu cu o prăbuşire de sistem. În veacul al XIX-lea, ţesătorii englezi încă mai sperau să ţină timpul în loc, distrugând noile războaie mecanice. Cu televiziunea, computerele şi, în general, cu mijloacele de comunicaţie cu acoperire mondială şi cosmică nu-i de luptat. Miliarde de oameni vor trăi paralel cu timpul. Sau, şi mai rău, în afara timpului. E destul să stăm de vorbă cu vârstnicii ca să înţelegem ce e această relaţie imposibilă cu timpul.