Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Înaintea turneului din Cipru am scris că nu cred în bazaconiile angajante care ar motiva respectiva acţiune, în forma în care a fost ea gândită. Am mai scris că naţionala a devenit un laborator în care experimentul Răzvan Lucescu este sortit definitiv eşecului. Prestaţiile jenante ale naţionalei mi-au confirmat şi m-au determinat, iniţial, să nu mai abordez subiectul şi post-factum. Revin însă asupra deciziei iniţiale, stârnit fiind de reacţiile unor nesimţiţi care folosesc diversiune ordinară pentru a se deroga de orice vinovăţie.
Turneul din Cipru a stat în calea echipei noastre reprezentative precum buruiana în bătătura amărăşteanului. Teoretic am putea spune că am fost egalii ucrainenilor şi ai ciprioţilor. Dar a fost şi mai rău. Pentru că, de fapt, nu am reuşit decât să fim egali, dar perfect egali, cu noi înşine. Cu noi, nişte săraci ai fotbalului, nişte rupţi în fund, dar fuduli. Fiindcă doar fudulia şi prostia te pot determina să nu recunoşti paragina, te pot împinge spre tentaţia de a-ţi bazona neputinţa prin minciuni sfruntate.
Îmi amintesc discursurile lui Dumitru Dragomir din urmă cu ceva ani. Cel mai tovarăş dintre preşedinţii fotbalului avea retururi de guşă grea împotriva celor care mai îndrăzneau atunci să dea cu critica prin fotbal. Zicea el: "Hai, domne! Vedeţi-vă de treabă. Păi, mai spuneţi-mi şi mie un domeniu de activitate în care România să se claseze în primele zece locuri din lume şi atunci jos cu pălăria. Păi, doar fotbalul e acolo. Ce dracu’! Aşa că ciocu’ mic şi ochii la uşă!". Chiar dacă se împrumuta fraudulos din succesele meseriaşilor din fotbal, Dragomir avea dreptate. N-am lustruit noi cine ştie ce performanţe. Dar nu ne era ruşine să ieşim în lume. Acum nu mai găseşti elogiul nici dacă îl cauţi cu lumânarea. Orice zicere de bine este egală cu minciuna.
Scuza experimentului din Cipru plimbă pe după plopi adevărul. Poate că am fi acceptat ideea schimbului de generaţii şi alte astfel de cortine dacă nu ne-am fi aflat în plină campanie a preliminariilor. Dacă am fi putut privi cu încredere spre oareşce soluţii de rezervă în completarea lotului. Dar meciul cu Bosnia ne ameninţă dintr-o apropiere îngrijorătoare, numărul fotbaliştilor de încredere care pot completa lotul nu depăşeşte cifra trei, iar situaţia noastră din clasamentul grupei este mai mult decât calică.
Răzvan Lucescu s-a declarat mulţumit de evoluţia naţionalei în meciul cu Ucraina. După meciul cu ciprioţii a dat-o pe soarta potrivnică. Sau pe eroarea de abordare. Selecţionerul a afirmat că puteam câştiga chiar şi cu 5-0. Dar nu s-a întâmplat astfel, deoarece "ori e blestem, ori avem prea mare încredere în noi". Chestia cu 5-0 poate fi valabilă doar dacă dresorul a privit tot meciul numai spre poarta ciprioţilor. Sau dacă nu a vrut să-l laude pe Tătăruşanu. La blesteme nu mă pricep. Fiindcă m-a bătut tata de mic atunci când spuneam prostii. Mi-a plăcut însă foarte tare varianta cu prea mare. Aia cu încrederea. Să înţeleg că nu teama a făcut să tremure echipamentul pe cramponaţii noştri. Freamătul nădragilor o fi fost unul de plăcere, vreun fior cauzat de vecinătatea Afroditei. C-aşa sunt ei. Bravi şi bărbătuşi fără limite.
Discursul antrenorului poate avea, până la un moment dat, scuze. El nu are voie să lanseze atacuri distrugătoare când analizează prestaţia colectivului pe care-l conduce. Dar nici să depăşească limitele rezonabilităţii nu-i este permis. Acceptarea poziţiei pe care o ocupă trebuie să fie una responsabilă. Responsabilitatea trebuie să funcţioneze şi în asumarea erorilor comise. Când ne este dat să aflăm mereu de la selecţioner că echipa a jucat bine, că doar arbitrii şi soarta potrivnică au făcut rezultatele slabe ale naţionalei, apar mari semne de întrebare în privinţa competenţelor asumate. Răzvan Lucescu poate fi un meseriaş priceput. Devine însă tot mai evident faptul că nu este capabil, că nu are maturitatea să gestioneze problemele complexe cu care se confruntă o echipă naţională. Conflictele din interiorul lotului şi refuzul unor fotbalişti, declarat sau nedeclarat, de a mai frecventa echipa reprezentativă atârnă chiar mai greu în aprecieri decât rezultatele proaste.
