x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Naţionala, perfect egală cu propria-i neputinţă

0
Autor: Dan Dumitrescu 13 Feb 2011 - 20:22

Înaintea turneului din Cipru am scris că nu cred în bazaconiile angajante care ar motiva respectiva acţiune, în forma în care a fost ea gândită. Am mai scris că naţionala a devenit un la­borator în care experimentul Răz­van Lucescu este sortit definitiv eşe­cu­lui. Prestaţiile jenante ale na­ţi­o­na­lei mi-au confirmat şi m-au determinat, iniţial, să nu mai abordez subiectul şi post-factum. Revin însă asupra deciziei iniţiale, stârnit fiind de re­ac­ţi­­i­­­le unor nesimţiţi care folo­sesc di­ver­­­siune ordinară pentru a se deroga de orice vinovăţie.

Turneul din Cipru a stat în calea echi­pei noastre reprezentative precum buruiana în bătătura amă­răş­tea­nu­lui. Teoretic am putea spune că am fost egalii ucrainenilor şi ai ci­pri­o­ţilor. Dar a fost şi mai rău. Pentru că, de fapt, nu am reuşit decât să fim egali, dar perfect egali, cu noi înşine. Cu noi, nişte săraci ai fotbalului, nişte rupţi în fund, dar fuduli. Fiindcă doar fu­dulia şi prostia te pot determina să nu recunoşti paragina, te pot împinge spre tentaţia de a-ţi bazona neputinţa prin minciuni sfruntate.

Îmi amintesc discursurile lui Du­mi­tru Dragomir din urmă cu ceva ani. Cel mai tovarăş dintre preşedinţii fot­balului avea retururi de guşă grea îm­­potriva celor care mai îndrăzneau atunci să dea cu critica prin fotbal. Zi­cea el: "Hai, domne! Vedeţi-vă de trea­­bă. Păi, mai spuneţi-mi şi mie un do­­meniu de activitate în care România să se claseze în primele zece locuri din lume şi atunci jos cu pălăria. Păi, doar fotbalul e acolo. Ce dracu’! Aşa că ciocu’ mic şi ochii la uşă!". Chiar dacă se împrumuta fraudulos din suc­ce­sele meseriaşilor din fotbal, Dra­go­­mir avea dreptate. N-am lustruit noi cine ştie ce performanţe. Dar nu ne era ruşine să ieşim în lume. Acum nu mai găseşti elogiul nici dacă îl cauţi cu lumânarea. Orice zicere de bine este egală cu minciuna.

Scuza experimentului din Cipru plim­­bă pe după plopi adevărul. Poate că am fi acceptat ideea schimbului de generaţii şi alte astfel de cortine dacă nu ne-am fi aflat în plină campa­nie a preliminariilor. Dacă am fi putut pri­vi cu încredere spre oareşce soluţii de rezervă în completarea lotului. Dar meciul cu Bosnia ne ame­nin­ţă dintr-o apropiere în­gri­jo­ră­toa­re, nu­mă­rul fotbaliştilor de încredere care pot completa lotul nu depăşeşte cifra trei, iar situaţia noastră din clasamen­tul grupei este mai mult decât calică.

Răzvan Lucescu s-a declarat mul­ţumit de evoluţia naţionalei în me­ciul cu Ucraina. După meciul cu ci­pri­o­ţii a dat-o pe soarta potrivnică. Sau pe eroarea de abordare. Se­lec­ţi­o­nerul a afirmat că puteam câştiga chiar şi cu 5-0. Dar nu s-a întâmplat ast­fel, de­oa­rece "ori e blestem, ori avem prea mare încredere în noi". Chestia cu 5-0 poate fi valabilă doar dacă dre­so­rul a privit tot meciul nu­mai spre poarta ciprioţilor. Sau dacă nu a vrut să-l laude pe Tătăruşanu. La blesteme nu mă pricep. Fiindcă m-a bătut tata de mic atunci când spu­neam prostii. Mi-a plăcut însă foar­te tare varianta cu prea mare. Aia cu încrederea. Să în­ţe­leg că nu teama a făcut să tremure echi­pamentul pe cram­ponaţii noştri. Frea­mătul nă­dra­gi­lor o fi fost unul de plă­cere, vreun fior cauzat de  ve­ci­nă­ta­tea Afro­ditei. C-aşa sunt ei. Bravi şi bărbătuşi fără limite.

Discursul antrenorului poate avea, până la un moment dat, scuze. El nu are voie să lanseze atacuri distrugătoare când analizează prestaţia colectivului pe care-l conduce. Dar nici să depăşească limitele rezona­bilităţii nu-i este permis. Acceptarea poziţiei pe care o ocupă trebuie să fie una responsabilă. Responsabilitatea trebuie să funcţioneze şi în asumarea erorilor comise. Când ne este dat să aflăm mereu de la se­lec­ţi­o­ner că echipa a jucat bine, că doar ar­bitrii şi soarta potrivnică au făcut re­zultatele slabe ale naţionalei, apar mari semne de întrebare în privinţa com­petenţelor asumate. Răzvan Lucescu poate fi un meseriaş price­put. Devine însă tot mai evident faptul că nu este capabil, că nu are matu­ri­tatea să gestioneze problemele complexe cu care se confruntă o echipă na­ţională. Conflictele din interiorul lo­tului şi refuzul unor fotbalişti, de­cla­rat sau nedeclarat, de a mai frecventa echipa reprezentativă atâr­nă chiar mai greu în aprecieri decât rezultatele proaste.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de