x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Naţionalism în Imperiul de mijloc!

0
Autor: Adrian Severin 15 Apr 2010 - 00:00
Civilizaţia chineză este singura care a străbătut istoria în învelişul politic al aceluiaşi stat. Ea s-a impus europenilor în postura fascinantă a Imperiului de mijloc.

Ca orice imperiu, China a asociat renta imperială cu mesajul universalist. Cea dintâi consta în contribuţia populaţiilor integrate în reţeaua statală la buna funcţionare a ansamblului. Cel de-al doilea era garanţia că inclusiv supuşii de la periferie vor accede la modelul de viaţă al centrului.

Caracteristica Imperiului de mijloc, în contrast cu imperiile europene, a fost refuzul expansionismului. China s-a izolat de lume în încercarea de a realiza armonia celestă în interiorul graniţelor sale terestre. Marele zid exprimă o asemenea opţiune, argumentată teoretic de confucianism.

Abolirea imperiului nu a făcut loc unui stat-naţiune în sens european. Pe de o parte, naţiunile imperiale europene nu au adoptat tactica destructurării ţesutului multicultural chinez prin transferul forţat al modelului naţional european (aşa cum au făcut-o cu Imperiul otoman sau habsburgic), preferând soluţia colonizării şi protectoratului (când în concurs, când în înţelegere cu Japonia).

Pe de altă parte, Rusia sovietică, chiar atunci când a preferat să susţină naţionalismul Guomintangului, a avut în vedere promovarea agendei sale internaţionaliste. Imperiul multinaţional sovietic nu era interesat de o naţiune imperială chineză la frontiere.

China naţionalistă a fost doar o încercare marcată de frustrări, umilinţe şi dezbinare, toate întreţinute şi din exterior. Ea a făcut rapid loc Chinei comuniste; de fapt un confucianism aplicat manu militari al cărui internaţionalism proletar a fost un alt fel de universalism mandarin. Acest comunism alternativ ("de margarină" - cum îl numea Stalin), cu toate excesele lui, a pregătit China pentru "revoluţia deschiderii" spre a deveni un protagonist - încă emergent - al ordinii globalismului real - încă în embrion.

Vocaţia Chinei de superputere este indiscutabilă. Nu este clar, însă, ce fel de superputere va fi. De dorit este să fie o superputere universalistă ghidată de mitul arhetipal al armoniei, solidarităţii, includerii, echilibrului pe care să le aducă în ordinea globală. Încercarea de a opri ascensiunea ei şi de a o umili reproşându-i inferioritatea civilizaţiei chineze faţă de cea euro-atlantică a democraţiei, statului de drept şi drepturilor omului, va redeştepta în China amintirea înjosirilor trecute şi o va ispiti să îşi caute identitatea pornind de la acest trecut cu miturile sale tribale şi de la legitimarea revanşei; adică ispita îmbrăţişării naţionalismului exclusivist de tip euro-atlantic. Aceasta cu atât mai uşor cu cât atuurile de putere actuale par a-i permite confruntarea.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de