x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Nazisti de omenie (I)

0
Autor: Dorin Tudoran 28 Oct 2005 - 00:00

"... sunt sigur ca numarul «comunistilor de omenie» ar depasi cu mult chiar numarul total al comunistilor romani"

Cele cateva "defenestrari" inregistrate in diferite partide comuniste, gesturile unor lideri comunisti de a critica nu atat sistemul, cat fosti lideri ai partidului si fosti "tovarasi de drum" au facut posibila aparitia etichetei "comunist de omenie".
Astfel au fost considerati Nichita Hrusciov - dupa raportul anti-Stalin, Alexander Dubcek - simbolul Primaverii de la Praga, fostul macelar al Budapestei din 1956, János Kádár - dupa ce a avut ideea "socialismului cu doua salarii", Mihail Gorbaciov - dupa "glasnosti" si "perestroika", ba chiar si viitorul tiran Nicolae Ceausescu - dupa raportul anti-Dej, demascarea "vremurilor de trista amintire" si refuzul de a trimite trupe care sa se alature invadarii Cehoslovaciei in 1968.

M-a amuzat intotdeauna sintagma "comunist de omenie". Nu din cauza ca nu ar fi avut niciodata vreo acoperire. La nivelurile de jos ale nomenclaturii, ba cateodata chiar si mai pe sus, am intalnit eu insumi oameni care incercau sa ocoleasca stupiditatea sistemului pe care il reprezentau prin sprijinirea unor initiative sau macar prin tolerarea unor actiuni ce dadeau bunului-simt ceva mai mult loc de manevra. Era faimoasa strategie a "imbunatatirii sistemului dinauntru". Finalmente, ea s-a dovedit o alta trista utopie, de fapt, marele aliat al utopiei-mama - comunismul. M-a amuzat sintagma "comunist de omenie" fiindca recunostea, implicit si inconstient, ca omenia nu constituia taria sistemului al carui slogan era "totul pentru om". De unde si anecdota cu "Totu’ pentru omu’".

In lipsa unui proces al comunismului si a condamnarii crimelor sale, sintagma "comunist de omenie" nu a devenit doar o prezenta obisnuita, dar a inceput sa fie o umbrela din ce in ce mai larga. Daca s-ar purcede la un "recensamant" al fostei nomenclaturi (cu viii si mortii ei), sunt sigur ca numarul comunistilor de omenie ar depasi cu mult chiar numarul total al comunistilor romani din toate timpurile. Asa stand lucrurile, am ajunge sa ne intrebam daca de la Nicolae Ceausescu la Eugen Florescu, de la Stefan Andrei la Stefan Niculescu-Mizil si de la Trita Fanita la alti Eroi ai Muncii Socialiste, Romania a clocotit de atata omenie, cum se face ca viata devenise in tara noastra un calvar? Drept e, unul pe care, azi, unii au inceput sa il uite, iar altii sa il nege.

De partea cealalta, procesul fascismului si mai ales al formei lui hitleriste, nazismul, a avut loc. Si nu o singura data. Sub o forma sau alta, este reluat mai de fiecare data cand neonazismul ori neofascismul scoate capul. In aceste conditii, e greu de crezut ca sintagma "nazist de omenie" are vreo sansa sa intre in circulatie, desi, isi spun unii, vor fi existat si nazisti mai luminati.

Gratie acestui proces, scepticismul celor mai multora din noi este cu mult mai mare in fata ideii de "nazist de omenie" decat in fata celei de "comunist de omenie". Instinctul nostru de aparare se dovedeste mai dezvoltat, mai acut fata de demersurile nazistilor "de tip nou" decat fata de cruciadele comunistilor reciclati.

Si neonazistii si neocomunistii ne spun ca au existat printre inaintasii lor si "camarazi de omenie". Al doilea pas al persuasiunii lor este ca ei, cei de azi, nu sunt defel mai neonorabili in intentii si mai neindrituiti in a le pune in practica decat oameni aflati politic la centru-dreapta ori centru-stanga, la dreapta ori la stanga.

Extremisti incepem sa parem noi, ceilalti, adica aceia mai multi, care ne lasam greu convinsi ca in fiecare blana de lup bate o eroica, samariteana inima de mielut; fie el neonazist, fie el neocomunist. De unde si balada "Un’ ne duci tu, mielule? La belire, neamule!"
Citeşte mai multe despre:   editorial,   omenie

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de