x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

"Ne-am intors triumfatori!"

0
Autor: Marius Tucă 02 Dec 2005 - 00:00

In spatiul rezervat jurnalului o sa reproduc fragmente din "Insemnarile zilnice" ale Reginei Maria. Este vorba nu despre "insemnari" dintr-o zi oarecare, ci despre insemnarile Reginei Maria tocmai din fabuloasa zi pentru neamul romanesc 1 Decembrie 1918.

In spatiul rezervat jurnalului o sa reproduc fragmente din "Insemnarile zilnice" ale Reginei Maria. Este vorba nu despre "insemnari" dintr-o zi oarecare, ci despre insemnarile Reginei Maria tocmai din fabuloasa zi pentru neamul romanesc 1 Decembrie 1918. Iata ce consemna pentru istorie in Jurnalul sau Regina Romaniei Maria:

"Duminica, 18 noiembrie/1 Decembrie 1918 - Bucuresti"

"Ne-am intors! Ne-am intors dupa doi ani lungi de exil. Ne-am intors - nu-mi vine sa rostesc cuvantul, dar trebuie totusi spus, pentru ca, indiferent ce va urma, astazi acesta este adevarul, ne-am intors triumfatori!

O zi extraordinara lasam in urma, o zi deliranta, extraordinara, de entuziasm descatusat.

Este minunat sa poti spune ca totul a mers bine, fara nici o incurcatura, desi nu a fost atat de simplu sa se organizeze totul, caci transportul se face extrem de greu, la care s-a mai adaugat si ploaia torentiala care a complicat si mai mult situatia.

Am sosit, totusi, aproape la timp. Eu eram foarte emotionata. M-am imbracat in uniforma. Imi facusem o tunica noua, stil englezesc, acel stil pe care sa-l adopte imperceptibil toate armatele. Barbu mi-a imprumutat cureaua lui de piele si un sal pe care mi l-a adaugat ca retus final. Pe cap aveam o bereta din astrahan brumarie, prinsa cu o funda sub barbie, ceea ce-mi dadea un aspect ciudat de baietandru rubicond. Pe deasupra mi-am pus o mantie captusita, lunga. Descriu toate acestea pentru ca intr-o zi s-ar putea sa ma amuze, iar altora sa le aminteasca in ce toaleta eram cand am revenit in Capitala.

Voi merge calare pe splendidul Jumbo, care este urias, inalt si solid, dar mai mult sau mai putin sensibil la zgomot, agitatie si aglomeratie.

La gara Mogosoaia ne asteptau Berthelot, Rosetti si alti ofiteri francezi, precum si Prezan, alti generali romani, Katargi cu familia sa si toate "dames du palais"; emotionanta intalnire!

Am fost teribil de norocosi. Ieri a plouat cu galeata si chiar azi-noapte, cat eram in tren, dar astazi s-a luminat si, desi soarele nu si-a facut aparitia, nu este deloc frig.

Nando si cu mine, impreuna cu Nicolae, Berthelot si toate marimile am incalecat pe caii nostri inca de la gara. Pe Jumbo trebuie sa-l escaladezi ca sa ajungi pe spatele lui, dar odata acolo sus ai un sentiment de siguranta, de "bien-etre de tout repos". El este o faptura extrem de viguroasa si astazi mai prezenta si avantajul ca, tinandu-ma acolo sus, puteam sa privesc minunat lucrurile de la inaltime.

De-a lungul Soselei dragi, pe ambele parti, erau aliniati si soldati ai tuturor trupelor, francezi, englezi si romani, primii romani fiind din regimentul meu.

Nici nu pot sa descriu ce emotie am trait, vazand trupele aliate! Asta insemna atat de categoric sfarsitul necazurilor noastre, in sfarsit, prietenii, si noi care nu vazusem alte trupe aliate decat rusesti! Dar numai Dumnezeu stie ce fel de aliati ne-au fost ei!

La fiecare a doua intersectie eram intampinati de preoti care rosteau o scurta slujba si binecuvantau drapelul. Chiar cu putin inainte de a intra in oras, am fost primiti de primar cu traditionala paine si sare, de intregul corp diplomatic, de actuali si fosti ministri. A urmat apoi marsul nostru de-a lungul Caii Victoriei. Pot doar sa spun ca a fost un mars triumfal, in fruntea trupelor noastre, urmate de trupele aliate.

Orasul innebunise complet. Aveam senzatia ca pana si casele si pietrele din caldaram strigau, ovationau, se bucurau impreuna cu multimea. Noi inaintam printr-un nesfarsit tumult de puternice ovatii. Peste tot fluturau steaguri, la ferestre si pe acoperisuri era plin de lume, ca sa nu mai vorbim de strazi. Eu mergeam calare la stanga lui Nando, Nicolae, langa mine, iar Berthlot, de cealalta parte a lui Nando.

Carol era in fruntea regimentului sau, iar fiicele mele trecusera inainte intr-o trasura deschisa, trasa de patru cai negri, rusesti.

Orasul era in delir. Noi lipsisem doi ani, timp in care populata orasului cunoscuse ororile ocupatiei si ce inseamna ea, iar acum ne intoarcem victoriosi, in ciuda nenorocirilor revenind cu implinirea visului de secole, visului de aur al Romaniei. Ne intoarcem cu Romania Mare, ca "Regele si Regina tuturor romanilor". Este de necrezut si totusi asa este!

Procesiunea noastra a inaintat pana la piata traditionala de langa statuia lui Mihai Viteazul, unde, in fiecare an, de 10 Mai, se desfasurau altadata parazi, oprindu-ne acolo, iar toate trupele au defilat prin fata noastra.

Este greu de descris incantarea frenetica a intregii populatii; pur si simplu innebunisera de bucurie, strigandu-si in gura mare emotia, pana cand mi s-a facut teama ca isi vor da sufletul de atata sfortare.

Dupa parada, am descalecat si ne-am indreptat spre Mitropolie, Nando si cu mine mergand intr-o trasura deschisa.

La Mitropolie, pana sa vina si ceilalti, am avut zece minute ca sa-mi scot harnasamentul meu militar si sa ma imbrac intr-o rochie de regina, din catifea ruginie de matase, cu tenta aurie, iar pe cap o mica toca cu voaleta din fir de aur.

Slujba de la biserica a fost scurta si solemna; in acea veche si draga biserica intunecata, luminata doar de lumanari, ceea ce pentru biserici este mult mai potrivit decat lumina electrica.

Privind in jur, in biserica plina de ofiteri francezi si britanici, m-a cuprins un straniu sentiment de multumire; era minunat si i-am multumit lui Dumnezeu din adancul inimii mele.

La sfarsitul slujbei, Grigorescu, in numele armatei, si-a cerut permisiunea sa-l faca pe Nando maresal. Nando a fost foarte maguilt si fericit.

Apoi, intr-o masina deschisa, ne-am indreptat spre Cotroceni. Spre Cotroceni, acesta era momentul de care ma temeam cel mai mult; acolo se indrepta tot "dorul" meu in acesti lungi, agitati si dramatici ani, acolo in vechea bisericuta in care micul mormant abia a putut fi inchis cand am plecat noi.

M-am intors la tine, micutule Mircea, dupa doi ani, eu care m-am refugiat ca o mama cu sufletul zdrobit si ca o regina invinsa. M-am intors victorioasa de parca as fi intr-adevar dintre cei care au invins de fapt! Dar tu esti mort, micutule Mircea, si nici bucuria, nici durerea noastra nu te mai ating in vreun fel. In toata lumea sunt atat de multi morti care nu se mai pot bucura de momentul victoriei! Nici ei nu au indurat suferintele celor vii!

Totul era la locul lui, scumpa biserica intunecata si preotul care ne-a primit fara nici un cuvant, doar cu lacrimi in ochi. Am ingenunchiat langa mormantul tau, Mircea. Nu stiu daca m-am rugat, dar mi l-am amintit pe micul Mircea, mi-am amintit totul, totul, din toata inima.

Vechii servitori ne-au salutat, Steinbach, Bercan, Chirila, Prinoseanu, Fortuna etc. Servitorii nemti, in marea lor majoritate, comportandu-se rau, au plecat.

Casa pare imensa, nimic nu a fost stricat, desi sunt unele lucruri deranjate. Desigur, dar mult mai putin decat imi inchipuiam. Ciudat sentiment iti da intoarcerea si, totusi, in unele privinte, foarte firesc! Acum cand suntem din nou aici, nu mi se pare ca am lipsit atat de mult.

Am luat masa cu toata "suita" in sufrageria cea noua, pe care o aranjasem cu atata drag.

Lucrurile sunt mutate de la locul lor, dar, mai mult sau mai putin, sunt toate! Mi se pare ciudat si placut, totodata, sa mancam din nou din frumoasele farfurii de portelan, sa avem iarasi flori pe masa si sa bem din pahare fine.

Dupa-masa, m-am dus, impreuna cu Nando, in oras, in Piata Mare. Multimea era imensa. I-am facut o vizita batranei Burin, care a trecut prin aceasta tragedie uimitor de bine, pare mai tanara decat este. Ne-am dus, apoi, sa vedem cum a fost aranjata sala cea mare - si am fost mutumita; s-au facut mari eforturi, in conditii foarte grele, dar nu se vede catusi de putin ca nu ne-am intors decat ieri.

M-am dus acasa singura. Abia am putut sa ma strecor prin multimea agitata care umplea strazile; un public de o inflacarare patimasa! Se urcau pe masina mea, impiedicandu-ma sa inaintez. Era magulitor, comic si usor periculos!

Ajungand acasa, m-am odihnit putin si bine am facut ca nu m-am apucat sa-mi aranjez incaperile, stiind ca va ma fi nevoie de rezervele mele de energie pentru marele dineu.

M-am imbracat cat am putut de elegant, dar neavand nici un fel de bijuterie, nu mi-am putut face acele ultime retusuri de stralucire, ceea ce, desigur, completeaza tinuta unei regine. Toate bijuteriile mele sunt sau nu mai sunt la Moscova; s-ar putea sa nu le mai vad niciodata!

In marea sala de bal a palatului eram aproximativ 120 de persoane. Ministrii, aliati, fosti si actuali ministri romani, ofiteri, straini, ofiteri romani, bucovineni etc., etc. …Nando a tinut o foarte frumoasa si impunatoare cuvantare. Subiectul trebuie ca era unanim cunoscut; este usor de banuit si convingator.

Dupa aceea, am stat de vorba cu un mare numar de persoane, apoi m-am dus acasa pentru o binemeritata odihna.

Ciudata lume, cat se poate de ciudata!

Totusi, "Biruinta"!

De la Boyle nu am nici o veste. M-am gandit mult la el astazi; ar fi putut sa fie si el prezent la ziua noastra triumfala! Ar fi fost atat de fericit pentru mine!

M-am gandit si la Filipescu, caruia nu i-a fost dat sa vada aceasta zi mare spre care a nazuit cu atata ardoare.
Citeşte mai multe despre:   editorial,   ne-am,   intors,   nando

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de