x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Negustorii de superlative

Negustorii de superlative

de Dan Dumitrescu    |    16 Oct 2007   •   00:00

PUNCTUL PE EI
Negustorii de superlative au dat lovitura după meciul Romănia - Olanda. Saltimbancii de tarabă se dau in bărci rău de tot. Parte dintre ei plătesc tribut unei copilării care nu se mai dă dusă. Alţii dau gaură-n cer incercănd să ispăşească pentru păcatul de a-i fi condamnat prea devreme la neşansă pe trupeţii lui Piţurcă.


PUNCTUL PE EI
Negustorii de superlative au dat lovitura după meciul Romănia - Olanda. Saltimbancii de tarabă se dau in bărci rău de tot. Parte dintre ei plătesc tribut unei copilării care nu se mai dă dusă. Alţii dau gaură-n cer incercănd să ispăşească pentru păcatul de a-i fi condamnat prea devreme la neşansă pe trupeţii lui Piţurcă. Pedala desfrăului pozitivist este apăsată cu hărnicie şi de cei care se vor cu orice preţ acolo, lăngă invingători. Dar cum scara vieţii nu are suficiente trepte, nereuşiţii forţează lipeala prin limbă dulce. Spectacolul este jenant, dar nu dăunează grav sănătăţii. Fotbaliatorii desluşesc cum se cuvine căntarea cea ţărcovnicească şi nu-şi pierd defel echilibrul. Nu i-a doborăt adversarul, nu-i va dobori nici vocabula.


Cristian Chivu, după meci, le-a zis coechipierilor că iar s-a umplut căruţa la naţională. Observaţia, aparent inofensivă, a stărnit ilaritate printre cei care aveau cheia decodificării mesajului. Martorii din afara grupului au rămas, in schimb, de lemn Tănase. Neavizaţii or fi crezut că jucătorii, in starea de surescitare de după meci, ar fi fost capabili să rădă şi dacă le arătai un băţ de chibrit. Se inşelau. Adrian Mutu a lămurit dilema intr-o emisiune de televiziune. Remarca lui Chivu nu vroia să insemne că naţionala s-a văzut cu sacii-n căruţă. Mesajul cifrat era acela că la vestiare au apărut din nou oportuniştii, cei care se ascund la greu, dar spun primii prezent la victorii. Este clar, aşadar, că lăudacii de profesie sunt acceptaţi prin preajma vestiarului doar graţie ingăduinţei.


Din nefericire sunt şi jurnalişti care au căzut in păcatul lipsei de măsură. Aşa, de pildă, proiecţia lui Goian concurează lejer Everestul. Ii este reinventată copilăria, i se reconsideră rudele şi vecinii, sunt descoperite insemne providenţiale şi ale proniei cereşti. Ii trebuie mult echilibru acestui băiat pentru a rezista avalanşei de osanale deşuchiate cu care este bombardat din toate părţile. Cred in omul Dorin Goian aşa cum cred şi in fotbalistul Dorin Goian. Se va salva pe proprie răspundere. Va şti să aleagă modelele demne de urmat. Ii va lăsa probabil pe Gigi Becali şi pe Mitică Dragomir să vorbească intre ei. Intre ei, dar neapărat in prezenţa jurnaliştilor care filmează, inregistrează sau notează de zor.

×
Subiecte în articol: editorial